Daydream believer

Cheer up, sleepy jean,

Oh, what can it mean,

To a daydream believer

And a homecoming queen.

Dimineţile unui menestrel. Să te stabileşti la punct fix, dimineţile la ora 8, mai precis în Hosok tere (Piaţa Eroilor), pentru a cânta turiştilor străini, de cele mai multe ori fie cu ochii încă lipiţi de somn, fie cu ei lipiţi din naştere, mi se pare neobişnuit pentru un trubadur. Ca şi în cazul bufonului, trubadurul sau truverul, facă-se voia taxonomiei, este un personaj hermeneutically speaking preţios.

Un soi de vampir, menestrelul doarme ziua şi slujeşte noaptea sentimentelor clientului. Să îţi cari vioara prin Piaţa Eroilor pentru a cânta piese de ziuă mi se pare că declasează însăşi ideea de muzică - preambul semiorgiastic. Pe "Dansurile maghiare" doi japonezi au început să facă sex, sau în ritmuri de "Az a szep" unui grup numeros de coreeni le-au căzut aparatele foto din mâini, aceştia levitând spontan. Noroc că pentru anumite societăţi tradiţionale vioara nu este decât un scârţâit distonant, iar "Nocturnele" lui Chopin muzica cea mai potrivită la primele ore ale dimineţii, când soarele îţi beleşte retina cam cum procedează navetiştii din tren când scarmănă coaja oului cu mizera unghie lungă de la degetul mic, polifuncţională atât ca solniţă cât şi ca şurubelniţă.

Inceste de citron

Lemon incest

Je t?aime t?aime,

je t?aime plus que tout

Papapappa

Redaţi-i menestrelului demnitatea de animal nocturn, iar dacă serviciile sociale se declară neputincioase, militaţi pentru eclipse. Mai apoi cântă Farinelli să răsară soarele...

Splendoare în iarbă cu tăpăţele

Dimineaţa trecută în drum spre serviciu, pe mai bine de un kilometru, presărate în zonele verzi de sub copaci căpăcele mici negre. Tăpăţele. Logic, un tir de la fabrica de mase plastice s- a răsturnat prin zonă, de aici această invazie. Am remarcat acest lucru mergând cu capul în jos, fotofob la primele ore ale dimineţii, altfel, le-aş fi luat drept alune (a se citi explicit caca). Tăpăţele.

Discurs imaginar între la fel de imaginarii Ştim şi Ştam (Băiuţeii celor doi Florian deţin întreaga legendă!!!) din borcanul cu muştar tip anii 80: mai deunăzi mi-am pierdut cheile, ce să mă fac, ce să mă fac şi mă duc la Ştam, auzi Ştame, dă-mi-l şi mie pe ăla micu să îmi caute cheile prin iarbă. Ştim iese cu ăla micu al lui Ştam de mână şi după ce reconstituie drumul se alege cu cheile şi cu alte obiecte preţioase ascunse prin iarbă şi pe sub frunze. Avantajul celor mici.

Am dezlegat în sfârşit enigma. Pentru a mai putea să comercializeze băuturi alcoolice, posesorii de băcănii sau de "bombe" vând flacoane de vodcă, rom sau pălincă. Nu îţi trebuie niciun aviz pentru a vinde aşa ceva. Se bea în faţa dughenii sau oriunde, pe sub copaci. Mai tristă imaginea cu căţei legaţi de copacii de pe bordură, scâncind a jale. În rest, paradisul celor însetaţi...

Fetişuri cu asistente medicale

Imágenes para hi5

Ordinul Asistenţilor Medicali şi (al)Moaşelor din România (OAMR), uau, the name that gives me shivers. La institutul de cardiologie C.C.Iliescu, insist asupra CC-ului, cu o vehemenţă care m-ar putea oricând incrimina ca vechi nomenclaturist, dar cum acest lucru nu stă în picioare din pricina vârstei, sunt dispus să mă las ars pe rug pentru delictul de "copil turnător" bebe, bebe, baboi ţi-a furat discul cu AC/DC, deoarece ziaristul speculativ din ziua de azi ar putea trage de aici concluzia că Nea Nelu a pus de un spital mic în care să se asigure de o bătrâneţe demnă, aşadar la institutul cu pricina, trei doamne,Emanuela Mariana Modarjac, Emilia Eugenia Furnica si Ioana Daniela Ciobotaru şi-au făcut poze la paturile bolnavilor. HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUO.

Dacă ar fi să mă iau după renumitele ziare galbene ca diareea din România, ar fi vorba despre "asistente sexy" care au făcut fotografii la căpătâiul unor muribunzi. Constat că am o imagine totalmente alterată despre conceptul de "sexy" şi chiar despre termenul de "muribund" aşa cum reiese el dintr-o fotografie. Păi ar trebui să aruncăm cu roşii în fotografii care l-au surprins pe scenă pe marele George Vraca în roluri de muribund, pe considerentul că aceştia şi-au bătut joc de un om în agonie. Asistentele incriminate mie personal nu mi se par nici sexy (sa-mi fie scuzată îndrăzneala, deloc misogină, vă asigur!) şi nici în posturi sexy. Emanuela, Emilia sau Ioana, care eşti fi tu, fata cu fişa, după gusturile mele tu eşti cea mai sexy, pentru că mimezi "intelectuala", însă cu regret recunosc că nu ai prea avea nici o şansă în Pagina 5, aşa, cu toţi nasturii încheiaţi.

Imaginea care urmează este sexy în adevăratul sens al cuvântului, cu atât mai mult cu cât întâlnim şi un dispozitiv presupus diabolic de stârnit plăcerile interzise. Ca să nu mai spun de pantofii roşii, de-a dreptul provocatori, din păcate fără tocuri şi cu botul turtit. O astfel de imagine postapocaliptică, demnă de imaginaţia scatologică a lui Passolini, ar trebui să facă înconjurul lumii pentru a promova România ca un bastion al behaviorismului contemporan. Din nou ne dor toţi nasturii încheiaţi şi pantalonii lungi, în defavoarea fustei scurte, impuse asistentelor în alte ţări mai civilizate, dar, enough is enough, să lăsăm imaginaţia să lucreze.

Şi urmează a treia imagine, şi cea mai scandaloasă dintre toate, cu cele trei graţii în ipostaze "gruppen sexy". Scandalos de-a dreptul! Să pornim campanii de interdicţie a fotografiilor la locul de muncă. Să punem la stâlpul infamiei bucătăresele pozând lângă oale, arhitecţii lângă planşete şi gunoierii lângă roabe. Toţi aceştia transmit mesaje oculte pe care vulgul nu le înţelege şi iau în derâdere meseria care i-a consacrat.

Dacă e pe aşa, ce ziceţi de tânăra din imagine. Sexy or not? În comparaţie cu româncele demisionare (pentru că cele trei asistente neaoşe şi-au şi dat demisia), bag mâna în foc că tânăra asiatică a fost promovată. Scandal mare în România pentru că Filiala Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali şi (al) Moaşelor din România (OAMR), le-au considerat nevinovate, putându-se angaja oricând pe acelaşi post. În sfârşit sunt mândru de decizia luată de un organ naţional din România, îl felicit din suflet şi le doresc să continue tot aşa, chiar dacă celei trei asistente au fost absolvite dintr-un viciu de procedură. Felicit organul, nu şi pe membrii acestuia care conform victimologiei moderne se revoltă acum împotriva prescrierii.

"Decizia a fost luata dupa ce s-a constatat ca fotografiile au fost facute la sfarsitul lunii ianuarie 2007, iar de atunci a trecut mai bine de un an. Astfel, potrivit Codului Muncii, pentru ca acest incident nu a fost sesizat OAMR in termen de sase luni, fapta se prescrie. "Ceea ce s-a intamplat este mult sub nivelul mileniului trei, iar acest lucru a dat o imagine destul de neagra asupra halatelor albe. Consideram demisia lor un gest de onoare, iar acest lucru demonstreaza ca si-au recunoscut greseala", a declarat Gheorghe Georgescu, presedintele OAMR, filiala Bucuresti. Codul de etica si deontologie profesionala, elaborat de Ordinul Asistentilor si Moaselor din Romania, prevede ca asistentii medicali trebuie sa aiba o conduita ireprosabila in timpul exercitarii profesiei. " Aş putea să aflu şi eu, vă rog, la ce se reduce noţiunea de "conduită ireproşabilă"? Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci? Ai voie să îţi faci fotografii la locul de muncă cu o fişă, un aparat medical sau un pacient, în definitiv toate "obiecte ale muncii"?

Dacă da, luaţi o pauză!

Domnule Georgescu, preşedinte de Ordin..., felicitări pentru decizia plină de regrete. Îmi imaginez că tot aşa s-a simţit şi Ceauşescu la început, când a refuzat să invadeze Cehoslovacia, dar pe urmă..., cine se plimbă în trăsură cu Regina Angliei.

Am şi nişte versuri pentru beleaua cu asistentele, pe care le dedic celor scandalizaţi. Intraţi în ritm!

Dirty babe

You see these shackles

Baby I'm your slave

I'll let you whip me if I misbehave

It's just that no one makes me feel this way ...

Neajunsuri lingvistice

Il neige il neige sur Liège
Que le fleuve transporte sans bruit

Insomnie pe muzică şi versuri de Brel, sunt terminat, nici o speranţă să îmi arăt vreodată gratitudinea pentru marele om. Jos pălăria în faţa lui Gil (Dobrică), de care au râs toţi când s-a aruncat la picioarele lui Ray Charles. Eu nu pot face chestia asta, nu mai am la picioarele cui să mă arunc. Dintre actuali cel mai la îndemână e nenea Maicăl, imagine de dincolo de sticla din Muzeul Marţipanului, Szentendre. Să îl faci pe nenea Maicăl (copilul ăla care parcă se comporta aşa pentru a-l mai combate odată pe ceauşescu, cu decretul, respins probabil la castingul de la reclama cu "folosiţi prezervativele noastre dacă doriţi să evitaţi moştenirea unui copil dus cu capul") din marţipan, mi se pare o fantezie colţ cu sexul ăla cu gagica cu rât şi urechi de porc, care gemea ca o scroafă despre care ţi-am povestit ieri.

În imagine, o doamnă face demonstraţie pe viu la Muzeul Marţipanului. Ce faci fată, am sunat să te întreb dacă... Ce să fac, uite îi modelez nasul lu Maicăl Gecsăn, megastarul, care a fost la noi în 94, şi, ştii că sunt pofticioasă de felul meu, mai frământ o felie, mai dau o limbă... Fată, vezi să nu îi mănânci nasul lu ăla, mâncaţi-aş, mai bine mai linge pe unde nu se vede...

In the year 7510, if God's a' coming, He ought to make it by then

Dar să mă întorc, nu la nenea Maicăl (Maicăăăăăăăăăăăăăăăăăăăl, cum i-ai mulţumi tu lui nenea maicălgecsăn dacă te-ai întâlni cu el - verii maci maicăl!) e incredibil, dar după cum te-ai convins şi tu că toate lucrurile au ligaturi oculte, acolo, la casa copilului unde nenea Maicăl şi Nea Nelu s-au îmbrăţişat, au zâmbit şi au mângâiat copii câţiva ani mai târziu mă căsătoream cu Andreea, ca să nu mai zic că rocker cum eram Thriller e singurul album disco-pop pe care l-am putut asculta cap-coadă şi repetitiv în anii 80, cu alte cuvinte, realizez că Michael Jackson este o persoană care merită să fie tratată cu un nelămurit respect şi mă opresc aici. Să revin la Brel şi la versurile care mi-au bântuit noaptea.

In the year 9595, I'm kinda wonderin' if Man is gonna be alive. He's taken everything this old Earth can give, and he ain't put back nothing, whoa-whoa...

Liege rimează cu neige. Bucureşti. Caut rima.

Bucureşti, Bucureşti cât de drag îmi eşti... Gică Petrescu este Brel al nostru, cu unele mici diferenţe, oricum, acesta este exemplul clasic care îmi vine în minte

Din folclorul contemporan variaţiuni:
Plouă peste Moldova Nouă.
Mai găsesc,
Ninge cu fulgi mititei peste-oraşul Făurei, sau Însurăţei,
Nori greoi peste Brezoi, sau Tuşnad Băi,
Ninge de zor peste Bihor, sau Techirghiol,
Ninge de-aseară la Lehliu Gară,
Plouă cu jale la Baia Mare,
Plouă cu ulcioara la Sighişoara.

End game.

De ce am eu senzaţia că limba care nu are nici măcar un singur oraş care să rimeze cu ploaia, sau ninsoarea, sau rupererea de nori este o limbă fără încărcătură dramatică. Vâjâind ca vijelia şi ca... Deloc elocvent, cine foloseşte aliteraţii trişează. În orice limbă. Eu pup poala popii... Pupul ăla cu implozie de la emoticoanele din YM. Comuniune om natură, dar în comparaţie cu francezii mi se pare că noi am cam umflat toposul ăsta cu pompa. Mă doare burta la Turda sau Mă doare bila la Chitila. Parcă aici sunt mai convingător nu? Aşadar, profităm de situaţie sau nu? Oricum tristeţea din versurile lu Brel mi se pare copleştioare, totală şi toxică. Fără leac...

Insomnia de aseară a fost ulterior prelungită cu o altă dilemă. Printre multele animale găzduite de Grădina Zoologică din Budapesta, există o încăpătoare gospodărie adăpostind găini, raţe, capre, vaci.

Întrebare: ce se alege de ouăle, de lâna şi de laptele lor?

With a complete absence of pain

Cu tristeţe totală recunosc că sunt un nemilos, ateu, neîndurător, nepăsător, nesimţit, sadic, sinistru, crud, de-a dreptul pur şi simplu, dar nu simt nimic pentru recent descoperitul "caz becali", fie să-l ajungă blestemul de-a duce după el ca Atlas valize diplomat pline cu brânză telemea zeruinde. Iată că, precum un copac putred trosneşte şi se crapă şi acest stâlp al creştinătăţii, şi mie puţin îmi pasă, cât de stricat pe dinăuntru poate fi unul ca mine ca să ajungă să declare senin că este în stare să privescă cum Sfântul Gheorghe este ronţăit oscior cu oscior de T-Rex fără ca măcar să ies şi eu de după un boschet, când îi e lumea mai dragă şi să îi fac: buuuuuuuuuuuuu. Cine ştie, o crăpa naibii maţul în el. Eu nimic, stau şi citesc cum la ceas de seară, la Aroma au coborât mascaţii şi i-au ridicat pe băieţii oierului care veniseră cu banii la ei, pregătiţi pentru un transfer din mână în mână, că e mai sigur.

Mai zice domnul Becali că e "o făcătură ungurească". "Goga şi Coman sunt nişte nenorociţi şi trădători". Adică ce să mai înţeleg de aici, că Goga e ungur sau vândut ungurilor (Octavian Goga sparge timpanele mediumului aplecat peste masa de spiritism, el, cel care a lăsat Academia Maghiară să îl aştepte la gară, cu balul adăstând pentru a începe valsul...), eventual că etimologia lui Coman vine de la "cuman"??? Chiar nu simt nimic, nici un pic de revoltă sau senzaţie de vomă. Când absurdul e prea absurd şi nu ai chef de basme, nu e bine să opinezi că ai dat peste o carte proastă, consideră mai bine că ai fost prins într-un moment nepotrivit şi revino-ţi.

Number five, trezeşte-te!

Where the streets have no names

Tristeţi de străzi pustii şi mute, de ziduri vechi şi cu faţade...

Ale dracului de mute străzile din imagine, câtă vreme întrebi localnicii cum faci să ajungi la cutare stradă şi nu primeşti răspunsul dorit. Şi tu mergi mai departe, în explorare, animat de dorinţa arzătoare de a poposi în cele din urmă pe strada care îţi va face fanteziile să prindă viaţă.

Mi s-a întâmplat anul trecut, remember Varşovia, onor "şeful sectorului suflete" căutând în disperare reminiscenţele din zidul ghetoului. O codire, următoare la stânga, treceţi de intersecţie, o luati la stânaga şi următoarea la dreapta, două codiri, ba ştiu, înapoi 500 m (vorba lui Marcel Gipiesu "întuaaarceţi la stânga") pe urmă la dreapta ... Obosim. Unde mai punem că întrebăm în engleză şi ni se răspunde în ... Bref, întors Varşovia, negăsit zidul ghetoului. Îmi mai amintesc însă din poze că e în spatele unor blocuri. Concluzie: prea multe amintiri triste, unele lucruri se uită de la sine.

Anul acesta, acum câteva de săptămâni mi se întâmplă aici. Plecat cu Andreea în căutare de agent imobiliar, dat întâlnire pe strada Mohacs. Ajungem în zonă (ceea ce ne trimite cu toţii la gândul că în cele din urmă am găsit locaţia cu pricina) întrebăm. Răspunsuri din gama: nu ştiu, nu sunt de pe aici, sunt de aici dar nu îmi amintesc prea bine şi tradiţionalele laprimafaceţistângadupăcaretraversaţiintersecţia... nu punem botul, am simţit că e călduţ şi acum devine din ce în ce mai fierbinte. Regele OamenilorIndicatori e un tip cam de 50 şi ceva, însoţit de soţie care opinează, citez din memorie: "Mohacs... îmi sună cunoscut... nu pot însă..." Concluzie: prea multe amintiri triste, unele lucruri se uită de la sine, realizez că omul făcea trimitere la lapsusul de 9 august 1526, când, cu adâncă tristeţe în glas Soliman Magnificul declară: "ţara mea cucerită prin sabia mea". Căutam o stradă al cărei nume se estompează pe zi ce trece, posibil dacă nu apucăm să fugim la timp de aici să ne trezim personaje sezoniere în Lost...

A treia anecdotă se leagă de aceiaşi oameni indicatori, de data aceasta nu polonezi (nici poloneji), nu unguri, ci francezi cu pronunciationul tatuat pe cortex. Întreabă un amic: "u e la gară" de data aceasta răspunzându-i-se prompt: "Aaaaaa. Uuuuu e la GARRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRĂ?" Evident că până la urmă a întâlnit un băştinaş care, ignorându-i pronunţia franceză (probabil confundându-l cu un cetăţean de orice altă naţionalitate decât cea franceză şi nedornic de a-şi îmbunătăţi acolo, în acel moment limba franceză) i-a indicat traseul corect.

Concluzia mea generală: demografia străzilor a copleşit demografia oamenilor, suntem atât de singuri într-un labirint de dinozauri cenuşii, din piatră de râu, negri ca smoala, unii cu fermoare albe pe te miri unde.

Noua campioană a României - CFR CLUJ

Noua campioană a României este, în sfârşit, CFR CLUJ. Un semn, părerea mea că România merge înainte, mai încet, dar înainte.

Jos pălăria, nu îmi mai pare rău că Rapidul a pierdut titlul. Merită. Şi Ardealul merită.

Jos pălăria Ando, ţi-ai făcut de cap la CLuj, ca în tinereţe.

Împotriva uitării şi campionatul acesta...

Nişte ţărani!

Caracter antisocial. Acesta este argumentul suprem pentru care CNA-ul interzice în data de 6 mai 2008 un spot electoral NONPROFIT şi neangrenat politic. Acesta este argumentul de a interzice un îndemn la atenţie şi responsabilitate civică. În definitiv, la o altă abordare reiese clar că de fapt CNA-ul se teme de sincretismul cu care animaţia impregnează conştiinţe şi de claritatea mesajului astfel transmis: imagine de film noir, schematismul şi ştanţarea personajelor "de serie" (femele si masculi rasa oaie XX şi XY şi lupi faraonici fara marcaj), muzica gravă (Ivan Rebrov), şi identificarea toposurilor naţionale (Casa poporului). E de remarcat finalul în care "blestemul" dictatorului pare sa planeze asupra mai multor generaţii, cu mielul ridicat de părintele său să "reţină" aceste momente unice....

Logica lucrurilor spune că, interzicând acest spot, CNA-ul este obligat să interzică şi "The Wall", filmul celor de la Pink Floyd, eliberatorul de altădată al minţilor închistate, revoluţionarul film ce împletea cinematografic animaţia, muzica şi actoria.

What shall we use
To fill the empty spaces
Where we used to talk?
How shall I fill
The final places?
How should I complete the wall.

Interziceţi domnilor de la CNA "Portocala mecanică"! Interziceţi "The Wall"! Interziceţi "Fahrenheit 451"! "Interziceţi 1984"!

Biciuiţi-i cu urzici pe ei sau pe moaştele lor: Truffaut, Kubrick, Gilmore, Waters... Practic, poate că a venit vremea să se organizeze excursii pentru defularea membrilor CNA, cu sejur complet în principalele capitale culturale ale lumii. Bilete în primul rând pentru a arunca cu roşii în Bob Dylan şi Joan Baez - ei cântă cu mult fuck! O vergea de urzici pentru a-l biciui pe Brumaru - vorbeşte fuaaaaaarte fuaaaaaaaaarte urât în sonete, o flegmă pe mormântul lui Ginsberg - şi el foloseşte cuvinte precum cock şi fuck şi altele.

Interziceţi reclama la coniac în care nişte ţărani spun despre nişte poliţişti "nişte ţărani". Interziceţi libertatea gândului, interziceţi prevenirea dictaturii spiritului! Să dormim liniştiţi, CNA-ul ne va amputa libertatea de opinie cu anestezie totală.

Jungle, wellcome to the jungle...

Rămas bun, Monica Lovinescu

Anul trecut, la Paris, Şerban, unchiul, constata cu disperare rărirea cercului de prietenie, prin dispariţie sau acutizare a bolii, făcând referire directă la doamna Monica Lovinescu. De acelaşi lucru, la faţa locului, o altă doamnă a literelor româneşti (şi franţuzeşti deopotrivă), Irina Mavrodin, rememora vremuri trecute cu Şerban, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu şi alţii la casa de vacanţă din Franţa a lui Paul Barbăneagră, înnegurată şi ea de îmbolnăvirea Monicăi Lovinescu. Pentru ei prietenă, pentru mine simbol şi motiv de veneraţie, stâlp al rezistenţei şi al principialităţii, om de presă, OM.

Ei bine, în dimineaţa aceasta, după o grea suferinţă Monica Lovinescu a ieşit demn din viaţă după ce a avut grijă să dăruiască statului român întregul tezaur de spiritualitate agonisit de-a lungul existenţei sale: clădirea deţinută la Paris. Sarcinile care revin statului român în urma donaţiei sunt constituirea şi conservarea unui fond de lucrări ale literaturii române şi străine, crearea unui centru cultural român intitulat "Memorial Ierunca-Lovinescu", înfiinţarea unei burse anuale "Ierunca-Lovinescu" în favoarea studenţilor români din Franţa, acordată de MAE, şi asigurarea cazării pentru studenţii beneficiari ai acestei burse în spaţiul locativ ce face obiectul donaţiei.

Dumnezeu să o odihnească!

Nick Cave - Murderballads

1. "Song of Joy" – 6:47
2. "Stagger Lee" – 5:15
3. "Henry Lee" – 3:58
4. "Lovely Creature" – 4:13
5. "Where the Wild Roses Grow"
6. "The Curse of Millhaven" – 6:55
7. "The Kindness of Strangers" – 4:39
8. "Crow Jane" – 4:14
9. "O'Malley's Bar" – 14:28
10. "Death Is Not the End" – 4:26

Invitaţi:

PJ Harvey - vocal (3,10)
Terry Edwards - corn (4)
Katharine Blake - vocal ad. (4)
Kylie Minogue - vocal (5,10)
Jen Anderson - vioară (5)
Sue Simpson - vioară (5)
Kerran Coulter - violă (5)
Helen Mountfort - violoncel (5)
Hugo Race - chitară (6)
Warren Ellis - vioară (6), acordeon (6)
Marielle Del Conte - vocal ad. (7)
Anita Lane - bocet (7), vocal (10)
Geraldine Johnston - vocal ad. (8)
Liz Corcoran - vocal ad. (8)
Shane MacGowan - vocal (10)
Brian Hooper - bas (10)

The coins of Craiova

Caut eu ce caut şi dau peste un alt site aventuros al unei primării, de data aceasta Primăria Municipiului Craiova, un site aerisit, cu aer juvenil, al cărui cosmopolitism mă trimite cu gândul la Mark Amidon şi al său "limbajul este mijlocul prin care extragi o idee din capul meu şi o introduci într-al tău fără intervenţie chirurgicală." http://www.primariacraiova.ro/ ne întâmpină cu un salut în engleză din partea domnului primar Antonie Solomon, urmaş demn al lui Iorgu Cacaliceanu, Gheorghe I. Pessicu, Vasiliu Piki sau Petre Gigea.

Stau şi acum şi mă gândesc ce o fi vrut să zică domnul primar prin "number of people of a special nature", pentru că sunt tentat să introduc în peisaj câţiva illuminati, cel puţin luându-mă după numele celor de mai sus. Singurul pe care îl suspectez de extraterism este, evident, individul PIKI, nume de cod de sorginte klingoniană. Aceeaşi dilemă o mai retrăiesc şi la văzul numelui lui Michael the Brave, în celelalte locuri respectându-se numele românesc al acestuia Mihai Viteazul. Pentru echilibru lingvistic, cred că apelativul englezesc al acestuia ar trebui să fie Great Coin of Craiova, ca să evităm piginizarea limbii române.

Alte nume mari ce solomoneşte ar merita englezizate mai sunt: cântăreţii Fish Brothers, Adrian the WonderChild şi Maria Lip, domnitorii Mircea the Old Man şi Rareş the Beautiful, milionarul Nicu Claw, patronul de club The Little One, lista rămânând deschisă.

"Tatoo You" numărul 1 de la Rolling Stones

"Start Me Up" – 3:32
"Hang Fire" – 2:21
"Slave" – 6:33 cu Pete Townshend backing vocals şi Sonny Rollins la saxofon
"Little T&A" – 3:23
cu Keith Richards solist
"Black Limousine" – 3:31
cu Mick Jagger la armonică
"Neighbours" – 3:31
cu Sonny Rollins saxofon
"Worried About You" – 5:17
cu Wayne Perkins chitară solist
"Tops" – 3:45
cu Mick Taylor chitară
"Heaven" – 4:22
cu Mick Jagger chitară, Bill Wyman sintetizator şi Chris Kimsey pian
"No Use in Crying" – 3:25
"Waiting on a Friend" – 4:34
cu Mick Taylor chitară şi Sonny Rollins saxofon

Am descoperit album acesta în studenţia mea budapestană, prin 94, iar asta după ce auzisem întâmplător "No Use in Crying" şi "Waiting on a Friend", superbe prin definiţie. Un album pentru stările de tranzit descriind fericirea de a trăi din plin şi nefericirea de a nu fi etern fericit.

Am şi un citat pentru el:

"Fericirea e o formă de curaj."

Holbrook Jackson

Frendly passing by

Din liniştea izbăvitoare ce nu îmi tulbură prânzul de la 1 la 3, Nico Marquardt m-a făcut să îmi pun întrebări serioase cu privire la perpetuum mobile, la mecanică şi la infailibila prolongaţie a învăţăturii. Mi-aş dori să îl am pe Jekyll, evident că s-ar numi Ce Kil' pe care să-l condamn la penitenţa de a superviza devierea bilelor ciocnindu-se mecanic, eveniment ce probabil ar avea loc între anii 60 şi 70 ai plictiselii. Tiranul care va anihila perpetuum mobile se numeşte descentrare. Învăţătura însă va continua, chiar dacă frecările, fricţiunile şi luptele de idei vor mai spori sau diminua din efecte. Nico Marquard, la doar 13 ani pune la punct NASA, şi ne spune cu vorbele sale, presărate cu multe ya şi fuck şi Rammstein că americanii au probleme care încep de la 00. Apophis este un asteroid care după americani ar prezenta un pericol de 1 la 45.000 de a provoca pe 13 aprilie 2029 o reacţie în lanţ, în comparaţie cu realitatea, dată în vileag de Marquard, care a evaluat el statisticile ce i-au stat la dispoziţie şi a ajuns la concluzia că americanii au exagerat cu două zerouri. Cu alte cuvinte, realitatea, recunoscută cu scuzele de rigoare de NASA este că situaţia stă în felul următor: dacă Apophis loveşte pe 13 aprilie 2029 unul sau mai mulţi dintre cei 40.000 de sateliţi ce orbitează pământul, bilele acestea de biliard, deviate de la traiectorie vor lovi la rândul lor pământul în 2036 (la o dată ăncă necunoscută), generând o masă de fier şi iridiu de 320 m şi cântărind 200 miliarde de tone ce se va prăbuşi în Atlantic. Undele de şoc vor genera la rândul lor valuri tsunami care vor distruge ambele coaste şi zonele aferente acestora, în vreme ce vor degaja un nor gros de praf care va întuneca cerul pe termen nedeterminat.

Prin urmare, dacă neşansa de 1 la 450 va fi de partea noastră, vom avea 7 ani în care ori vom părăsi coastele, ori vom căuta remedii, ca în Armaghedon. Cui îi arde să se plictisească? În orice care, jugendul ăsta le-a stricat somnul multor americani şi mai ales responsabililor NASA care se pare că au un cult pentru 00, caz oarecum similar cu cel al altui puşti care a hackerit site-ul aceluiaşi SRL. Din câte am înţeles, majoratul acestuia din urmă este aşteptat cu sufletul la gură de autorităţile americane, pentru a-l condamna pe cinste, ceea ce mă face să consider că aceeaşi soartă ar trebui să îl pască şi pe Nico Marquardt, doar le-a scos în evidenţă carenţele americanilor.

Cine n-are copii să nu-i cumpere, că ăsta ar fi deja trafic ci să-i ţină aproape.

Dor de Maimuţa Mamă concretizat printr-un poem de jale

Mi s-a făcut un mare dor de Maimuţa Mamă, cum mă tachina ea mieros-decrepit cu "Dosărel" în sus, "Dosărel" în jos, Bubulină aparent anevrotică, în realitate însă un butoi de astenii, păreri (evident certitudini), nelinişti, neîmpliniri sexuale şi resentimente la adresa colegelor mai tinere care i-au furat cur te zanii, deh, bătrâneţe haine grele ce n-aş da să scap de ele, cu condiţia să nu mă aresteze poliţia pentru exibiţionism, oricum însă, câtă vreme mai arăt cum mai arăt am ceva şanse să beneficiez de clemenţa organului, la bărbaţi exibiţionismul este uşor fatal, aşa, trec peste asta şi revin la nostalgia pe care mi-o aduce aducerea aminte a amneziei Maimuţei Mamă, care mă acuza de una, de alta, mă făcea "Dosărel" şi pe urmă nega cu vehemenţa ţaţei din piaţă. Pentru că, ceea ce nu se ştie, Maimuţa Mamă nu este o maimuţă ca toate celelalte, ea reprezentând însăşi chintesenţa de MAIMUŢĂ, un amestec frivol de curtezană fanată şi de ţaţă de Giuleşti.

Mi-e dor de Maimuţa Mamă, dor nestăvilit şi prin urmare îi voi dedica următoarele versuri:

stimată doamnă să ştiţi bine

că v-am stimat cum se cuvine,

v-am înţeles şi respectat

cum muştele respectă un căscat

însă de când vă sunt departe,

de când un fluviu ne desparte

eu vă respect cu mult mai mult

şi mă frământ, mă tot frământ.

Gadgeturi chinezeşti de stors norii

China a dezvoltat rachete antiploaie, cu care se laudă pe bună dreptate. În felul acesta, ceremonia de deschidere a Olimpiadei ce se va desfăşura anul acesta la Beijing va fi scutită şi de cele 47% şanse de ploaie. Peste 100 de chinezi, de la 21 de puncte situate în jurul oraşului Beijing vor avea 10 minute pentru a stoarce umiditatea din norii ce se vor apropia galopant de stadion, provocând ploaia cu câţiva kilometri mai devreme.

Prin urmare pe data de 8 august 2008, vecinii Chinei nu au de ce să se sperie, salvele de rachete fiind destinate norilor. În orice caz, acest lucru mă trimite cu gândul la expresia: "a scoate apă şi din piatră seacă"... Mi-ar fi suficient să aflu despre această calitate a unui anume individ, pentru a nu dori să îmi măsor vreodată forţele cu el, pornind de la premiza că între timp şi-a dezvoltat şi alte gadgeturi pe măsură.

Caca pe trotuar - manifest pentru legalizarea bordelurilor în România

Oamenii fac caca. Oamenii fac sex. Nu e nimic ruşinos în a cumpăra hârtie igienică sau prezervative. Evidenţe pe care nu le putem sări, oricât am încerca, din pudicitate să ignorăm nevoile noastre fiziologice. Pledez pentru legalizarea bordelurilor, pentru a nu se ajunge, ca în Budapesta, ca prostituatele sub-standard să se refugieze noaptea între maşini, unde să semene câte un caca cu un moţ de hârtie igienică deasupra. Între wc-uri publice la fiecare 100 de metri, prefer bordeluri la o distanţă decentă între ele.

Mai există o soluţie, poliţistul de proximitate, în vederea păstrării curăţeniei trotuarelor, dotat cu lampă, măturică, făraş şi furtun.

Primele impresii din Budapesta

Am ajuns în Budapesta, şi, deşi puţin stresat şi cu destule probleme încă nerezolvate tot mi-am făcut timp să bat puţin capitala, din dorinţa aprigă de a îmi înnoda amintirile. Fantezia ungurilor este mai departe mare, şi vă postez prin urmare un afiş la contribuţia civică de 1%, în acest caz pentru protecţia animalelor. Cetăţenii Budapestei au rămas aceiaşi abonaţi la ordine, pe care nu o încalcă din principiu, din educaţie, din orgoliul de a nu se coborî de pe scara valorilor. Pista de biciclişti este pista de biciclişti, iar curăţenia literă de lege. În rest, se mai pune de câte o grevă, ca în orice alt stat normal ai cărui locuitori îşi asigură progresul prin nemulţumiri trecătoare.

Mă liniştesc, îmi instalez televizorul şi seXBOX-ul şi revin cu noi amănunte.

P.S.

Cei care ieri mi-au adus din ţară ultimele efecte electronice s-au întors în Bucureşti cu bonsaiul cadou de nunta. Sunt mândru să am un copăcuţ globe-trotter, de fapt să nu am, pentru că plângem de dorul lui. În schimb ursul de pluş MEDVE a ajuns cu bine, deşi, chiar nu aveam de gând să îl naturalizăm pe aici.

De globalizatio

Conferinţă internaţională în anii 90, undeva prin occident. Un amic, reputat istoric român, încearcă din răsputeri să popularizeze România în ochii vorbitorilor de limbă franceză, apelând prin urmare la traduceri în oglindă. Încercând să descrie starea actuală a muzicii româneşti, acesta le vorbeşte francofonilor despre Les freres Poison, în traducere liberă: "Fraţii Peşte".

Conferinţă internaţională undeva prin anii 90 , când în România tocmai se declanşase paranoia "plăcuţelor bilingve". Un alt amic, tot istoric român le vorbeşte anglofonilor de această dată despre frumuseţile patriei, aducând în discuţie "Wednesday Ciuc", adică "Csikszereda", respectiv "Miercurea Ciuc".

Astăzi trimit un massSMS cu intenţia de a-i anunţa pe o parte dintre cei din agenda de telefon cu privire la noul meu număr de mobil la care pot fi contactat în Budapesta. Din grabă, din neatenţie, omit faptul că nu toţi aceştia mă au în agenda lor telefonică, aşa că, nesemnându-mă, pe unii dintre aceştia îi las în ceaţă. Doi dintre ei îmi cer lămuriri. Îi voi numi mai departe Românul şi Maghiarul, primul un reputat balerin şi dascăl, cel de-al doilea, regizor, actor şi om politic.

Românul: "Who are u?" adică nu "Who r u?" şi nici măcar "Who are you?", un fel de "Dar de c?" sau "Dar d ce?" ca să vă fie mai clar.

Maghiarul: "Recepţionat, dar nu ştiu cine e proprietarul vechiului număr".

Politicos, le răspund celor doi, Românului: "I am ..." şi Maghiarului: "Cu respect, ...".

Probabil că dacă i-aş fi răspuns celui dintâi în limba maghiară ar fi intrat în panică, atacat profund de sindromul "autonomiei închipuite". L-am respectat îndeajuns însă cât să îi răspund pe limba care îl face să se simtă un cetăţean universal, în comparaţie cu ceilalţi români, mult sub nivelul său, dacă nu ar fi ştiut să-i răspundă în engleză la întrebarea sa.

Sfinxul din România, mânca-ţi-aş!!!

Un indian în Bucureşti

Trebuie să înveţi să laşi de la tine pentru ca la un moment dat să primeşti ceva la care nu te-ai fi aşteptat vreodată.

Cazul de alături... 10 zile la Ileana, pe care am supus-o unui maraton stomatologic, pentru a nu pleca la Budapesta cu spaţii nejustificate estetic în gură şi o fotografie care a meritat efortul... Şi când mă gândesc că de fapt nu vroiam decât o imagine cu acest nărăvaş parcă strămutat în Parcul Circului dintr-un cârd de armăsari indieni sălbatici pentru a-l lua cu mine, ca semn de carte pentru dosarul intitulat Bucureşti... Ştiu şi de ce mă fascinează parcul ăsta în mijlocul oraşului, unde, dacă ai răbdare vei avea ocazia să surprinzi animalele scoase la aer: pentru aerul Tom Waits pe care mi l-a degajat într-o noapte când, întorcându-mă de la prietena pe care o asociez de asemenea cu acest parc, un elefant ofta de zor. Parcul Ioanid, de exemplu, aparţine şi el cuiva. Ascultam pe vremuri "Bone Machine" şi identificam elefantul din back-ground, ulterior Wenders dedicând un întreg arsenal de sentimente animalului rătăcit în mijlocul Berlinului.

Bucureştiul încă ne mai poate rezerva surprize.

Probabil singura instanţă în care e o mândrie să spui: mi-a ieşit!

Trivializarea doliului în jurnalismul galben ca diareea

Voi începe prin a-i adresa lui Cătălin Măruţă condoleanţe în greaua pierdere cauzată de moartea bunicii sale, Maria Măruţă.

Din nefericire însă, presa din România mă scârbeşte încă o dată prin trivializarea unor momente solemne din prostie, din neprofesionalism şi în nici un caz din răutate, sau din dorinţa de a scrie un necrolog neobişnuit. Rodica Istratie, de la Cancan confunda flagrant arsenalul construcţiei unei ştiri lecturate, la Ştirile de groază de la Ora 5 cu materialul scris, ilustrând prin drama doamnei Maria Măruţă celebrul banc "din păcate - din fericire", absurd de ireal altădată. Iată mai departe ştirea aşa cum este ea prezentată în Cancan, secondată de bancul antecitat:

"Catalin Maruta, gazda emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV, a participat, ieri, alaturi de Andra, la inmormantarea bunicii sale. Maria Maruta a murit, duminica dimineata, dupa ce a cazut in fantana din fata casei. Vizibil marcat de pierderea uneia dintre cele mai dragi fiinte din viata sa, careia ii trimitea mereu salutari in timpul emisiunilor, Catalin s-a abtinut cu greu sa planga in public si a refuzat sa vorbeasca despre suferinta sa. "I-a stat la capatai si plangea mai rau ca un copil. S-a vazut ca o iubea nespus de mult. Pacat ca s-a dus asa, fara sa le spuna un ultim cuvant", ne-a marturisit un apropiat al familiei. In schimb, tatal lui Catalin, judecatorul Constantin Maruta, si-a plans mama non-stop, de la iesirea din casa pana la cimitir. "Plange, saracul de el, caci a fost o mama deosebita pentru el. Toata lumea o iubea pe Maria Maruta, era o femeie cu suflet", ne-au spus satenii. La inmormantare au participat atat localnicii din comuna, cat si personalitatile judetului Gorj, care au fost alaturi de familia indurerata. Maria Maruta a murit, duminica dimineata, inecata in fantana. Din spusele vecinilor, femeia de 83 de ani s-ar fi sinucis din cauza ca tocmai aflase ca este grav bolnava. Din acest motiv, preotii au refuzat sa oficieze o slujba crestineasca in biserica. "Se face doar o octenie, slujba sustinuta la cimitir pentru mangaierea familiei", ne-a spus proetul."

"Un om s-a urcat pe casă să îşi repare acoperişul.

Din nefericire a alunecat.

Din fericire sub casă era o căpiţă.

Din nefericite în căpiţă era o furcă.

Din fericire n-a căzut în furcă.

Din nefericire n-a căzut în căpiţă."

Din fericire în România mai apar şi alte ziare, unele dintre ele chiar de calitate.

Din nefericire sunt îngrozitor de masochist...

P.S.

Cum se susţine o slujbă şi ce e acela un proet???

"Lost" un serial ce ar trebui livrat cu o telecomandă specială

Aproape vindecat, dar încă uşor febril de pe urma serialului Lost, i-am mai dat acestuia o şansă vineri, văzând primul episod din noua serie, 4. M-a înfiorat, recunosc, m-a înfiorat dârzenia cu care insist să aflu deznodământul acestui produs umflat artificial în jurul unei idei care, dacă ne-ar fi fost deconspirată ar fi redus acest film probabil la 2-3 episoade.

Pentru fani, scena din stânga mă reprezintă de fapt pe mine, maniacul, ajuns în situaţia de a da ca nebunul stop pe film până obţin rezultatul dorit. Înotătorul din "viziunea" lui Hugo are într-adevăr în palmă un mesaj, iar acesta este "they need help". Vă simţiţi mai bine acum, pentru că eu mă simt senzaţional? Din nefericire mi-am distrus tastatura, încât vin cu o sugestie: dat fiind că acest film ne face pe toţi nişte împătimiţi ce îşi violează spasmic aparatura IT, pe viitor poate nu ar fi rău să ni se livreze ustensilele cu care să descifrăm tainele încuibate în această şaradă TV. Prevăd că în ultimele episoade vom afla că daca am fi privit filmul cu capul în jos i-am fi surprins pe Bush şi Osama Bin Laden dezbătând problematica mondială, căzând în cele din urmă de acord că Alina Plugaru e o actriţă bună de cinemă şi proastă de filme porno...

Amendă pentru cerşit la VIP-urile din România

Tu vii la mine în casă, să ziceam atmosfera Rainy Night in Soho, frig şi umezeală de îţi intră în oase şi drum lung, evident, te pun la masă, pe scaunul de lângă sobă. Se duce buhul în urbe că La Momete se mănâncă bine şi eşti primit aşa cum trebuie. Azi aşa, mâine aşa, uite că într-o bună zi La Momete devine han şi ies eu în stradă, şi pun banner mare: "Îi rog pe cei care au mâncat şi au băut gratis la mine să meargă la orice bancă şi să depună în acest cont.... deschis la... contravaloarea ospăţului. Sunt curios să văd ce se întâmplă, dar nu numai atât. E un număr de cont într-adevăr. Vreau să-mi deschid han pentru că sunt tot mai mulţi care îmi cer asta."

Sfatul meu pentru mine: "Mai bine ţi-ai lua un câine!"

Laudă pragmaticului sau scopul scuză nepăcatul

În Dialoguri - Banchetul, respectiv Cei doi eros, când vine vorba despre amorul cu băieţi, marele argument pe care Platon îl ridică împotriva acestor "îndeletniciri" se transformă într-un tratat de pragmatism al sentimentelor. Nu e bine să faci amor cu băieţi pentru că ceea ce investeşti este posibil să nu merite.

"Afară de asta, din însăşi iubirea pentru tineri, cineva ar putea deosebi pe cei inspiraţi de Eros Cerescul. Căci ei nu se-namorează de băieţi decât din clipa când şi mintea acestora începe a li se coace, fapt care se întâmplă cam pe cândle mijesc tuleii de barbă. După credinţa mea, cine se prinde într-un astfel de amor e pregătit a iubi viaţa-ntreagă şi a trăi împreună. Acela nu-şi înşeală iubitul, căci nu l-a luat captiv ca pe un copil fără experienţă , nici nu-l va batjocori spre a-l părăsi şi a umbla după altul. Ar trebui chiar prin lege să se oprească iubirea copiilor, pentru a nu se mai risipi atâta zel în vederea unui lucru nesigur; căci la copii este nesigur dacă sfârşitul îi conduce spre viciu sau spre virtute, spre spirit, sau spre trup!"

Mare păcat că pedofilii din zilele noastre fie au chiulit la orele de pragmatism din şcoală. Pedofilii mioritici au o scuză, pragmatismul fusese înlocuit în gimnaziu cu Economia Politică...

Propriul şi figuratul lui "afară"

Pe un etaj, de bloc o doamnă se plimbă de mai bine de o jumătate de oră de la un capăt la altul al holului, lung, cam ca de aici şi până la gardul acela verde. Mă priveşte insistent, ceea ce, vădit, mă deranjează. Nu pot spune că arată prea încurajator, ochi mari, dioptrii, ceea ce rezultă în ochi cu mult mai mari, început de mustaţă, capod de casă. La un moment dat se opreşte în faţa mea şi îmi spune:

"Nu te speria, nu îţi fac nimic, mă mişc puţin pentru că nu pot să ies afară." După cum arăta doamna în cauză am ales sensul figurat al spuselor sale, deplasându-se de altfel ca o gazelă. Cât despre fobii, le elimin şi pe acestea cu desăvârşire.

Ieşirea din spleen

Deşi primăvara nu şi-a aruncat încă buduganul, constat cu mare surprindere că am ieşit din spleen, scoţând, vorba ceea, răul cu mai răul: am reînceput serviciul. Spleenul ăsta, căci despre el am chef să vorbesc a debutat înaintea Crăciunului 2007, când am fost informat oficial că sunt într-adevăr un individ ciclic: îmi schimb locul de muncă din 2 în 2 ani, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, este destul de modern. De tristeţe am intrat în concediul acela pe care nu îl mai văzusem cam din 2006, spre marea surprindere a fetelor de la personal, care nu mi-au înţeles întrebarea: la câte zile de concediu de odihnă legal am dreptul? Aşadar am intrat în concediu, la noi asta înseamnă că fizic pot să absentez de la locul de muncă, dar psihic, niciodată, telefoanele au sunat într-una, iar YM-ul a funcţionat la capacitate maximă datorită degetului meu prost, care nu ştie să mintă: eşti? da, sigur, ce s-a întâmplat. De ce nu aş recunoaşte în cele din urmă că da, sunt un Yesman...

Aşadar am intrat în concediu şi m-am simţit ilicit. Trei săptămâni am trăit stresat, cu convingerea că mănânc banii statului de pomană, ajungând la un moment dat să evit chiar să ies afară din casă (atât cât am stat în Bucureşti) de teamă să nu fiu deconspirat. Iar toată această panică generalizată avea şi un termen precis: 14 ianuarie 2008. Data la care aflam cam cât timp îmi rămâne pentru a părăsi urbea şi ce demersuri trebuie întreprinse.

Am ieşit aşadar din spleen. În cel mult două luni îmi voi părăsi atât locul de muncă, cât şi ţara şi oraşul, urmând să petrec de data aceasta un ciclu dublu peste hotare. Miroase a primăvară şi, declar solemn, sub corecţia pedepsei supreme că nu am întâlnit un oraş care să respire mai frumos primăvara decât Budapesta.

Florin Chilian, numai bun pentru un speech la summit-ul NATO

"Astăzi iar la telejurnal/ l-am văzut pe Chilian..." Acest VIP, termen ce sună mai ambiguu şi protejează oarecum noţiunea de "artist", este din ce în ce mai prezent pe micile noastre ecrane, atât de prezent încât există toate şansele ca în viitorul apropiat să declanşeze în masă "chilianofobia", un soi de plagă ce se propagă prin eter. De la scandalul cu Ministerul Culturii şi Cultelor, descopăr cu surprindere că Florin Chilian a devenit un soi de port-drapel al maselor, un tip cu o părere personală de mare importanţă pentru ţară, un soi de Cătălin Radu Tănase al oamenilor cu gura şi chitara, mă rog ordinea a fost pur aleatorie...

Prin urmare, se discută despre taxa de primă înmatriculare, evident, este necesară în studio prezenţa lui Florin Chilian care ne va povesti despre lungul drum al nopţii către zi în administraţie. Cu ochelari de intelectual asortaţi la treningul Reebok, Florin Chilian a devenit peste noapte, pensif, - post-socratic, e drept, - dar pre-cineştiecealtcântăreţpopfolkdevenitvârfdelance. Aşadar Chilian ştie cum stă treaba cu taxa de primă înmatriculare, precis cunoaşte în profunzime mecanismele CNSAS-ului, ce să mai zic, avem de-a face cu un erudit şi cu un rebel în toată puterea cuvântului.

Şi totuşi, poate ar mai trebui lucrat la ţinută. Urban fără doar şi poate, Florin Chilian a pierdut legătura cu poporul din care se trage. Nu i-a spus nimeni că atunci când ieşi în public, tu mare VIP, este un semn de respect să te îmbraci cu haine decente, iar dacă decenţa la Florin Chilian "este" treningul Reebok (e drept, nici chiar Reobek), unde mai punem şi reclama pe faţă, permiteţi-mi să îmi retrag nemulţumirea şi să îi mulţumesc cântăreţului lui "Iubi" pentru că nu a ieşit pe post în maieu de reţea şi ismene Puma.

Ioana Calen, ziarista de la Cotidianul care dintr-o trupă face două

Încă o ziaristă de mare simţire şi cultură în paginile ziarelor de mare tiraj din România, onor Ioana Calen, cea care mă face să înţeleg cât de rău e să practici o meserie. Cât se poate de clar, ceea ce face "ziarista" mai sus citată în paginile Cotidianul nu mai este de mult plăcere sau hobby, ci o corvoadă, scriind despre lucruri care o lasă rece, fără măcar să îi mai stimuleze măcar elementara curiozitate de a verifica informaţiile traduse. Concret, iată despre ce este vorba: Ioana Calen scrie despre muzică, de fapt traduce din tabloide şi traduce prost. Aşa se face că celebra trupă scoţiană The Jesus and Mary Chain, grup care nu numai că a făcut istorie, fiind la un moment dat supranumit Sex Pistols anilor 80, în prezent anunţându-şi revenirea după ani buni de destrămare, este prezentată de Ioana Calen:

"Printre colaborările ei muzicale se mai numără una cu Justin Timberlake şi performanţele scenice episodice alături de The Jesus sau Mary Chain, demonstrând că poate cânta live."

Ground Control to Ioana Calen! Stimată doamnă silită să scrie un articol despre Scarlett Johansson, era atât de simplu să daţi un click pe google şi să vedeţi cu ce se papă The Jesus and Mary Chain, aşa, de curiozitate, căci nu vă obliga nimeni să ştiţi pe dinafară piesele de pe Psychocandy, deşi e posibil ca "Just Like Honey" să vă sune oarecum cunoscut, probabil dintr-un film sau din vreo maşină... Oricum tot e bine că măcar nu aţi tradus în română această unică trupă din care dvs. aţi făcut două, gen: Iisus sau Maria Lanţ.

Atât despre The Jesus and Mary Chain, e drept, unul dintre grupurile din anii 80 cu multă, multă personalitate, revin la articolul Ioanei Calen care se referă la un viitor album Scarlett Johansson, conţinând numai coveruri după piesele lui Tom Waits, marele, imensul, eclecticul, pe vremuri actorul fetiş al lui Jarmusch ("fii căpitanul nostru!"), inepuizabilul, ontologicul, depresivul, profundul Tom Waits, despre care ziarista mai sus citată nu spune nimic publicului larg. În mod cert, Tom Waits este încă un nume care nu îi trezeşte acesteia nici o amintire.

Întrebare de cultură generală pop pentru Ioana Calen: dacă spun "Downtown Train" sau "Waltzing Matilda", "Hang on St. Christopher", uite, nu face parte din quiz, tu ce răspunzi? Răspunsul este Rod Stewart - Poseidon rispondi! Toate coveruri mult, mult mai vechi de la Tom Waits.

În concluzie, Ioana Calen, încă o făptură ce ar trebui salvată. Un ziarist de genul ăsta şi promit să demarez operaţiunea: "free uilii 5"! Sau poate nu...

"Respetul" cel de pe urmă

Am recitit Book of longing... Leonard Cohen cristalizându-şi parcă întregul său periplu prin viaţă... Dacă nu i-aş fi citi toate cărţile, dacă nu i-aş şti poemele, dacă nu aş fi pierdut nopţi întregi ascultându-i baladele tabacice, încercând să i le tălmăcesc pe româneşte cât mai aproape de linia melodică, cartea asta ar fi însemnat începutul delimitării mele de Leonard. Altfel, trăiesc cu senzaţia, şi habar nu am de ce, că i-am citit testamentul, că cele de aici sunt cele mai sincere poeme pe care le-a scris în toată existenţa sa, fără nici o încercare de a friza muzicalitatea. În Book of longing Leonard este Kavafis.

"Dacă avem noroc, îmbătrânim!"

Mă uitam la poza asta şi mă gândeam că, oricât ar fi de macabru, în România, dacă şti unde să te adresezi, trăieşti gratis, pe banii antreprenorilor. Pe traseul spre Poiana Ţapului, e drept, la o anumită distanţa de Bucureşti, cu DOOM-ul după tine, ai mari şanse să comanzi servicii funerare gratis. Cine a auzit de cuvântul "respet"? Nimeni, nici măcar cioclii. Cu alte cuvinte, pagubă-ntre scânduri, domnilor...

Cum e Turcu nu-i Plugaru

Înainte de Revelion, zapând ca istericul după un post tv care să îmi ofere ceva mai mult nimeresc la Buletinul Meteo de la N24, iar aici, stupoare-stupoare... Mă simt pus în faţa faptului împlinit, DA, băuturile carbogazoase sunt cu adevărat nocive. Sau poate că nu am dreptate, răspunsul trebuind să fie căutat la secţiunea relaţii interpersonale la N24.

Protagonista din imagine se numeşte Alina Turcu, o fată despre care nu poate spune nimeni că ar fi din cale afară de provocatoare, mă rog, să spunem că ar putea cu ceva retuşuri candida pentru o preselecţie de "secretară obraznică", numai că din câte ştiu eu astfel de clişee s-au cam consumat. Procedeul de a suprapune o imagine peste altă imagine se numeşte în televiziune "cromache", aşa că, dacă priviţi cu atenţie imaginea de alături veţi înţelege că: fie cineva a indus o tentă de albastru, pentru a îi strica imaginea bietei fete, ori domnişoara în cauză era proaspăt vânătă între picioare, încât băiatul de la montaj nu a mai avut altă soluţie...

Râdem noi, glumim, dar nu părăsim incinta!

Domnilor de la N24, vreţi să o propuneţi pe domnişoara Alina Turcu la Playboy, spune-ţi-o domnilor pe faţă, lăsaţi aluziile ăstea deoparte, pentru că ajunge onoratul public să vă bănuiască de lipsă de respect, că nu ştiţi să investiţi banii de pe frutti-fresh, cumpărând aparatură proastră sau angajând amatori. Dacă însă intenţionaţi să daţi o tentă sexuală buletinului meteo, aflaţi atunci că aţi fost traşi pe sfoară, domniţa pe care trebuia să o angajaţi se numea tot Alina, e drept, dar Plugaru, nu Turcu. De ce credeţi că reclama cu Dorel a fost atât de populară iar aia cu Nea Nicu a fost demult dată uitării...