joi, 15 mai 2008

Daydream believer

Cheer up, sleepy jean,
Oh, what can it mean,
To a daydream believer
And a homecoming queen.

Dimineţile unui menestrel. Să te stabileşti la punct fix, dimineţile la ora 8, mai precis în Hosok tere (Piaţa Eroilor), pentru a cânta turiştilor străini, de cele mai multe ori fie cu ochii încă lipiţi de somn, fie cu ei lipiţi din naştere, mi se pare neobişnuit pentru un trubadur. Ca şi în cazul bufonului, trubadurul sau truverul, facă-se voia taxonomiei, este un personaj hermeneutically speaking preţios.


Un soi de vampir, menestrelul doarme ziua şi slujeşte noaptea sentimentelor clientului. Să îţi cari vioara prin Piaţa Eroilor pentru a cânta piese de ziuă mi se pare că declasează însăşi ideea de muzică - preambul semiorgiastic. Pe "Dansurile maghiare" doi japonezi au început să facă sex, sau în ritmuri de "Az a szep" unui grup numeros de coreeni le-au căzut aparatele foto din mâini, aceştia levitând spontan. Noroc că pentru anumite societăţi tradiţionale vioara nu este decât un scârţâit distonant, iar "Nocturnele" lui Chopin muzica cea mai potrivită la primele ore ale dimineţii, când soarele îţi beleşte retina cam cum procedează navetiştii din tren când scarmănă coaja oului cu mizera unghie lungă de la degetul mic, polifuncţională atât ca solniţă cât şi ca şurubelniţă.

Inceste de citron

Lemon incest

Je t?aime t?aime,

je t?aime plus que tout

Papapappa

Redaţi-i menestrelului demnitatea de animal nocturn, iar dacă serviciile sociale se declară neputincioase, militaţi pentru eclipse. Mai apoi cântă Farinelli să răsară soarele...

Niciun comentariu: