Fericire mare, încă o felaţie între VIP-uri

Un ziar de scandal bucureştean ne anunţă cu teribilă încântare că se află în posesia unui filmuleţe de câteva minute în care Monica îi face un blow-job lui Irinel Columbeanu. Încă o ştire de asta şi probabil că va trebui să mă închid în casă vreo doi-trei ani, să decablez televizor, radio, să refuz să citesc ziare şi geamurile să mi le tapetez cu folie de aluminiu, pentru ca atunci când voi ieşi din nou în civilizaţie să învăţ din nou să mă mir.

Oricum, bănuiesc că cititorii se împart şi ei în câteva clase, fie-mi permis acum să spicuiesc câteva: doamne în vârstă "vai mamă, ce urât", neigienic, sau "vai, mamă, păcat de ea, fată tânără", indiferenţii şi cei care au reuşit să vadă până acum pornografiile franţuzeşti deja celebre cu "papi". Adevărul e că deîndată ce i-am văzut împreună, nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin cap că Monica i-ar putea face măcar o singură felaţie soţului ei sexagenar în câţiva anişori. Am tot sperat că între aceştia totul a început printr-o relaţie platonică, el citea Coelho, ea citea Dostoievski... Îmi trece prin cap o scenă dintr-un film american remake după unul franţuzesc, în care se spunea despre personajul interpretat de Gene Hackman... aux armes etcaetera...

Visul meu s-a năruit. Monica a îngenuncheat la picioarele dealtfel minuscule ale soţului ei, şi i-a înghiţit cu lăcomie scârbavnicul mădular... Aflăm din acelaşi ziar că filmuleţul cu pricina, făcut la faţa locului, într-un local bucureştean avea şi un preţ, 3000 euro, dar vezi doamne, citim un ziar inteligent, făcut de oameni inteligenţi, care, fără să dea parnosul au reuşit totuşi să identifice mare parte din detalii... Părerea mea e că atît paparaţul, cât şi revista cu pricina şi-au îndeplinit condiţia, mai cu seamă acum, când a deschis şi un forum pe care trebuie să votăm daca vrem sau nu să vedem şi filmul cu pricina. Dat fiind că Monica se vede doar preţ de o secundă, iar mădularul "imperial" (asta e de la mine) al lui Irinel este doar deductibil, sau mai bine zis indeductibil prin obrăjorii Monicăi, mă întreb ce mare realizare...

Se ia o tânără de la orice casă de modă mai scăpătată, cu oarecare nuri şi un bătrân. Singura condiţia ar fi ca ea să spună 50.000 de tâmpenii pe secundă, să se mire mult şi vocal şi bunicul cu pricina să poarte pulover în dungi.. Doriţi să vedeţi filmuleţul în care domnişoara Cutare i-o suge lui Bunicu?

Top octombrie 2007

Din motive absolut obiective am luat o pauză de scris, timp în care, nu am citit mare lucru, în schimb am ascultat muzici, mai noi sau mai vechi - ştiţi cum e cu călătoriile, cel mai la îndemână să dai play şi... ride on baby!

Prin urmare, topul meu 10 luna octombrie 2007, fără adăugirile gen High Fidelity arată în felul următor:

1. Katie Melua - If You Were a Sailboat,

2. Dave Gahan - Use You,

3. Nine Inch Nails - Survivalism,

4. Serj Tankian - Empty Walls,

5. Queens Of The Stone Age - Suture Up Your Future,

6. Modest Mouse - Dashboard,

7. Gogol Bordello - Alcohol,

8. My Chemical Romance - I Don't Love You,

9. Foo Fighters - The Pretender,

10. Annie Lennox - Fingernail Moon.

Singurul nume pe care l-am văzut difuzat în air-play pe MTV şi chiar merită să câştige un premiu este, evident, Foo Fighters, în rest, după cum ne-a învăţat postul ce popularizează atitudine şi nu neapărat muzică, the same old crap.

La mulţi ani pentru buni şi ne-buni

La mulţi ani, doamnelor şi domnilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale...

Suspecte şi nesincere prieteniile heterosexuale din zilele noastre...

Din ciclul "a mai apărut un film franţuzesc, finalmente prost, dar franţuzesc, de dragul încurajării culturii europene autentice???" azi noapte am văzut "Prietenul meu cel mai bun/ Mon Meilleur Ami", film din 2006, în regia lui Patrice Leconte, cu Daniel Auteuil şi Dany Boon. Categoria asta de mai sus este echivalenta unei alte îndeletniciri personale, denumită generic: "încă un meci al Rapidului, pe care până la urmă îl pierde, dar un meci al Rapidului". Îl recunosc pe Dany Boon ca fiind unul şi acelaşi cu cel care în Joyeux Noel l-a interpretat pe Ponchel, nu neapărat urmare a prestaţiei sale actoriceşti cât datorită memoriei mele vizuale, de-a dreptul enervante de cele mai multe ori, nu mai poate nimeni în jurul meu să îşi păstreze anonimatul...

Patetic în sensul franţuzesc al cuvântului, escaladând vizual graniţa prieteniei heterosexuale cu cea homosexuală, într-un moment în care, recunoaşterea prieteniei la nivel declarativ şi "frăţietatea" în sens precreştin dau de bănuit, filmul lui Leconte este liniar, o adevărată cămaşă de forţă pentru Daniel Auteuil... Explozia din final de la Vrei să fii milionar-ul franţuzesc se amână, regizorul concentrându-se exclusiv pe tracul constant şi devenit enervant spre final al personajului interpretat de Boon, iar o manieră de acest gen, europeană 100% nu ţine într-un film urmând un reţetar american, cu o cameră de b-uri hollywoodiene.

Din Prietenul meu cel mai bun/ Mon Meilleur Ami, cu un web site, http://www.monmeilleurami-lefilm.com/ care arată ca domeniul de prezentare al unui medicament pentru deranjamentele stomacale, de parcă eşti sfătuit să vorbeşti despre acest film folosind redundant expresia "a fost văzut de un amic, nu de mine" nu rămâne nimic, nici măcar o singură imagine, iar povestea cu vaza este mult prea pretenţioasă ca să te cucerească, ca să nu spun că la final, cu mâna dreaptă pe cana de cafea căutam disperat o vază mai antică prin casă ca să o fac cioburi... Şi cînd te gândeşti că la "Voir un ami pleurer" a lui Brel mi-au dat lacrimile...

De dragul valorii autentice, rog a mi se permite să închei aşa cum trebuie:

"Bien sûr il y a les guerres d'Irlande

Et les peuplades sans musique

Bien sûr tout ce manque de tendre

Et il n'y a plus d'Amérique

Bien sûr l'argent n'a pas d'odeur

Mais pas d'odeur vous monte au nez

Bien sûr on marche sur les fleurs

Mais mais voir un ami pleurer..."

P.S.

Dany Boon este în film fan al lui PSG! Nu că ar avea mare importanţă...

Bergodi, back with a vengeance

Bergodi nu s-a ţinut de cuvântul dat ieri şi a rămas la Rapid, cum am spus-o mai devreme, deşi trebuie să recunosc că am făcut-o cu o oarecare strângere de inimă. E adevărat ceea ce se spune că nu ai cum să trăieşti în România şi să nu te contaminezi cu românism. În cazul lui Bergodi, mă bucur să constat că această renunţare nu implică procese de conştiinţă, dat fiind că sunt destul de familiarizat cu tentaţia cotidiană a dezicerii de principii.

În sfârşit un semn pozitiv din partea acestui "domn", aterizat într-un univers amoral - se dă pe brazdă, aşa cum au mai făcut-o şi ceilalţi: Zenga şi Pedrazinni. Era şi păcat să părăsească probabil singura echipă din România care, în ultimul an nu s-a grăbit să îşi acuze antrenorul de eşecul survenit, să îi lase acum la greu pe elevii săi, pentru a-i motiva să reprezinte de la anul, în sfârşit demn România în Champions League.

Şi nu am uitat! Nimic nu va merge la Rapid, indiferent de ponderea implicării afective, dacă nu se va lucra psihologic, atât la nivel individual, cât şi colectiv.

Bergodi rămâne!

Personal cred că Bergodi nu va pleca din Giuleşti, cel puţin pentru că nu are motive. Nu este prima echipă de club pe care o antrenează în România, oricât de şocante ar fi jocurile de culise şi falsa moralitate a anumitor oameni ce gravitează în jurul fotbalului, acestea sunt lucruri despre care în mare ştia şi mai presus de toate, Rapidul încă o dată nu a pierdut.

Ca şi în cazul lui Zenga la Dinamo, timpul a fost prea scurt, este cât se poate de clar, iar dacă privim peste gard, la Manchester United vom înţelege poate că pentru a construi o echipă şi o mentalitate colectivă îţi trebuie timp.

Lui Bergodi nu are nimeni ce să-i reproşeze, Rapidul a "circulat" frumos, ne-a reamintit multora de Rapidul de acum doi ani şi am admirat individualităţi jucând altruist, cu inteligenţă şi dăruire. Repet, Rapidului i-a lipsit psihologul, omul care să le prezinte variante de scor în oglindă cu aceeaşi stare de spirit. Fotbaliştii aceştia au uitat cum e să joci fotbal în curtea şcolii, sau pe maidan, când nu ai presiunea timpului, cînd habar nu ai de business-ul din spatele ludicului. Asta trebuie să aducă nou Bergodi la Rapid. Atât şi nimic mai mult. Meciuri de antrenament în care jucătorii să joace alternativ cu conştiinţa unui cronometru ce s-ar putea opri oricând şi fără aşa ceva, până la apusul soarelui, până când echipa condusă reuşeşte să egaleze şi să se departajeze.

Bergodi, adu ludicul în Giuleşti!

"Taxidermia", patologie şi leapşa prin Pomul Genealogic

Am terminat traducerea la Taxidermia, filmul lui Palfi Gyorgy, inspirat din nuvelele lui Parti Nagy Lajos. Cu puţină răbdare îl veţi vedea în curând şi la Bucureşti, bucurându-vă vreme de 2 ore de o incursiune în lumea patologicului, a visceralului şi a absurdului. Suprarealistă şi postmodernistă deopotrivă, utopia lui Palfi are de partea sa toate argumentele diacronismului cinematografic şi literar, începând de la Hippocrate, Kafka, Thomas Mann, trecând prin Bunuel, Bergman şi culminând cu Tarantino, Rob Zombie şi Chuck Palahniuk, încât remarci de genul: descrieraţi, scârbos, sex de-ăla tâmpit... te clasează din start, cinefilule, într-o categorie eufemistic vorbind inferioară.

Într-un moment istoric în care ştirile de la oră fixă fac legea, de parcă crimele, violurile şi incesturile s-ar fi îndrăgostit iremediabil de români, filmul lui Palfi nu face decât să reunească câteva aberaţii şi să uite de câteva ori pătrăţelele, bipurile sau în cele din urmă chiar camera de filmat la faţa locului. Te poţi supăra pe un astfel de film? Te poţi îndoi că eşantionul de fani ai ştirilor de la oră fixă, obsedaţi de sânge şi alte secreţii nu vor da năvală să vadă cu ochii lor filmul care aproape că face sinteza atâtor ani pierduţi cu ochii pe atrocităţi, fără a-şi da de gol snobismul? Nu, categoric nu. Taxidermia este un film să placă contemporanilor, având în spatele său o certă cultură europeană a organicului, mult diferită de "picturalul" forţat al unor grozăvii carnale gen Saw sau Hannibal, din ciclul "maţele-ncurcate".

Atât pentru moment... The best is yet to come.

P.S.

România nu lipseşte din filmul sus-amintit. La un moment dat bătrânul Balatony Kalman, privind televizarea a ceea ce a ajuns proba de mîncat viteză, exclamă "uite, până şi românii ăstia au ajuns în State...".

Cei care nu mai au răbdare, un tur orientativ prin site-ul oficial al multpremiatului film: http://www.taxidermia.hu/indexen.htm

Rapidul a clacat, din plictiseală

Se spunea că anul acesta fotbalul românesc este "at his best". O fi fost... Nu neg că există valori în fotbalul intern, imaginaţie, fantezie şi nerv cum nu am mai avut până acum, la nivel psihic însă coeziunea nu există. S-a văzut şi astăzi. Am avut senzaţia că jucătorii Rapidului începuseră să se plictisească la perspectiva că vor câştiga fără probleme în faţa lui F.C. Nurnberg, când deja conduceau cu 1-0. Nu ne-au bătut niciodată nemţii, nici o altă echipă Românească nu a luat un punct în tur anul ăsta... Ne-am achitat faţă de public, ne-am achitat faţă de Moţu Pittiş, îi băgăm patronului bani în casă, ce se mai poate întâmpla până la sfârşitul meciului...

Cam asta a fost şi am pierdut trist, cu golul egalării în ultimul minut. Bergodi nu are de ce să plece definitiv de la Rapid, ar putea cel mult să dea o tură până prin Italia sau Anglia şi să revină însoţit de un unsprezece de psihologi, pentru că deşi statistica de azi va arăta flagrantul superiorităţii rapidiste la toate capitolele, pauzele de încredere sau de supraîncredere luate au hotărât soarta meciului. E vina lui Andrade, a lui Boya, a lui Buga sau Cesinha în repriza a doua? Nici vorbă. Iar am fost furaţi de arbitru? Nici vorbă, am primit doar nişte remindere cu privire la poziţia noastră în subconştientul european colectiv şi atât ne-a trebuit pentru a ne resemna.

Ce am câştigat din această eliminare? Nu ne facem de râs cu un stadion impropriu pentru UEFA şi nu îi înstrăinăm banii patronului pe 2007. Altceva nimic.

Bufonul e în extaz! Steaua, singura echipă românească care merge mai departe, chiar dacă ciuca bătăilor în Champions League. Sincer, continui să cred că Steaua merita să bage spaima în cupa UEFA şi nu să fie spare-partnerul celor mari, nu asta este soarta pe care i-o doresc singurei echipe româneşti care a câştigat vreodată Cupa Campionilor, dar, mă rog, asta e, fără Rapid mă voi uita la meciurile Stelei dorindu-i să piardă cele câteva meciuri ce i-au mai rămas la scoruri cât mai strânse.

Nu mă mai întreb retoric "cum a putut Rapidul să piardă această calificare?" Am văzut doar cum!

Let us compare poezies

Mi-e scârbă de plagiatori, în instanţa acestora fantezia mea nu mai are margini. Promit ca, aşa cum îţi faci rezerve de ţigări, cafea, filme pentru zilele ploioase, o să păstrez o doză de vomă, fecale, urină şi tot ce se mai poate organic, septic, fetid pentru cei care în prostia care îi caracterizează încearcă să se impună în imaginea colectivă ca exponenţi ai frumosului, ai artisticului plagiind.

Iată mai jos un exemplu. Textul de bază, Presimţire îi aparţine lui Matei Ghigiu, cu adevărat poet, cel de-al doilea unui wannabe poet, om de cultură, om de lume, unui wannabe om... Iată aşadar textele:

presimtire

de matei ghigiu

era o femeie îmi suna la uşă după miezul nopţii

îmi spunea că a venit să mâncăm struguri

scotea din plasa de pânză un iepure alb_negru

sublinia faptul că ar putea fi un melc cu urechi prelungi

dar că nu e aşa că se întâmplă fiecăruia să fie altfel

mai ales atunci când nu are de ales

dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile

mă lăsa să o iau de mână

să o port prin încăperile casei devastate de cutremur

eu gândeam că aşa nu se mai poate

mă dezlipeam de lucrurile simbolice

încercam să arăt că ne aflăm în interiorul unui sentiment îngrozitor

că ne pândesc subtile plenitudini şi multe altele

erau şi nişte tineri înalţi treceau pe holuri rumegând iarbă

tu rămâneai în urmă numărai în gând până la sfârşitul numerelor

mă desenai cu vârful unghiei în aer

mi te încolăceai pe oase ca o iluzie obosită

să nu zici că nu ţi-am spus

şi

threesome

de andu moldovan

era o femeie îmi suna la uşă târziu după miezul nopţii

zicea că a venit să mâncăm împreună

scotea din sacoşa de pânză un iepure alb-negru

îmi spunea că ar putea fi un melc cu urechi prelungi

dar că nu e aşa pentru că se întâmplă fiecăruia să fie altfel

mai ales atunci când nu are de ales

dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile

apoi mă lăsa să o iau de mână

să o port prin încăperile casei

devastate de cutremur

eu gândeam că aşa nu se mai poate

mă dezlipeam de toate lucrurile simbolice

încercam să-ţi arăt că ne aflăm

în interiorul unui sentiment îngrozitor,

că ne pândesc subtile plenitudini şi multe altele

ea rămânea în urmă

număra în gând până la sfârşitul numerelor

mă desena cu vârful unghiei în aer

mi se încolăcea pe oase

ca o iluzie obosită

să nu zici că nu ţi-am spus

Iată spre verificare linkurile originale:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/75349/index.html si http://www.hermeneia.com/poezie/4127/

Andu Moldovan, scârbă eternă, ridicolule!

P.S.
"m-am uitat...s-ar putea sa fie dintr-un joc al lor: bobadilu isi face firma cu Ghigiu, iar Ghigiu il lasa sa-i " contrafaca " poeziile, da e pe fatza rau... prea rau ca sa nu cumva sa fie chiar o joaca consimtita de amandoi...ce kuku meu, doar sed toata ziua nas in nas unu cu altu'"

Despre jumelismul organic şi proiecţia sa în societate

O englezoaică, a suferit în copilărie o cumplită traumă, s-a deranjat stomacal în asemenea hal încât tot ce mânca ziua voma noaptea. Prin urmare a încercat şi cu cartofi prăjiţi şi, minune mare, Petrache Lupu nu altceva, pomenit fie-i numele în vecii vecilor, cu chipşi. Nu a mai vomitat, şi-a revenit, şi, vreme de 17 ani nici un fel de deranjament stomacal.

Întrebată daca nu se plictiseşte cu acelaşi meniu, aceasta a negat cu vehemenţă. Cum să te plictiseşti mâncând cartofi prăjiţi când există ketschup, maioneză, piper, sare şi altele? La 20 de ani arată ca o vedetă de hollywood, paradoxal mai şi mănâncă ca una. Mă întreb care dintre bucatele de mai sus îi place mai mult, cartofii prăjiţi cu ketschup şi sare, sau cartofii prăjiti cu ketschup şi piper? Trebuie să existe un criteriu de departajare. Mă gîndesc la Gigi Becali, care îi urăşte pe toţi cei cenu sunt de neamul lui (românesc, susţine patronul-oier), pe criterii etnice sau religioase. De la o vreme îi urăşte şi pe cei de neamul lui care sunt homosexuali, care apelează la sex-shop, pe comunişti, rapidişti sau dinamovişti. În curând va urî TOT ce este uman, făcând-o în sfârşit şi la nivel declarativ.

La fel şi cu englezoaica în cauză. În curând nu va mai suporta nici cartoful prăjit în sine, urmare a faptului că ideea de cartof în stare pură este cea care îi repugnă.

fotografie de Willy Pragher

Cel mai gay dintre negay din România leat 2007

Vai, dar atât de bine mă simt când mai descopăr o mostră de integrare armonioasă a României în rândul ţărilor cu tradiţie, că nici nu vă pot explica în ce stare de elevaţie mă aflu.

Prin urmare, încă un punct din codul de toleranţă individuală îndeplinit. Se luptă pentru a câştiga trofeul de cel mai iubit simbol al homosexualilor români: Victor Ponta, Tudor Chirilă, Cristian Chivu şi Răzvan Fodor. Retrăiesc momente de confuzie similare: ce a găsit brooke shields la michael jackson, ce a găsit marilyn monroe la arthur miller, ce a găsit bonnie la clyde?

Răzvan Fodor: zic fetele că are ochii lui Keanu Reeves, care, în Matrix cel puţin, purta ochelari, ok, înţeleg, are ceva wild, superior, rebel... Grrrrr... Ar trebui să fie votat de majoritatea homosexualilor, mai cu seamă că se zvoneşte că nu ar fi prea spontan cu fetele.

Cristian Chivu: îl plac fetele pentru că este reţinut, echilibrat şi dă senzaţia de cerebralitate. Discreţia contează enorm, probabil că îl vor vota homosexualii latenţi şi cei care încearcă să nu îşi dezvăluie această identitate...

Tudor Chirilă: era pe gustul doamnelor şi domnişoarelor la începutul perioadei "Vama veche", atât pentru fizic cât şi ca urmare a filiaţiei, ştiţi cum funcţionează la doamnele de o anumită vârstă care, dacă scapă din lesă ciupesc copilaşii de obrăjori vai, drăguţule, tu al cui eşti... Fiul Iarinei Demian cu Chirilă. Ulterior domnişoarele au crescut, iar doamnelor le-a ajuns la ureche cum că se comportă cam urât, scuipă, înjură şi provoacă scandaluri. Numai bun de votat de către homosexualii de pe tir şi de către adepţii sado-maso, piele neagră, şepci, brăţări cu ţinte. Rob Halford rules.

Victor Ponta: ??? Ce e de plăcut la acest individ, supranumit într-o vreme "micul Titulescu"? Există cel mult şanse să fie votat de câţiva istorici homosexuali seculari, în special de către cei cu ramolisment cerebral, care încă mai vibrează la numele de Titulescu, din proteză, nu din altceva.

Pronosticul meu: Răzvan Fodor este câştigătorul detaşat Mister Gay, Romania 2007.

Propunerile pentru anul viitor: Ion Cristoiu, Ionel Ganea, Gigi Becali, Pepe.