De globalizatio

Conferinţă internaţională în anii 90, undeva prin occident. Un amic, reputat istoric român, încearcă din răsputeri să popularizeze România în ochii vorbitorilor de limbă franceză, apelând prin urmare la traduceri în oglindă. Încercând să descrie starea actuală a muzicii româneşti, acesta le vorbeşte francofonilor despre Les freres Poison, în traducere liberă: "Fraţii Peşte".

Conferinţă internaţională undeva prin anii 90 , când în România tocmai se declanşase paranoia "plăcuţelor bilingve". Un alt amic, tot istoric român le vorbeşte anglofonilor de această dată despre frumuseţile patriei, aducând în discuţie "Wednesday Ciuc", adică "Csikszereda", respectiv "Miercurea Ciuc".

Astăzi trimit un massSMS cu intenţia de a-i anunţa pe o parte dintre cei din agenda de telefon cu privire la noul meu număr de mobil la care pot fi contactat în Budapesta. Din grabă, din neatenţie, omit faptul că nu toţi aceştia mă au în agenda lor telefonică, aşa că, nesemnându-mă, pe unii dintre aceştia îi las în ceaţă. Doi dintre ei îmi cer lămuriri. Îi voi numi mai departe Românul şi Maghiarul, primul un reputat balerin şi dascăl, cel de-al doilea, regizor, actor şi om politic.

Românul: "Who are u?" adică nu "Who r u?" şi nici măcar "Who are you?", un fel de "Dar de c?" sau "Dar d ce?" ca să vă fie mai clar.

Maghiarul: "Recepţionat, dar nu ştiu cine e proprietarul vechiului număr".

Politicos, le răspund celor doi, Românului: "I am ..." şi Maghiarului: "Cu respect, ...".

Probabil că dacă i-aş fi răspuns celui dintâi în limba maghiară ar fi intrat în panică, atacat profund de sindromul "autonomiei închipuite". L-am respectat îndeajuns însă cât să îi răspund pe limba care îl face să se simtă un cetăţean universal, în comparaţie cu ceilalţi români, mult sub nivelul său, dacă nu ar fi ştiut să-i răspundă în engleză la întrebarea sa.

Sfinxul din România, mânca-ţi-aş!!!

Un indian în Bucureşti

Trebuie să înveţi să laşi de la tine pentru ca la un moment dat să primeşti ceva la care nu te-ai fi aşteptat vreodată.

Cazul de alături... 10 zile la Ileana, pe care am supus-o unui maraton stomatologic, pentru a nu pleca la Budapesta cu spaţii nejustificate estetic în gură şi o fotografie care a meritat efortul... Şi când mă gândesc că de fapt nu vroiam decât o imagine cu acest nărăvaş parcă strămutat în Parcul Circului dintr-un cârd de armăsari indieni sălbatici pentru a-l lua cu mine, ca semn de carte pentru dosarul intitulat Bucureşti... Ştiu şi de ce mă fascinează parcul ăsta în mijlocul oraşului, unde, dacă ai răbdare vei avea ocazia să surprinzi animalele scoase la aer: pentru aerul Tom Waits pe care mi l-a degajat într-o noapte când, întorcându-mă de la prietena pe care o asociez de asemenea cu acest parc, un elefant ofta de zor. Parcul Ioanid, de exemplu, aparţine şi el cuiva. Ascultam pe vremuri "Bone Machine" şi identificam elefantul din back-ground, ulterior Wenders dedicând un întreg arsenal de sentimente animalului rătăcit în mijlocul Berlinului.

Bucureştiul încă ne mai poate rezerva surprize.

Probabil singura instanţă în care e o mândrie să spui: mi-a ieşit!

Trivializarea doliului în jurnalismul galben ca diareea

Voi începe prin a-i adresa lui Cătălin Măruţă condoleanţe în greaua pierdere cauzată de moartea bunicii sale, Maria Măruţă.

Din nefericire însă, presa din România mă scârbeşte încă o dată prin trivializarea unor momente solemne din prostie, din neprofesionalism şi în nici un caz din răutate, sau din dorinţa de a scrie un necrolog neobişnuit. Rodica Istratie, de la Cancan confunda flagrant arsenalul construcţiei unei ştiri lecturate, la Ştirile de groază de la Ora 5 cu materialul scris, ilustrând prin drama doamnei Maria Măruţă celebrul banc "din păcate - din fericire", absurd de ireal altădată. Iată mai departe ştirea aşa cum este ea prezentată în Cancan, secondată de bancul antecitat:

"Catalin Maruta, gazda emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV, a participat, ieri, alaturi de Andra, la inmormantarea bunicii sale. Maria Maruta a murit, duminica dimineata, dupa ce a cazut in fantana din fata casei. Vizibil marcat de pierderea uneia dintre cele mai dragi fiinte din viata sa, careia ii trimitea mereu salutari in timpul emisiunilor, Catalin s-a abtinut cu greu sa planga in public si a refuzat sa vorbeasca despre suferinta sa. "I-a stat la capatai si plangea mai rau ca un copil. S-a vazut ca o iubea nespus de mult. Pacat ca s-a dus asa, fara sa le spuna un ultim cuvant", ne-a marturisit un apropiat al familiei. In schimb, tatal lui Catalin, judecatorul Constantin Maruta, si-a plans mama non-stop, de la iesirea din casa pana la cimitir. "Plange, saracul de el, caci a fost o mama deosebita pentru el. Toata lumea o iubea pe Maria Maruta, era o femeie cu suflet", ne-au spus satenii. La inmormantare au participat atat localnicii din comuna, cat si personalitatile judetului Gorj, care au fost alaturi de familia indurerata. Maria Maruta a murit, duminica dimineata, inecata in fantana. Din spusele vecinilor, femeia de 83 de ani s-ar fi sinucis din cauza ca tocmai aflase ca este grav bolnava. Din acest motiv, preotii au refuzat sa oficieze o slujba crestineasca in biserica. "Se face doar o octenie, slujba sustinuta la cimitir pentru mangaierea familiei", ne-a spus proetul."

"Un om s-a urcat pe casă să îşi repare acoperişul.

Din nefericire a alunecat.

Din fericire sub casă era o căpiţă.

Din nefericite în căpiţă era o furcă.

Din fericire n-a căzut în furcă.

Din nefericire n-a căzut în căpiţă."

Din fericire în România mai apar şi alte ziare, unele dintre ele chiar de calitate.

Din nefericire sunt îngrozitor de masochist...

P.S.

Cum se susţine o slujbă şi ce e acela un proet???