Sananda Maitreya, între Terence Trent D'Arby şi Edmond Dantes

Guess who este Sananda Maitreya? Din aproape în aproape am înţeles cum poţi atinge nirvana şi altfel decât muşcând din ţărână, aflând mai multe despre "cazul Terence Trent D'Arby", care într-o bună zi a înţeles că nu se mai identifică cu numele de cod dat învelişului său de carne, dilemă aproape doriangreyană, ca să nu vulgarizez prea tare subiectul şi să abordez new-age din perspectiva futurologică a lui h.g.wells.

Părerea mea este că TTD, mult mai şmecher decât religios, a apelat la această imagine pentru a-şi relansa cariera, mai cu seamă că prin 96 Columbia Records i-a cam dat papucii. Nici măcar nu este gay sau rebel, gen Muhammad Ali, cel căruia i-a dedicat un album, ca să îşi justifice schimbarea de identitate... Stau şi mă întreb retoric cum te poţi debarasa de un artist de calibrul lui TTD, sau altfel spus, cât de prost trebuie să îl manageriezi pe TTD şi regele popului să fie tot maicăl gecsăn sau alţii.

Cu sau fără artificiul la care s-a pretat, Sananda Maitreya are tot atâtea şanse să "spargă piaţa" câte avea şi TTD. Edmond Dantes ar fi trebuit să lase moştenire un manual de reuşită în noua viaţă...

Circuitul apei în natură

La 60 de grade la nivelul solului, vara 2007 ne conferă tuturor statutul de prună, cu atât mai mult pe cei care mai şi consumă puţin alcool, fermentaţia îi pregăteşte pentru eat me, drink me.

Mai există o grupă, de fapt o subgrupă umană deja cu statutul de hoit, stânga dreapta noastră, dar despre morţi numai de bine...

Imaginea, destul de neclară reflectă clar inventivitatea românului, mai abitir pe cădură. Domnul din imagine, în picioare în cadrul ferestrei tocmai a realizat cum ar putea preîntâmpina problema apei potabile,din perspectiva caniculei prelungite la români, prin urmare tocmai îşi însuşeşte capătul disponibil de furtun în interes propriu.

Până când vecinii nu se vor sesiza şi nu vor urma exemplul domnului din imagine nu vom realiza cum s-ar putea eficientiza circuitul apei în natură. Ulterior însă probabil că vom trage ceva ţevi prin casă până la w.c. renunţând astfel a mai trage apa la baie.

turn, turn, turn - legătura absconsă între Travis şi Sibiu

Ţin mult la acest turn, situat în Sibiu, în imediata apropiere a Teatrului Thalia. Cred că este vorba despre una dintre acele întâlniri care nu se uită. O fotografie pe care i-am facut-o la prima mea descindere în Sibiu m-a salvat în momentul când nu găseam soluţie rapidă la confecţionarea blocknotesurilor pentru o anumită conferinţă ce urma să aibă loc la Sala Thalia. Retuşată, imaginea acestui turn a reprezentat coperta respectivei mape.

Pe urmă, unde şase luni din 2007 nimeni nu s-a grabit să renoveze turnul, cu 4 zile înaintea conferinţei sus amintite, la care urmau să participe membri de frunte ai unui anumit şi unic consiliu, edilii oraşului s-au apucat de reparaţii. Încercaţi să vă imaginaţi splendoarea unei conferinţe în zgomotul schelelelor şi a muzicii olteneşti, retransmisă prin intermediul unui radio, capabil peste aşteptările şi speranţele mele.

Cu ocazia aceluiaşi eveniment, ne-am trezit cu curentul tăiat în plină conferinţă de presă, un anumit domn din conducerea filarmonicii din preajmă liniştindu-mă şi spunându-mi: lăsaţi că suntem între noi. Să mai zică lumea că Sibiul nu se află situat în Balcani...

Şi ultimul motiv pentru care acest turn îmi este drag se leagă de realizările mele personale. Acest desen îmi aparţine şi este primul făcut pe tableta de desen cumpărată săptămâna trecută.

Live Free or Die Hard, beibi, brus uilis s-a întors, nu oricum, aşa cum place sexului frumos, costumat în fochist de locomotivă. Mai grav este că de această dată omul nostru este conştient de farmecele pe care le răspândeşte mai ceva ca oala zăvoranu, spunând la un moment dat că da, realizează că este lovit, dar că e al naibii de secsi.

Fără să mă dezic de faptul că mi-a plăcut "pilotul" şi chiar şi sechela, afirm cu mâna pe inimă că cea de-a patra parte din seria de succes este o reuşită, mai ales în termeni de efecte speciale, suspans, ficţiune şi non-sens.

Morala filmului este banală: cine nu are it-işti să şi-i cumpere, iar americanii să facă bine să nu îi mai închidă pe hackerii adolescenţi, ci să îi angajeze, deoarece vor veni vremuri grele de care vor profita grupurile teroriste.

În rest, dacă eşti în căutare de realism, renunţă să te uiţi la acest film, realizat parcă cu conştiinţa faptului că oricum nu ar putea concura cu primele două, prin urmare ţi se administrează prilejuri la tot pasul pentru secreţiile deja necontrolate de adrenalină şi te trezeşti după două ore că scenariul e banal, de jucat nu joacă nimeni...

Singura surpriză - Kevin Smith, alias domnul Silent Bob, într-un rol de umplutură, neexploatat aşa cum ar fi trebuit, de dragul umorului de calitate. Aşa mâzgălit pe faţă, oricine ar fi putut juca rolul lui brus uilis, parol dacă vă mint.

Variaţiuni pe un imn de trei lei

Pe englezi nu voi putea niciodată să îi acuz de propagandă naţională cu instrumentarul pe care orice analist politic l-ar folosi în acest context, deoarece maniera englezească de a-şi impune valorile, de a se infiltra în subconştientul colectiv mondial este una de excepţie.

Three Lions este un cântec al celor de la The Lightning Seeds, pe versurile lui Baddiel şi Skinner, doi umorişti britanici de primă mână, cântec transformat în imn al naţionalei de fotbal a Regatului Unit al Marii Britanii şi ulterior tradus şi adaptat pentru Werder Bremen şi Eintracht Frankfurt. Jurgen Klinsmann povestea că la una dintre confruntările dintre naţionala Angliei şi cea a Germaniei, suporterii nemţi au fost surprinşi fredonând versurile filobritanice ale acestui cântec, semn că adopţia s-a produs. Încercaţi să vă imaginaţi că această piesă a depăşit în popularitate un imn în toată regula interpretat de către Spice Girls, în urma unui bombardament mediatic rar întâlnit.

Maniera britanică de a impune drept imn un cântec care vorbeşte despre nostalgia după vremurile bune de altădată, în aşteptarea unei victorii de prestigiu care nu mai vine este unică, de aici probabil şi mare succes. Să vorbim vreme de un cântec, la un discret condiţional optativ prezent despre cât de bine ne-am simţi dacă fotbalul ar reveni acasă, în Anglia:

"We still believe

We still believe

We still believe

It's coming home

It's coming home

It's coming

Football's coming home "

În noul videoclip din 1998, cosmetizat şi cu o atenţie mult mai mare acordată anumitor trimiteri incorecte sau riscante, în instanţa huliganilor de pe stadioane, spre final îl veţi descoperi în tribune pe Robbie Williams, exultând alături de grupul de copii, şi el un visător de prim rang, dacă ţinem cont de videoclipul de la The One. În definitiv, de aici cred că se şi trage succesul piesei în cauză, de la onirism. Cântăm despre vise, după care înmuiem un burete rotund ca o minge într-o găleată cu cocă aurie şi, ridicându-ne pumnul poleit, strângând încleştată sferă de cocă o sărutăm.

Ce uşor ne putem face fericiţi, cât de la îndemână de este să fentăm realitatea...

From here to eternity

Cred că nu sunt singurul care mi-am raportat existenţa la prima descălecare a Rolling Stoneşilor în România, împărţind timpul între înainte de 17 iulie şi după 17 iulie. Evident, că în stânga şi în dreapta datei de 17 este însăşi data de 17, când întreaga ordine a lumii capătă noi valenţe. Pe 17 iulie 2007, ciclul meu biologic s-a modificat cu 180 grade.

Ceva s-a terminat, aşteptarea a luat sfârşit, într-un mod absolut inexplicabil, de astăzi suntem de capul nostru, fără acel "reason to live".

În primul rând, după A Bigger Bang la Bucureşti, cu greu cred că mă va mai convinge careva să ies la un concert rock. Poate cel mult la un U2 , deşi... E ca şi când ai apuca să iei masa cu zeii, zău dacă nu îi înţeleg pe cei care nu se mai pot raporta la omul de rând.

În al doilea rând, The Rolling Stones nu va mai cânta niciodată, a doua oară în România, iar acest lucru doare, atât din perspectiva muzicii proaste care prinde teren, cât şi din punctul de vedere al marilor artişti. Ne vom bucura însă până la refuz de maicăl boltă, hulio inglesias şi rednext...

Visul frumos s-a cam terminat, şi, mi-e greu să mă gândesc la altul...

Sub semnul mirării

Apropo, că tot am mai văzut o dată filmul ăsta, m-am prins ce distinge relaţia asta între aceşti doi oameni în comparaţie cu chemistry-ul dintre alte perechi similare, L'emmerdeur, Rainman, The Midnight Cowboy.

Mirarea. Nu neapărat noţiunea blagiană, cât o mirare existenţială, fecundă şi efervescentă. Ucigaşul este mirat că, pentru prima oară în viaţă nu îi vine să îl îndemne spre crimă nu pe oricine, ci chiar pe cel care îi devine treptat singurul şi cel mai bun prieten. Comis-voiajorul este mirat de
faptul că un ucigaş plătit refuză, pentru binele lui, să îi lichideze posibilul rival, şi de faptul că dintr-o dată nu mai dă doi bani pe stereotipia asumată a binelui şi a răului.

De aici relaţia celor doi: prietenia ca o continuă şi impozantă mirare, să te surprinzi transgresând ideile preconcepute. Minunată această moralitate în doze extreme într-o lume voit prezentată de regizor şi de scenarist IMORALĂ. O secundă nu s-a pus problema unei instanţe supreme pe urmele lui Julian Noble, de unde, revenim la liberul arbitrul, pătrunzând tot prin intrarea principală, de această dată pe timp de noapte.

Matador, în sfârşit, încă o corida cinematografică...

"Bien sûr il y a les guerres d'Irlande

Et les peuplades sans musique

Bien sûr tout ce manque de tendre

Et il n'y a plus d'Amérique

Bien sûr l'argent n'a pas d'odeur

Mais pas d'odeur vous monte au nez

Bien sûr on marche sur les fleurs

Mais mais voir un ami pleurer"

Film de Oscar, distribuţie neatractivă, coperta pentru Europa jalnică, dacă nu chiar trivială, preţul acestui DVD 100 mii lei, de la Fleanco. Cu siguranţă îl mai găsiţi încă în coşul de metal cu junk.

Matador este un film despre banalul şi cotidianul prieteniei, şocant şi atât de sincer încât te trezeşti întrebându-te cât trebuie să fii de cretin ca să înghiţi minciunile vândute de scenariştii complexaţi (gen Veber cu al său L'emmerdeur). Nu voi povesti filmul, ar fi stupid şi nepotrivit, mă voi mulţumi să spun doar că, deşi vizibil inspirat de communication breakdownul lui Allen, Matador reuşeşte să transgreseze şi acest clişeu. Un prieten bun este acela care te susţine şi atunci când faci rău, aceasta este morala filmului produs de însuşi Pierce Brosnan (interpretul unul sniper). Un prieten bun nu va încerca să te abată de la drumul tău decât în literatura romantică sau în telenovelele despre prietenie, iar în acest punct Matador TRIUMFĂ.

Iar acum îl văd pentru a doua oară, în două zile. Pentru că atât de conectaţi suntem la cazuistica holiudiană încât până şi puţinii prieteni "de profesie" au pretenţii de civilizatori, prin urmare nu-mi mai rămâne decât să divinizez un film. Vedeţi Matador. Eu sigur vă voi trece cu vederea prietenia cu Guiţă, Copilu'minuNene sau FaneSpocitoru'. Ca în multe alte cazuri şi aici se aplică maxima: şi ei sunt de-ai noştri...

Apropo, mai există ecumenism după Papa Benedict ăsta ultimul???

Transmisiune directă dintr-o probă de apocalipsă

Furtună cumplită în Bucureşti, orele 20.15. Realizez cât de efemeră este transmisia prin cablu pe o astfel de atmosferă încărcată... Primul lucru de care trebuie să învăţăm să ne lepădăm în caz de cod galben-ouderaţă este dependenţa de televizor, deoarece, antenele operatorilor prin cablu sunt ca şobolanii, ele ies primele din joc. Nu ne rămâne decât încă o dată să ne lăsăm soarta în mâinile neobositului Domnozină, care să ne prevină salvator de ţiglele care, hotărâte, se îndreaptă spre câte un trecător. Băăăăh, lasă-te jos - unui trecător neimportant, Domnu' Gogu', sari bre la cap - vecinului de deasupra care şi-a pus aer condiţionat dar nu şi furtun la dispozitiv, de aici inundarea balconului meu...

Vâj cumplit în Bucureşti, zboară ziare, tencuială, ghivece, chiloţi şi ciorapi, dintr-un apartament cu geamul spart răsună entuziast fly me to the moon. După medievalele ploi cu broaşte, opinez că a venit vremea ploilor cu prezervative, altfel, zău dacă mai înţeleg ceva din tot ce se spune despre postmodernism. Convingeţi-mă, urgii ale noului mileniu, că Mircia Cărturescu avea dreptate când ah şi ideile tale şi se scurgeau printre sâni ca un şuvoi bleumarin ducând cu ele motoraşe electrice, dispensare, maternităţi, librării, şosele pavate cu difuzoare shopuri întorcându-se după soare...

Într-un târziu, revine semnalul. La Regalitatea, o transmisiune directă cu primarul sectorului 1, ChichiMan. Senzaţionalul acestei ore îl face, raportează primarul de sector, faptul că peste una dintre maşinile de colecţie ale viceprimarului Murgu s-a prăbuşit un copac. 1-0 pentru libertini, în confruntarea cu demontaţii.

Am supravieţuit şi furtunii ce-a trecut...

Moda verii 007

E vară iară...

Aceste cuvinte ne pur şi simplu doare, acum, când până şi sclavii modei se simt nevoiţi să apeleze la recuzite atât de minuscule, că aproape nu are sens să mai fie luate în discuţie. Mă încântă şi totodată mă înfioară gândul că într-o bună zi, urmare a încălzirii globale galopante vom umbla cu toţii goi, paradele modei devenind un soi de moft de salon.

Nici o femeie nu o să mai aibă vreo taină în faţa mea, flirtul va dispare din rândul apucăturilor noastre de zi cu zi, limitându-mă să joc un fel de leapşa pe atinse,însă nu cu mâna, ci cu... Stai dragă la 33 cm. de mine, şi dacă te-am atins, să fii a mea. Înfiorat am de ce să fiu, pentru că mâine-poimâine risc să am şansa vieţii mele să o ating pe Mihaela Tactu cu burta mea, deja dospită şi deloc telecomandată de stimuli nervoşi. Burta mea, impasibilă în instanţa sexului, nu şi în a berii.

De fapt unde vroiam să ajung? La fustă. Agonie, agonie, dar să ne iasă şi nouă ceva, cum ar fi fusta. Am în sfârşit ocazia să renunţ la vestimentaţia care nu lasă aerul să circule, în favoarea stilului lejer, respectiv fustă. Cu alte cuvinte, m-am hotărât să urmez exemplul vestimentar Molcău, Trăiscău, Eddie Lizzard şi să apelez la fusta din orice, numai fustă să fie. Nu vrem kent, nu vrem valută, vrem doar fustă scurtă-scurtă! Nici chiar scurtă, pentru că am uitat să precizez, fustă contra chiloţi. Tocmai ăsta e şpilul, să lăsăm aerul să circule, chiar şi acolo unde strămoşii noştri considerau că dă mai bine puţin aer rarefiat.

Din binefacerile acestei libertăţi, în sfârşit şi la cheremul bărbaţilor amintesc:

1. poziţia bipedă pe gurile de aerisire, în onoarea defunctei şi regretatei merlin monroe,

2. voluptatea pregătirii poziţiei picior peste picior, pe cât posibil cu încetinitorul în instanţele vreunui personaj căruia de mult i-ai purtat sâmbetele.

Haide liberare!

BLENDER

Hellorrrrrrrrrr!

Eu sunt moştenitorul de fapt şi de drept al mixerului, deşi în ochii lumii nu sunt altceva decât un bastard (fără loc de veci, nici în DEX, nici în DOOM). Întotdeauna am avut o părere deosebită despre mine însumi, considerându-mă, pe bună dreptate, zic eu, obiect cult. Deşi nu s-ar zice, eu îndemn oamenii să citească, măriţi-mă şi citiţi mesajul de pe buza mea superioară: read instructions before using.

Comercializat cum trebuie, pot deschide apetitul consumatorilor dintr-o anumită nişă, iubitorul latent al peştişorilor exotici. Este necesară prezenţa unui monitor (licenţele softurilor sunt neglijabile), şi a winampului instalat, aici cu skin albastru. Pentru a intra în atmosfera Mării Roşii puteţi apela la skinul roşu, pentru Marea Neagră skinul negru şi pentru Marea Moartă un winamp pe cale de reinstalare.

De asemenea îmi mai pot dovedi utilitatea şi în cazul reclamelor cu pretenţii de spleen, în imagine, vă ofer două alternative de a fi folosit: commercial pentru kient şi commercial pentru telefonie mobilă.

Încercaţi să intraţi în atmosfera aceasta, şi sunt sigur că vă veţi alege cu satisfacţie maximă. "Timpul s-a oprit în long, am pierdut noţiunea, zilelor, nopţilor, ţigărilor, comunicaţiei mobile, nici măcar fructele blenduite nu am avut timp să le consum, de când ucid tastele calculatorului cu nemila de care a dat dovadă Sutpen când, rupt de realitate a îngropat amintirile celor dinaintea sa, în blestemata sută a lui Sutpen (...)"

(William FAULKNER, dacă s-ar fi născut mai ieri)

Unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'?

Din ciclul "unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'", îmi aduc, nostalgic, aminte de Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007.

Un superb oraş, cu cetăţeni din toate colţurile ţării, moştenind un vechi şi tradiţional burg cu care nu prea au habar ce ar trebui să facă. Probabil că acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre cei care s-au trezit locuind în casele negustoreşti din centrul vechi au simţit nevoia să se simtă cât mai acasă. Pui Guţă, şi în câteva secunde Occidentul devine Orient, fetiţele se dezbracă şi încep să unduiască din buric. Oraşul ăsta, dincolo de happeningurile din acest an miroase a new-age prost înţeles, victimă a unui complot pus la cale de oameni mari împotriva unor oameni mici.

Hotel C., pregătirea unui eveniment de amploare şi impact la nivel internaţional, vizită de prospecţie... De la bun început, lifturile, deşi cu pretenţii par că siluiesc comodul peizanism mioritic. După cum reiese şi din imagine, cineva şi-a probat calităţile de traforist, în vederea inserării afişajului electronic. Schimbăm două vorbe cu managerul hotelului, reproşându-i că are în custodie un hotel "de căcat". Ni se răspunde, cu o bruscă săritură de pe scaun: "unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'?"

Interesantă optică ad-literam, chiar mai interesantă decât viziunea ad manum. În acelaşi burg, o chelneriţă, interesant tatuată, nu te voi uita niciodată, mimi, cu plasă şi arah(n)idă pe umăr şi cu alţi demoni pe gât şi antebraţ, şi piersată cât cuprinde mă întreabă, evident pentru a-şi verifica cunoştinţele: "bere neagră adică brună, nu?". Adică DA.

Neagră adică brună, politicălii din ce în ce mai corect.

Semne şi semnale V

Să o luăm progresiv. Capul unui nene e găsit în mare şi evident, misterul este mare. Constănţean, miliardarul în cauză se presupune că dacă îşi vâră capul în mare ştie cum să o facă în aşa fel încât respiraţia sa să nu soarbă chiar toţi guvizii. Unde e însă corpul hoitului în cauză.

Suspecttttt.

Pentru cei mai răbdători, după circa jumătate de oră apare pe ecran şi răspunsul la dilema anterioară. Trupul hoitului era pe stabilopozi, probabil la bronzat.

Încă o dilemă de la DDTv.

Fără cuvinte.

E deja prea mult.

Jur solemn să iau o îndelungată pauză până să-mi mai scufund din nou capul în această mare de prost gust.

Hai, să ne fofilăm pe stabilopozi, băieţi.

Semne şi semnale IV

Iată, Sandokan revine cu o ultimă răzbunare, de data aceasta căşunată pe un "copil accidental", pe "odrasla păcatului", pe "chucky", pe "the thing", pe "the omen"...

Să refac totuşi firul narativ. Sandu vrea să dea pruncul păcatului, şi, prin intermediul postului codoş ZeroTV încearcă să îşi desăvârşească planul diabolic. Luminaţi-l domne pe omul ăsta, să îşi lărgească universul şi să înţeleagă că mai există şi minuni pe lumea asta! Recomand din suflet filmul She woke up pregnant, cu Lynda Carter, mult mai celebră pentru senzaţionalul rol din Uanderumăn, din 1996. Asta pentru că, sincer vorbind, este posibil ca, în cazul fericit în care copilul nu îi seamănă lui Sandu, acesta să fie pur şi simplu o imaculată concepţie (acum să intervină Opus Dei şi să ne dezlege misterul), ceea ce ar trebui să crească numărul celor care se vor bate pentru adopţia acestui "îngeraş", indiferent de reţea.

Dacă e cu sămânţă de la Sandu, dat fiind că rezultatul sondajului de opinie tinde spre balotaj, mi se pare corect ca cel care pleacă acasă cu premiul să fie DDTV.

Semne şi semnale III

Din colecţia frici de freakci: madam Baracka, parol dacă vă mint!

Femeia asta este nici mai mult, nici mai puţin, reîncarnarea Elisabetei Bathory, cu pilozităţi în exces, armură chitinoasă în jurul orbitelor şi cu materie precară cote cu medula oblongata, ceea ce o face o femeie specială mai cu seamă în nopţile cu lună plină. Madam B. vine din alte vremuri, aducând cu sine şi un limbaj pe măsură, arhaic şi figurativ. Prin urmare, conform domniei masale, un bărbat heterosexual aflat în concubinaj este bărbatul care trăieşte cu femeie, un bărbat homosexual aflat în concubinaj este bărbatul care trăieşte cu bărbat iar un posesor de câine, pisică, arici, şopârle este bărbatul care trăieşte cu bufniţa cenuşie.

De prin străfundurile de expresie ale madamei B. aştept cu încredere alte exprimări pe măsură, respectiv: bărbatul care trăieşte cu vodka, cu ţigara, şi cu ochelari. După cum lesne observaţi în partea de jos, dreapta a ecranului, madam B. îşi fragmentează propriile valori în "episoade", după cum nu mi-e deloc greu să mi-o imaginez tocând un castravete de 25 cm. cu un vajnic cuţit de măcelarie. În acest mod ingenuos, adevărurile capătă adâncimi şi valori de cristale zvarovschi.

Întrebare 1: când se termină serialul cu minunile, se va negocia un nou contract, sau se va trece, fără scrupule la un alt serial cu vrăji?

Întrebare 2: unde e bulina gălbioară, care îmi protejează copilul de a cădea în păcatele despre care vorbeşte madam B. ?

- Păcat 1: pe la 14 ani îşi face părul ca vampa oxidată din imagine şi îşi dă cu nutella pe la ochi, de ai zice că l-am făcut nu Şer, nu alta,

- Păcat 2: îşi vâră un furtun pe gât şi se mută în canalul de deversare a gunoaielor menajere, călăuzit de certitudinea că se poate trăi şi cu un furtun,

- Păcat 3: bâţâie din cap şi ridică sindromul tourette la nivel de joie-de-vivre, turbat de furie că în episodul 33 Iisus moare, reînvie, însă refuză să semneze prelungirea contractului.

Vorba lui madam Buga, când vorbeşte despre M.M.Zolea, "domne, omul ăsta e atât de înverşunat împotriva mea, că am ajuns la concluzia că mă iubeşte". Mă calmez ca să nu bată la ochi căşuneala mea pe madam B. În definitiv, se poate şi mai rău. Mult mai rău.

Semne şi semnale II

Semnal de la o domnişoară reporter de la Pantena 1. Prin prezenta dânsa vrea să transmită celor care au necăjit-o până acum, în scurta şi nesemnificativa ei existenţă că s-a dat cu negrii.

Carambolul de pe Autostrada Soarelui a reprezentat pentru domnişoara din imagine marea şansă de a se prezenta la locul de muncă ca la carnavalurile pe care, rând pe rând, le-a ratat: rio, frio şi adio. Semnal de la distanţă: vedeţi de ce nu mi-am pus mintea cu voi, betmenilor, supermenilor, marlinmonroilor, ciomilor, marinarilor, cauboilor, draculilor, franchenşteinilor, târfelor, cipăndeilor şi alţii... Vă ascult cu urechea, mânca-v-aş creierul din ciorba de potroace...

Posibile răspunsuri la întrebarea "de ce a ajuns aşa":
1. a stricat-o capitala,
2. joacă rol de negresă alături de titus stil,
3. a adormit la solariu,
4. a fost amăgită cu o mărire de salariu,
5. se crede spin doctor,

6. a refuzat să îşi vândă fecioria pe câţiva stropi de apă.

Să lăsăm la o parte băşcălia ieftină, reacţie puerilă la adresa lui Adelin Peştişor, cel care o anunţa înaintea interviului ca fiind "una dintre cele mai mari ziariste din România". Să nu mai apreciem ceea ce vedem, să lăsăm la o parte yellow journalismul şi alte ieftinituri ale genului şi să reîncepem să apreciem omul, nu aspectul exterior. Mâna nu mănuşa!

Return to Cinderella. Domnişoara din imagine, dacă se recunoaşte, este rugată să îmi scrie şi să îmi vorbească despre următoarele lucruri, pentru a înţelege mai bine atracţia femeii pentru cultura neagră:


1. relaţia personală cu opera lui sédar senghor,
2. ce a reprezentat alice walker pentru viziunea sa despre "feminism",
3. cine e mai bun şi de ce: louis armstrong, jimmy hendrix, ru paul sau maicălgecsăn cu pigment,
4. alba-neagra sau neagra-alba,
5. pelicanul, babiţa sau mamiţa.

Aştept provincia.