Urări şi quiz pentru Mămică

Mămică trăieşte o mare dilemă pe care a încercat să mi-o comunice înainte de Revelion: "scrie măi ceva la poza aia că mă înnebuneşte de cap".

What can you say about a twenty-five-year-old girl who died? That she was beautiful and brilliant? That she loved Mozart and Bach, the Beatles, and me?

Auzi, Mămică, dacă eu nu zic nimic tu ce ai putea să spui despre una pe care o cheamă Manuela Arcuri şi este fotomodelă de chiloţi cu şnur în fund? Şi eu care aşteptam provincia... Hai să îţi mai dau şi câteva sinonime de sezon: Nuţi Curdefier, Modesta Găină, Ramona Brânză... În concluzie, care e natura relaţiei între Nea Ion şi Nea Ilie.

La mulţi ani, Mămică!

Oameni şi câini, Bucureşti încă 2007

Iarna 2007, foamete ieşită din comun. Aproape incredibilă imaginea din stânga, în contextul unui oraş cu pretenţii de europenizare, cu atât mai mult ziua în amiaza mare, pe bulevardul aviatorilor. Nu am nimic împotriva animalelor, dacă ar fi după mine aş împărţi totul cu animalele, din nefericire însă această stare de fapt nu are nimic în comun cu mila. Să adopţi pe lângă bloc un astfel de animal, pe care îl amăgeşti cu bunăstarea, când de fapt tu nu faci decât să îl expui mi se pare o barbarie mai mare decât să îl urci în maşină şi să îl duci în pădure.

Nu există pic de omenie în faptul că vecinul care a atras pe lângă bloc un anumit câine îi dă acestuia de mâncare, omenie ar fi fost dacă l-ar fi luat în casă, conştient că nu poţi obliga zeci de alţi indivizi să aibă aceleaşi gusturi şi afinităţi ca şi tine. Ne amăgim mai departe că suntem altruişti, că aruncăm oasele pe geam în loc să le aruncăm la ghenă, şi cu pospaiul ăsta de samaritanism pretindem respect din partea semenilor noştri.

A nu se înţelege greşit discursul meu sentimental şi dezlânat. Nu invoc nici ecarisajul, nici altă autoritate a statului, ci doar bunul simţ absent. Căutaţi câte un stăpân fiecărui astfel de câine încă vagabont. Câinele nu e om, vă asigur, nu va muşca niciodată mâna care îi dă de mâncare...

Echipa de handbal a României, 2007, sau lecţia de obrăznicie

România a învins cu 34-31 peste 10.000 de spectatori francezi şi doi arbitri lituanieni care au intrat fraudulos, fără bilet în sală, şi fără regulile jocului învăţate. Cu trei goluri valabile anulate, cu infracţiuni inventate de partea României şi cu necunoştinţe elementare de ce semnifică termenul "joc pasiv", echipa noastră a răzbunat toate partidele de până acum în care, prin abuzurile din partea arbitrilor echipele noastre au căzut demoralizate. Pe 13 decembrie România a impresionat pozitiv. Experienţa mea de "spectator" îmi spune că acestei victorii îi vor urma câteva evenimente care vor arunca din nou România la subsolul bunelor impresii: un viol în străinătate, câteva furturi, o spargere de bancă şi, de ce nu, o suspiciune de terorism.

Aştept cu ochii larg deschişi să văd la ce grad apocaliptic va ajunge următoarea "păţanie" internaţională a României, pentru a reuşi să înţeleg de la ce nivel de performanţă sorţii vor înceta să mai facă contralobby României.

Despre Kierkegaard cu Rita Mureşan

Aseară pe un post comercial Rita Mureşan, cea care se autoproclamă creatoare de modă. Nici nu am început bine relatarea şi deja am dubii, ceea ce mă face să cred că mă delimitez clar de proşti, prostul neavând dubii. Eu am. De pildă mă întreb euforic ce mare scofală să fii creator de modă, câtă vreme nici o vedetă nu se îmbracă de la tine, sau dacă o face preferă să nu se laude la ghena de gunoi sau la peşte că poartă linia de toamnă-iarnă Cutare... Până în momentul de faţă recunosc doi creatori de modă în România, şi aceştia sunt: Agnes Toma şi Cătălin Botezatu, în rest diletanţi.

Mă rog, să trec la subiect. Moderatorul emisiunii încerca să o prezinte pe Rita Mureşan ca o femeie "easy to love", curtată din plin şi care, aproape la limitele bunului simţ, se presupune că ar fi avut o relaţie cât de cât mai trainică măcar cu 1% din partenerii pe care îi atribuie presa, numai să vezi minune, "modista" neagă cu argumente mai mult sau mai puţin tâmpiţele toate zvonurile. Realizatorul încearcă să o descrie ca pe o femeie în căutarea iubirii adevărate iar "modista" nimic. Nu neagă cu vehemenţă aventura, neagă însă statornicia acesteia. Rar mi-a fost dat să văd o cucoană care avea câte o replică pregătită pentru fiecare nume de potenţial amant, fără să depună minimul efort de a asculta până la capăt, pentru a înţelege în ce culori urma să fie zugrăvit acesta. Mi-o imaginez pe Rita Mureşan conversând monden ceva gen:

"- Uite, fată, un tablou cu Madonna."

" - Ştiu dragă, e în lenjerie de Gaultier."

Din nefericire pentru Rita Mureşan, înaintea ei a fost Zina Dumitrescu, cea care dacă nu ar fi existat ar fi trebuit inventată, aşa că, va trebui să se mulţumească etern cu resturile, ceea ce nu exclude însă în România statutul acesteia de "VIP".

Noapte bună România, oriunde te-ai afla!

Ce caută românul pe Google

Odată cu liberalizarea DEX-ului şi cu acceptarea anumitor cuvinte, până nu demult tabuizate în limba română, e bine să ne aşteptăm la o avalanşă de expresii noi şi de formulări fără perdea şi fără bruiajul bip-ului de până acum. Se pare că românul, în pas cu vremurile se pregăteşte deja pentru această nouă libertate lingvistică, cel puţin aşa reiese din statistica căutărilor pe google din ultimele zile, ceea ce a dus la accesarea accidentală de către aceştia a blog-ului meu.

Iată aşadar o astfel de statistică, pe care mă abţin să o analizez sociologic sau patologic:

08 Dec, Sat, 20:50:27
Google: obsedat secsual
08 Dec, Sat, 22:58:26
Google: heterosexuale
08 Dec, Sat, 23:26:40
Google: fut
09 Dec, Sun, 02:15:56
Google: muie cur
09 Dec, Sun, 08:13:41
Google: filme cu heterosexuali
09 Dec, Sun, 14:28:41
Google: fut blogspot
09 Dec, Sun, 16:16:36
Google: in 1923 s a nascut un mit
09 Dec, Sun, 21:16:33
Google: schimbarile climaterice
10 Dec, Mon, 03:36:54
Google: fut
10 Dec, Mon, 05:46:21
Google: chien fucking
10 Dec, Mon, 11:25:19
Google: terence trent d'arby
10 Dec, Mon, 13:47:54
Google: despre pizdă
10 Dec, Mon, 14:21:40
Google: coaie
10 Dec, Mon, 16:20:46
Google: pizdă
10 Dec, Mon, 17:02:11
Google: cocomarla
10 Dec, Mon, 18:08:48
Google: fut in cur
10 Dec, Mon, 21:07:44
Google: fiii iarinei demian
10 Dec, Mon, 23:32:41
Google: muie in cur
10 Dec, Mon, 23:48:50
Google: Razvan Fodor gay
11 Dec, Tue, 01:53:08
Google: caselor negustoreşti

4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, un film despre dezinteresata economie de piaţă din România comunistă

Asociaţia criticilor din Los Angeles a acordat marele premiu filmului lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" şi premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar lui Vlad Ivanov, interpretul domnului Bebe. Acesta din urmă este de o naturaleţe atât de dezarmantă, încât aproape tot restul filmului îţi doreşti, deşi aceasta denotă evident un sadism ieşit din comun, să se petreacă un mare necaz ca să îl mai vezi pe domnu' Bebe odată, explicând el cât poate fi de natural şi democratic să îl respecţi pe aproapele tău pentru felul său aparte de a vedea lumea. Filmul lui Cristian Mungiu se angajează din start să refuze manierismul cinematografiei româneşti de până acum, iar domnu' Bebe este arma secretă a regizorului român: acesta nu exagerează, nu face nimic să iasă în faţă şi mai mult de atât nu reprezintă "familia" şpăgarilor români din perioada ceauşistă. Cristian Mungiu marchează şi trece mai departe, de aici curiozitatea cu care priveşti acest film, de aici tonusul pe care nu ţi-l pierzi în timpul vizionării.

Cât de inutile rămân încercările celor două fete de a procura cât mai mulţi bani, în instanţa domnului Bebe, cel care oficiază "ritualul sondei" fără să perceapă niciun argint... Cât dezinteres pecuniar din partea semenilor noştri în acea perioadă, şi câte lucruri puteai face cu atât de puţini bani... Zău dacă nu par mai nemiloşi hotelierii în comparaţie cu domnu' Bebe... Şi până la urmă, mă rog, viaţa e grea, omul mai şi suferă, înţeleg, dar zău dacă filmul lui Cristian Mungiu nu se termină cu happy end, fetele scapă de belea şi rămân şi cu banii în buzunar.

Să tot fi făcut afaceri pe vremea lui Ceauşescu...

Numărătoare inversă

Probabil că aceasta este ultima zi de toamnă în Bucureşti. Am dat arămiul, cărămiziul şi argintiul frunzelor pe steluţele mii şi stelele făclii din brazii publici şi din geamurile celor care trebuie să iasă în evidenţă că al lor e mai luminat şi la trup curat. Înseamnp că le-a mers bine anul care trece acum, galopant. Prostul gust al artifactului emanat de semidocţi este la putere şi îşi va face numărul vreme de cel puţin 2 luni.

Aceasta este ultima amintire a naturalului, înainte de avalanşa de culori estivale. Încep numărătoarea inversă spre primăvară.

Miron Cozma, supravieţuitorul "marelui somn"

Zilele trecute a ajuns la urechea mea vestea că Miron Cozma a fost eliberat. Evident că i-am urat în şoaptă să fie la el, şi am, aflat ulterior că în mod normal la el ar trebui să şi fie, având interdicţie pe viitorii câţiva ani să calce în capitală sau în Valea Jiului. Mare scofală...

Ce mi s-a părut însă deosebit de interesant a fost declaraţia unei doamne, responsabilă cu ceva în puşcăria de unde a fost eliberat "luceafărul huilei" care îl lăuda pe acesta pentru buna purtare de care a dat dovadă, şi despre "implicarea "acestuia în programele culturale, sociale şi nu numai. Cu alte cuvinte a cântat, a dansat, a jucat o tablă cu băieţii. Nu m-aş hazarda să consider că Miron Cozma şi-a revizuit atitudinea, ci cel mult a avut grijă ca plictiseala să nu îl afecteze prea tare. Priviţi imaginea alăturată! Care credeţi că ar fi soarta somnului care ar îndrăzni să nu îl mai facă pe mortul?