Se cade să refuzi urările de ziua ta?

A apărut, ca o ironie a României postmoderne, noul album Paraziţii cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea naţională. Probabil că mâine, dacă s-ar putea face o statistică a celui mai ascultat album românesc 2007, "Slalom printre cretini", ar întrece toate aşteptările, păstrând proporţile, un fel de "Magistrala albastră" sau "De vrei să ştii ce înseamnă român", de 23 augustul cu pricina...

Am ajuns bine, avem în sfârşit, de ziua noastră naţională, muzica pe care o merităm. Nici de această dată cei trei nu m-au dezamăgit, mai mult, mi-au oferit prin piesa omonimă coloană sonoră la o ştire pe care am văzut-o dimineaţă la un post comercial de televiziune, cu Mircea Dinescu, poetul-afacerist pus în postura de a retroceda un conac achiziţionat deşi era în litigiu, de parcă noi ar trebui să credem că la gradul de pragmatism al veleitarului în cauză, acesta ar fi jucat la cacialma, gata să suporte pierderea... Mai trist e că nu doar Dinescu s-a făcut de Bucur-Obor, ci şi proprietarii, dispuşi să îi vândă acestuia conacul, la preţul de aceştia stabilit. O scenă memorabilă este aceea când Dinescu pare bonom şi îi invită, cu clasicul său bre să deguste un pahar din vinul său proaspăt desfundat, iar împroprietărita îl refuză.

Păcat că lucrurile nu s-au oprit aici, din off auzindu-se miorlăiturile cu ifos ale doamnei recent îmbogăţite: v-am zis, mie să-mi daţi una nouă...

Tuturor acestora îmi vine să le dedic piesa 12. de pe albumul în cauză, respectiv "De ziua ta"...

La anu' şi la mulţi ani!

Un cantautor nelalocul lui

Un cantautor s-a schimbat la faţă atât de dramatic, încât nu m-ar mira de această dată să nu-l mai recunoască nici cei care au fost martori la cea de-a doua schimbare la faţă, survenită cu ocazia primului mare succes al artistului, când din copil instituţionalizat devenea dintr-o dată artist-freelancer.

De această dată artistul este vedetă, mare vedetă, şi mai mult de atât, un individ care ar trebui să se distingă de ceilalţi ipochimeni prin implicarea sa civică. Deja ocupă un piedestal de pe care, în viziunea sa, nimeni nu îi va mai ajunge la nas nici măcar cu o prăjină telescopică. Cruciat alături de un alt justiţiar neînţeles din Ministerul Culturii şi Cultelor, în realitate autorul interpelărilor integrale ale cantautorului, un soi de păpuşar dement care până mai deunăzi se lăuda în public cu talentul său de sniper voluntar pe diverse fronturi est-europene şi cu victimele pe care le are la activ, Cantautorul a început o campanie nemiloasă şi atât de morală, încât în curând va friza amoralitatea, la adresa tuturor. Ieri seara, acesta emitea raţionamente legate de dube pline, în care, dacă se aud râsete e clar că se află Elena Udrea, înconjurată de vlăjgani.

Sordid şi suburban! Făcând abstracţie de calităţile artistice ale acestuia, ca nivel uman, pentru mine nu mai prezintă interes. Cantautorul nu luptă pentru ceva, ci luptă pentru că a început să se plictisească. Măcar de şi-ar schimba genul muzical şi ar răpăi împreună cu Paraziţii, această mică consecvenţă oferindu-i câteva circumstanţe atenuante.

"Let us compare mithologies"

Elodia către Che Guevara (fragment de conversaţie):

"Hermanos, ard etapele cum a mai făcut-o poporul meu şi în trecut şi vin. Ţine rezervat locul de dedesubt.

First we take Varşovia, then we take Berlin."

Inutilitatea repetiţiilor de paradă

Am auzit zilele trecute tot mai multe voci care cârcoteau cu privire la două zile alocate pregătirilor paradei din 1 decembrie 2007, clamând inutilitatea unor pregătiri prealabile. Evident, persoanele în cauză nu organizaseră niciodată o astfel de acţiune, cu o implicare umană şi tehnică de asemenea anvergură. S-ar zice că pregătirile unei astfel de parade sunt absolut utile, în felul acesta reuşind să fie prevenite incidente ca acesta din imagine.

Cu alte cuvinte, prin intermediul repetiţiei de astăzi cei în cauză ar trebui să se asigure că sâmbătă maşina în cauză nu va mai fumega. Dar ce ne facem dacă fumegă altă maşină, iar trasul pe dreapta va deveni în situaţia dată, imposibilă? CARAMBOL. Cu alte cuvinte, incidente de acest fel sunt aleatorii. Aşadar, întreb încă o dată, la ce bună o repetiţie de paradă?

Ne ajută să respectăm mai mult armată de toate felurile, să înţelegem că soldaţii sunt şi ei oameni ca noi, că maşinile lor nu sunt infailibile şi că, în definitiv, filmele precum Rambo şi Transformers nu trebuie desprinse din context. Doar Sergiu Nicolaescu este rupt din realitate.

această fotografie nu poate fi folosită fără copyrightul proprietarului acestui blog.

La război pentru o vomă

O lume minunată cu mii de bucurii, pentru copii...

Zău? Ia-mă-ncet că ameţesc! O lume cumplită, dizgraţioasă şi nu în ultimă distanţă... greţoasă. Copiii din ziua de azi, în comparaţie cu copiii din trecut, menajaţi de şocurile violente, de realitatea crudă, sunt expuşi şi bombardaţi cu informaţie pe care, de cele mai multe ori nu o pot primi cu uşurinţă. Încă o generaţie de sacrificiu, încât s-ar putea opina că România plăteşte tribut sacrificial şi în numele celorlalte ţări.

Să luăm drept exemplu fetiţa lui Vadim, aflată la vârsta critică, etaj lipsă în zgârie norii americanii. Disperată de tragedia tatălui său, vânat de mafiá din România, micuţul vlăstar al politicianului, doctorului, omului de cultură, de sport şi de religie ş.a.m.d. a vomitat. Păi să ţi se rupă sufletul, nu alta, de biata fetiţă, maltratată urmare a martiriului tatălui său, că îţi vine să zici în cor: "jos mafiá din România, imunitate pentru Vadim"!!! Probabil că e de la stres, iar lucrurile sunt mult mai complicate decât par, în astfel de situaţii aceste simptome asociindu-se de cele mai multe ori cu diareea.

Aşa îşi motivează politicianul Vadim Tudor reîntoarcerea sa pe scena politică şi militantismul său neobosit pentru anumite valori care domniei sale i se par universale. Sună patetic, nu, să îţi justifici alegerea politică prin voma sau diareea odraslei tale?

mulţumesc Anei pentru copyrightul imaginii.

Demucsi şi Mucsi violându-mi blogul

Demucsi şi Mucsi, în ordinea numerelor de pe tricou de la stânga la dreapta au pus stăpânire pe acest blog, dându-se în stambă a la grande finesse, asemenea consilierei porno de la bancă, pe dosarele clienţilor, la fel şi cei doi alieni cu aspect derutant de turturele.

Pentru politically corectness mă simt obligat să le public imaginea. Scuze pentru perturbare!

Informarea naşte monştri

Charterul Bucureşti-Sibiu, este peticit, ca în desene animate dar circulă bine, decolează, aterizează cum trebuie, stewarzii şi stewardesele sunt amabili, ba mai mult, pilotul român şi primitor le permite copiilor să îi invadeze cabina de zbor şi să îi pună întrebări. Pe stânga, plafonul este spart şi lipit cu bandă adezivă, exact ca în imagine, şi totuşi lumea călătoreşte cu neruşinare, ceea ce mă face să cred ca serialul Lost şi-a pierdut de mult audienţa în România.

Numai eu am stat cu frica în sân până la aterizare, uitându-mă în stânga şi în dreapta dupa Kate, să o bag în seamă dinainte, să nu zică fata pe urmă că sunt interesat, ca în nuvela lui Bradbury cu sfîrşitul lumii, dedus după discul plin al lunii. De unde am tras concluzia că în România, cel puţin, cel informat are prima şansă de a suferi. Noroc că nu am avut acces la motor, că probabil m-aş fi luat cu mâinile de cap. Asta, evident, dacă sar peste momentul când întreb, măcinat de curiozitate: uite furtunele, să trag de ele?

Avion cu motor

Du-mă şi pe mine fără griji...

Laura Vasiliu, încă o victimă colaterală a României

În 1998 Robert De Niro filma la Paris Ronin, când este acuzat pe nedrept de implicarea într-un cerc ce instrumenta trafic de prostituate. Ştiindu-se nevinovat, De Niro dă în judecată cotidianul France Soire şi câştigă suma de 13.400 USD daune morale.

Mai mult, De Niro jură să nu mai calce în viaţa lui pe pământ francez, înapoind medalia Legiunea de onoare, pe care o primise anterior din partea acestei ţări.

Laura Vasiliu, actriţă din România este supusă unei agresiuni a carabinierilor la Torino, pe motiv că ar fi fost confundată cu o traficantă de prostituate. Din nefericire Laura Vasiliu este o actriţă româncă, aflată deocamdată la început de drum, prin urmare, nu are ce înapoia italienilor. Mai trist este că, autorităţile române consideră că acest incident nu este nici pe departe atât de grav încât să necesite un protest diplomatic, aşa că de aici încolo orice discuţie devine inutilă, actorii români acuzaţi sau hărţuiţi pe nedrept neavând decât să presteze mai departe cu capul plecat. Cu o astfel de atitudine oficială, le doresc din suflet actorilor români să facă tot posibilul să se realizeze şi să plece din ţară, promit solemn că nu îi voi acuza niciodată dacă, revenind în România vor vorbi româneşte mai prost decât Răducioiu.

Singurul lucru realizabil şi, oarecum reparatoriu ar fi, ca de acum încolo, numele Laurei Vasiliu să fie însoţit de explicaţia - "actriţă din România supusă pe nedrept agresiunii carabinierilor italieni". Imaginaţi-vă cum ar arăta asta pe afişul primului Oscar pentru film străin, câştigat de România.

Tristeţe mare, Românie, ţară de păcat!!!

Ştiaţi că: Mozart tăia aripile îngerilor?

Săptămâna aceasta nu prea am avut timp nici de televizor, nici de presă, motivele fiind mai mult sau mai puţin subiective, dictate de "Săptămâna filmului maghiar", aşa că mulţi au fost absolviţi. Nu a scăpat însă Simona Chiţan, şi să vedeţi şi cum mi-a picat victimă: am reuşit să aloc câteva minute lecturării pe wc a ediţiei de luni, 5 noiembrie 2007 din Evenimentul zilei. Şi ce mi-a fost dat să descopăr: în articolul "Şoc teatral, în festival", domniţa Chiţan vorbeşte despre o piesă de Mozart intitulată "Îngeraş nu mai ai aripioare"!!!

Redau citatul integral, pentru a nu se naşte vreun echivoc:

"Această alternanţă de stări şi mijloace, cu flash-uri-video filmate live, între abrutizare şi candoare, e susţinută muzical, de la rockul cel mai dement la Mozart, cu "Îngeraş nu mai ai aripioare", de la care se trece din nou la scene din filmele lui Tarantino, în special din "Kil Bill".

Duduia Chiţan, colega, tovarăşa, să vă explic, dacă îmi permiteţi. Ştiu, şi mie mi s-a părut un plagiat ordinar, demn de un infractor în serie ceea ce a putut comite Mircea Cărtărescu, în autobiografia sa, când povestea cum rupea antenuţele la melci, plagiat după Mozart, după contele ăla cretin care chinuie FLUTURAŞII. Nu ÎNGERAŞII colega, tovarăşa, doamna, duduia, nu ÎNGERAŞII, cu îngeraşii se îndeletniceşte Pleşu, dar de aici şi până la retezatul aripioarelor de înger... Mai avea şi D.R. Popescu o încercare de genul ăsta, mi-o amintesc şi acum pe Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăiele în "Acei îngeri trişti" la Nottara, măcar metaforic cu aripioarele retezate la "0" (zero). Şi aşa, măcar dacă aveaţi bun simţul să îl creditaţi pe Bach cu "îngeraşii ologi", nu pe Mozart!!! Câtă incultură în rubrica Cultura/Showbiz din Evenimentul zilei...

Şi încă ceva, doamna Chiţan, care probabil aţi învăţat la liceu, orice altă limbă străină, mai puţin engleza, filmul lui Tarantino se numeşte "Kill Bill", kill de la a ucide, nu de la kg.!!! Ca să pricepeţi mai lesne unde stă diferenţa, articolul domniei voastre este la kil, filmul lui Tarantino este despre kill.

Simona Chiţan, du-te maică la recalificare că faci de râs rubrica cultură din Evenimentul zilei.

Karoly Eperjes invitat la Bucureşti la "Săptămâna filmului maghiar" - 2007

Invitat special al primei ediţii a "Săptămânii filmului maghiar" la Bucureşti, în perioada 12-13 noiembrie 2007, Karoly Eperjes este probabil cel mai important reprezentant al cinematografiei maghiare a anilor '80.

Născut la Hegyko, la data de 17 februarie 1954, Eperjes ajunge în teatru după ce lucrează o vreme ca tehnician de calcul şi joacă fotbal la echipa Videoton. Simţind însă că toate aceste lucruri nu îl mulţumesc pe deplin, Eperjes îşi încearcă norocul la teatrul de amatori din oraş, fiind selectat pentru cameleonismul său interpretativ, modul său vocal de a intra în pielea unor personaje totalmente diferite atrăgând atenţia regizorilor. Începe studiile universitare de actorie la 27 de ani, obţine diploma în 1980, iar în 1985 va începe colaborarea cu regizorul Geza Beremenyi, jucând în filmul acestuia "A tanitvanyok". Trei ani mai târziu se face remarcat prin interpretarea rolului lui Monori din "El Dorado", criticii fiind impresionaţi de vivacitatea şi totodată de profunzimea interpretării sale. Nu renunţă însă la dragostea sa pentru fotbal, fiind multă vreme căpitanul naţionalei de fotbal a actorilor maghiari.

În afară de Beremenyi, Eperjes este de asemenea preferatul unor regizori maghiari precum: Ferenc Andras, Peter Gardos, Istvan Szabo sau Peter Timar. Este posesorul mai multor premii de referinţă, printre care:

- de patru ori premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal la Gala filmului maghiar,

- premiul Jaszai Mari,

- premiul Kossuth (cu care se laudă personajul său, Tibor Szabo din filmul "Turneul", încă din 1993 - film cu care va debuta în 12 noiembrie 2007 festivalul de film de la Bucureşti,

- premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Chicago, 1985,

- o nominalizare pentru Premiul Europa în 1989.

Karoly Eperjes va fi prezent la Bucureşti, participând alături de regizorul Geza Beremenyi la deschiderea festivă a Festivalului filmului maghiar la Bucureşti, în data de 12 noiembrie 2007, alături de domnul Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor din România şi E.S. domnul Terenyi Janos, ambasadorul Republicii Ungaria în România. Vor fi de asemenea prezenţi mari actori români.

"Lora" în cadrul "Săptămânii filmului maghiar"

După succesul cu "Un fel de America/ Valami Amerika", regizorul Gábor Herendi revine cu filmul "Lora", explorând mai departe tainele americanizării cinematografiei europene.

Film romantic, Lora relatează povestea de iubire aparent interzisă dintre Lora şi Geri, punând accentul pe puterea dragostei, singura capabilă să corecteze impulsurile comportamentale ale subconştientului. Poezia filmului va atinge punctul culminat prin soluţionarea romantică a handicapului eroinei, Lora recăpătându-şi vederea în momentul când va fi convinsă de necesitatea acesteia.

În rolurile principale Lucia Brawley (World Trade Center, în regia lui Oliver Stone), recentă vedetă la Hollywood şi Péter Nagy, iar Gábor Reviczky, unul dintre veteranii cinematografiei maghiare într-un rol de culoare.

Sâmbătă, 17 noiembrie, ora 20:00, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română".

"Control/Kontroll", o parabolă a lumii subterane la "Săptămâna filmului maghiar", cu participarea actorului Sándor Csányi

Nimeni nu ştie cum a început totul, nici pe ce criterii – dincolo de o imensă şi utopică bunătate umană – au fost recrutaţi primii controlori ce populează universul de sub pământ, cu atât mai mult, cu cât la nivel de profesionişti aceştia nu au nici o valoare. Şi totuşi, dacă ei nu ar fi existat, cine să îi spună mai departe povestea lui Bulcsú, contemporanul lor şi singurul controlor din istoria metroului care îl va prinde pe ucigaşul fantomă din străfundurile pământului, singurul controlor care se lasă de meserie şi iese la lumină, împreună cu noua sa mare iubire?

Harap-Alb, Osiris modern sau un altfel de Fred (Christophe Lambert în "Subway", filmul lui Luc Besson), Sándor Csányi interpretează magistral un erou inconştient de valoarea sa şi resemnat în faţa eternului infern. Actorul va fi prezent la Bucureşti, pentru a fi prezent la premiera filmului său şi pentru a se întâlni cu spectatorii.

Marţi, 13 noiembrie, ora 18:00, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română".

"Taxidermie", film şoc la "Săptămâna filmului maghiar"

"Taxidermie", un film de György Pálfi, inspirat din nuvelele lui Lajos Parti Nagy, este o incursiune îndrăzneaţă în lumea patologicului, a visceralului şi a absurdului. Suprarealistă şi postmodernă deopotrivă, utopia lui Pálfi are de partea sa toate argumentele diacronismului cinematografic şi literar, începând de la Hippocrate, Kafka, Thomas Mann, trecând prin Buñuel, Bergman şi culminând cu Tarantino, Rob Zombie şi Chuck Palahniuk.

Într-un moment istoric în care ştirile de la oră fixă fac legea, de parcă crimele, violurile şi incesturile s-ar fi îndrăgostit iremediabil de noi, filmul lui Pálfi reuneşte câteva aberaţii la modă, uită să pună pătrăţelele ce ascund identităţi, uită bipurile, iar în cele din urmă chiar şi camera de filmat la faţa locului. "Taxidermie" este un film făcut să placă contemporanilor, având în spatele său o certă cultură europeană a organicului, mult diferită de "picturalul" forţat al unor grozăvii carnale gen Saw sau Hannibal.

Miercuri, 14 noiembrie, ora 18:00, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

Turneul/A turné (1993) în deschiderea "Săptămânii filmului maghiar"

Având la bază scenariul şi regia lui Géza Bereményi, "Turneul" va cuceri uşor publicul român, familiarizat atât cu şuşele la modă în România anilor ’80, cât şi cu parabolele cinematografice ale lui Dan Piţa ("Concurs"). Un grup de actori, reuniţi aleatoriu, unii pentru a mai face un ban peste vară, alţii pentru că pur şi simplu pot să o facă, se văd înrolaţi într-un road movie halucinant, cu accente de umor sănătos şi de existenţialism macabru.

Károly Eperjes este excelent, veşnic uimit în faţa banalului cotidian, Mari Törőcsik farmecă prin misterul şi eleganţa pe care le degajă, iar Miklós Benedek prestează cu naturaleţea unui showman modern. Cunoscătorii muzicii pop maghiare îl vor revedea pe „baladistul” Tamás Cseh, colaboratorul de cursă lungă al lui Bereményi, într-un rol secundar, însă de-a dreptul savuros.

O poveste ce prefaţează postmodernismul cinematografic maghiar, procesiune funerară a vechilor profesiuni de credinţă, "Turneul" este lepădarea lui Bereményi de realismul care l-a lansat ca regizor.

Atât regizorul, cât şi actorul principal al filmului vor fi prezenţi la premieră, alături de marii actori români: Coca Bloos, Alexandru Repan, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern şi mulţi alţii.

Luni, 12 noiembrie, ora 19, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

"Palme albe/Fehér tenyér " la "Săptămâna filmului maghiar"

Multipremiat, "Palme albe/ Fehér tenyér", filmul regizorului Hajdú Szabolcs îşi propune să prezinte antitetic scizura între mentalitatea europeană şi cea de peste ocean prin intermediul unui pretext sportiv.

Dongó, interpretat în film de chiar fratele regizorului, gimnastul Zoltán Miklós Hajdu va simţi pe propria sa piele metodica antrenamentului în est, aproape vecină cu antrenamentul cazon din ţările foste membre ale lagărului comunist, şi, fără să accepte compromisul va dezerta. De aici profesiunea sa de credinţă: „nu vreau să câştig, dar urăsc să pierd”.

Ajungând în Canada, mentalitatea sa estică îl va îndemna să repete aceeaşi greşeală, aplicând o corecţie aspră unuia dintre tinerii pe care îi antrenează, lucru care va trage după sine pedeapsa „recalificării profesionale”. Este momentul ca Dongó să recupereze rapid timpul pierdut, de această dată însă într-o societate tolerantă.

"Palme albe" este un exemplu de cinematografie modernă, susţinută pe lângă distribuţia maghiară de regalurile actoriceşti ale lui Gheorghe Dinică, în rolul antrenorului şi Oana Pellea, rolul mamei.

Miercuri, 14 noiembrie 2007, ora 20, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

Revolutia din '56 la "Saptamana filmului maghiar" - "Libertate, dragoste"

Pe 6 decembrie 1956, după ce Revoluţia Maghiară este înăbuşită în sânge de către tancurile sovietice, naţionala olimpică de polo a Ungariei răzbună cauza pierdută, învingând Uniunea Sovietică în semifinala Olimpiadei de la Melbourne după un meci sângeros la propriu, cunoscut în istoria sportului drept „baia de sânge de la Melbourne”.

Lansat în Ungaria pe 23 octombrie 2006, la jumătate de secol după Revoluţie, „Libertate, dragoste” prezintă în cheie romantică tumultul generaţiei care a provocat prima fisură în blocul comunist, îndemnând studenţii la atitudine.

Viki, studentă şi Karcsi, poloist de mare viitor sunt „copiii revoluţiei” cu iz european. Ei se iubesc vreme de o noapte, după care se despart pentru a duce mai departe idealurile cu care au pornit în viaţă. Viki va sfârşi în temniţele comuniste luptând împotriva sistemului iar Karcsi va câştiga medalia de aur la Olimpiadă, înfrângând sovieticii fără drept de apel.

Joi, 15 noiembrie 2007, ora18, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

Săptămâna filmului maghiar la Bucureşti, o surpriză pentru 2007

Luni, 12 noiembrie 2007 va începe "Săptămâna filmului maghiar" la Bucureşti, în cadrul căreia vor fi difuzate 11 lung-metraje - Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română, zilnic orele 11 (reluare) şi orele 18, respectiv 20 - şi, în paralel 4 documentare - Institutul Cultural Maghiar, zilnic, orele 11.

Ineditul acestui eveniment este că, pentru prima oară în ultimele trei decenii, s-a suflat praful de pe eternele producţii maghiare difuzate ani de-a rândul la Cinematece Română (productiile lui Istvan Szabo: Mefisto şi Colonelul Redl), anul acesta publicul bucureştean având ocazia de a se întâlni cu cinematografia maghiară în diacronismul şi sincronicitatea sa.

Organizatorii, MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR şi INSTITUTUL CULTURAL MAGHIAR au ales ca anul acesta să-i invite la Bucureşti pe Karoly Eperjes, probabil unul dintre cei mai importanţi şi prezenţi actori maghiari contemporani (inedit este faptul că Eperjes a fost în tinereţea sa căpitanul naţionalei de fotbal a actorilor maghiari), pe Geza Beremenyi, scenarist şi regizor maghiar, autorul unora dintre cele mai importante filme ale cinematografului maghiar modern şi totodată textierul lui Cseh Tamas, pandantul lui Tudor Gheorghe din Ungaria, baladist şi interpret de o sensibilitate proverbială, dar şi pe Sandor Csanyi, vedeta scenei teatrale şi a filmului maghiar contemporan şi pe Robert Koltai, cel care îndrăznea în anii 80 să americanizeze percepţia cinematografică a filmului maghiar. De asemenea în seara de 12 noiembrie 2007 vor fi prezenţi la deschidere şi actorii români ce au participat la coproducţiile româno-maghiare ce urmează să fie difuzate: Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Coca Bloos, Alexandru Repan, Oana Pellea şi nu numai.

Toţi artiştii maghiari vor fi prezenţi la Bucureşti, în funcţie de premierele filmelor lor, publicul român putându-se întâlni cu aceştia la Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română, Str. Gutenberg, 19 (vizavi de Teatrul Bulandra - Izvor), în perioada 12-16 noiembrie 2007.

Filmele ce urmează să fie prezentate vor fi:

Control - Sandor Csanyi,

Taxidermie,

Dolina - Coca Bloos,

Băieţii Witman - Maia Morgenstern,

El Dorado - Karoly Eperjes, Geza Beremenyi,

6:3 - Karoly Eperjes,,

Lora,

Palme albe - Oana Pellea, Alexandru Repan, Gheorghe Dinică,

Libertate, Dragoste... - Sandor Csanyi,

Nu vom muri niciodată,

Turneul - Karoly Eperjes, Geza Beremenyi.

Voi reveni cu detalii!

Elodia, între adevăr şi micţiune

Zilele trecute am văzut un film care mi-a deschis ochii în ceea ce priveşte taina din umbra mult mediatizatei poveşti a Elodiei. "Hoax". Pe scurt, un autor neîmplinit se gândeşte că şi-ar vinde cel mai bine cartea dacă, imitând semnătura lui Howard Hughes ar sugera editorilor că aceasta este pur şi simplu biografia enigmaticului om de afaceri.

La fel stă treaba cu Elodia, aşa că flerul şi experienţa mea de cinefil îmi spun că Elodia nici măcar nu a existat, Elodia un fel de "Simone", filmul cu Pacino. Pentru a anticipa, urmează culegerea roadelor - lansarea produselor de serie marca "Elodia", cremă de ghete, coniac, hârtie igienică, cinematograf pe al cărui frontispiciu tocmai s-a desprins prima literă.

Prin urmare, nu am rămas surprins când am văzut zilele trecute o tanti, care după cum cânta minunat ar fi să fie oarbă, "zicând" Balada Elodiei. Ca şi Elodia, nici Mioriţa nu a existat vreodată, şi cu toate acestea, ce restaurant frumos, ce nevastă emblematică de Roman...

Steaua ajutată şi în presă prin intoxicare

Steaua trece prin clipe grele, iar acest lucru este dureros şi vizibil, cu atât mai mult cu cât, rapidist fiind stimez marii jucători care au făcut Steaua celebră în lume, cu alte cuvinte pe Hagi şi Lăcătuş.

Condusă de Poli Timişoara astăzi, 04.11.2007, şi neputincioasă, cu un Bănel Nicoliţă de un penibil antologic, Steaua încearcă să lucreze la intoxicarea opiniei publice, dacă la arbitri îi este uneori imposibil. Cu atât mai rău pentru profesionalismul şchiop al celor de la Gazeta Sporturilor, care au primit banii lui Jiji şi au măsluit scorul, doar, doar or intra mai mulţi stelişti să citească cronica optimistă a unui meci de tristă amintire pentru Steaua.

Vom afla mâine dimineaţa că operatorul de serviciu de la GSP a făcut infarct, ni se va face milă şi vom înţelege că asta cu şpaga lui Becali era pur folclor, omul ţinându-şi ferecat chimirul mai ceva ca George Copos, doar exteriorul simulând nababul.

Păcat de Lăcătuş, dar câtă vreme înfrângerile Stelei pot deschide ochii opiniei publice, cu privire la tirania patronului, la mai mare!