De această dată artistul este vedetă, mare vedetă, şi mai mult de atât, un individ care ar trebui să se distingă de ceilalţi ipochimeni prin implicarea sa civică. Deja ocupă un piedestal de pe care, în viziunea sa, nimeni nu îi va mai ajunge la nas nici măcar cu o prăjină telescopică. Cruciat alături de un alt justiţiar neînţeles din Ministerul Culturii şi Cultelor, în realitate autorul interpelărilor integrale ale cantautorului, un soi de păpuşar dement care până mai deunăzi se lăuda în public cu talentul său de sniper voluntar pe diverse fronturi est-europene şi cu victimele pe care le are la activ, Cantautorul a început o campanie nemiloasă şi atât de morală, încât în curând va friza amoralitatea, la adresa tuturor. Ieri seara, acesta emitea raţionamente legate de dube pline, în care, dacă se aud râsete e clar că se află Elena Udrea, înconjurată de vlăjgani.
Sordid şi suburban! Făcând abstracţie de calităţile artistice ale acestuia, ca nivel uman, pentru mine nu mai prezintă interes. Cantautorul nu luptă pentru ceva, ci luptă pentru că a început să se plictisească. Măcar de şi-ar schimba genul muzical şi ar răpăi împreună cu Paraziţii, această mică consecvenţă oferindu-i câteva circumstanţe atenuante.








Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu