marți, 10 iulie 2007

Unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'?


Din ciclul "unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'", îmi aduc, nostalgic, aminte de Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007.


Un superb oraş, cu cetăţeni din toate colţurile ţării, moştenind un vechi şi tradiţional burg cu care nu prea au habar ce ar trebui să facă. Probabil că acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre cei care s-au trezit locuind în casele negustoreşti din centrul vechi au simţit nevoia să se simtă cât mai acasă. Pui Guţă, şi în câteva secunde Occidentul devine Orient, fetiţele se dezbracă şi încep să unduiască din buric. Oraşul ăsta, dincolo de happeningurile din acest an miroase a new-age prost înţeles, victimă a unui complot pus la cale de oameni mari împotriva unor oameni mici.


Hotel C., pregătirea unui eveniment de amploare şi impact la nivel internaţional, vizită de prospecţie... De la bun început, lifturile, deşi cu pretenţii par că siluiesc comodul peizanism mioritic. După cum reiese şi din imagine, cineva şi-a probat calităţile de traforist, în vederea inserării afişajului electronic. Schimbăm două vorbe cu managerul hotelului, reproşându-i că are în custodie un hotel "de căcat". Ni se răspunde, cu o bruscă săritură de pe scaun: "unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'?"

Interesantă optică ad-literam, chiar mai interesantă decât viziunea ad manum. În acelaşi burg, o chelneriţă, interesant tatuată, nu te voi uita niciodată, mimi, cu plasă şi arah(n)idă pe umăr şi cu alţi demoni pe gât şi antebraţ, şi piersată cât cuprinde mă întreabă, evident pentru a-şi verifica cunoştinţele: "bere neagră adică brună, nu?". Adică DA.

Neagră adică brună, politicălii din ce în ce mai corect.

Niciun comentariu: