Furtună cumplită în Bucureşti, orele 20.15. Realizez cât de efemeră este transmisia prin cablu pe o astfel de atmosferă încărcată... Primul lucru de care trebuie să învăţăm să ne lepădăm în caz de cod galben-ouderaţă este dependenţa de televizor, deoarece, antenele operatorilor prin cablu sunt ca şobolanii, ele ies primele din joc. Nu ne rămâne decât încă o dată să ne lăsăm soarta în mâinile neobositului Domnozină, care să ne prevină salvator de ţiglele care, hotărâte, se îndreaptă spre câte un trecător. Băăăăh, lasă-te jos - unui trecător neimportant, Domnu' Gogu', sari bre la cap - vecinului de deasupra care şi-a pus aer condiţionat dar nu şi furtun la dispozitiv, de aici inundarea balconului meu...Vâj cumplit în Bucureşti, zboară ziare, tencuială, ghivece, chiloţi şi ciorapi, dintr-un apartament cu geamul spart răsună entuziast fly me to the moon. După medievalele ploi cu broaşte, opinez că a venit vremea ploilor cu prezervative, altfel, zău dacă mai înţeleg ceva din tot ce se spune despre postmodernism. Convingeţi-mă, urgii ale noului mileniu, că Mircia Cărturescu avea dreptate când ah şi ideile tale şi se scurgeau printre sâni ca un şuvoi bleumarin ducând cu ele motoraşe electrice, dispensare, maternităţi, librării, şosele pavate cu difuzoare shopuri întorcându-se după soare...
Într-un târziu, revine semnalul. La Regalitatea, o transmisiune directă cu primarul sectorului 1, ChichiMan. Senzaţionalul acestei ore îl face, raportează primarul de sector, faptul că peste una dintre maşinile de colecţie ale viceprimarului Murgu s-a prăbuşit un copac. 1-0 pentru libertini, în confruntarea cu demontaţii.
Am supravieţuit şi furtunii ce-a trecut...








Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu