Apropo, că tot am mai văzut o dată filmul ăsta, m-am prins ce distinge relaţia asta între aceşti doi oameni în comparaţie cu chemistry-ul dintre alte perechi similare, L'emmerdeur, Rainman, The Midnight Cowboy.
Mirarea. Nu neapărat noţiunea blagiană, cât o mirare existenţială, fecundă şi efervescentă. Ucigaşul este mirat că, pentru prima oară în viaţă nu îi vine să îl îndemne spre crimă nu pe oricine, ci chiar pe cel care îi devine treptat singurul şi cel mai bun prieten. Comis-voiajorul este mirat de
faptul că un ucigaş plătit refuză, pentru binele lui, să îi lichideze posibilul rival, şi de faptul că dintr-o dată nu mai dă doi bani pe stereotipia asumată a binelui şi a răului.
faptul că un ucigaş plătit refuză, pentru binele lui, să îi lichideze posibilul rival, şi de faptul că dintr-o dată nu mai dă doi bani pe stereotipia asumată a binelui şi a răului.
De aici relaţia celor doi: prietenia ca o continuă şi impozantă mirare, să te surprinzi transgresând ideile preconcepute. Minunată această moralitate în doze extreme într-o lume voit prezentată de regizor şi de scenarist IMORALĂ. O secundă nu s-a pus problema unei instanţe supreme pe urmele lui Julian Noble, de unde, revenim la liberul arbitrul, pătrunzând tot prin intrarea principală, de această dată pe timp de noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu