Suspecte şi nesincere prieteniile heterosexuale din zilele noastre...

Din ciclul "a mai apărut un film franţuzesc, finalmente prost, dar franţuzesc, de dragul încurajării culturii europene autentice???" azi noapte am văzut "Prietenul meu cel mai bun/ Mon Meilleur Ami", film din 2006, în regia lui Patrice Leconte, cu Daniel Auteuil şi Dany Boon. Categoria asta de mai sus este echivalenta unei alte îndeletniciri personale, denumită generic: "încă un meci al Rapidului, pe care până la urmă îl pierde, dar un meci al Rapidului". Îl recunosc pe Dany Boon ca fiind unul şi acelaşi cu cel care în Joyeux Noel l-a interpretat pe Ponchel, nu neapărat urmare a prestaţiei sale actoriceşti cât datorită memoriei mele vizuale, de-a dreptul enervante de cele mai multe ori, nu mai poate nimeni în jurul meu să îşi păstreze anonimatul...

Patetic în sensul franţuzesc al cuvântului, escaladând vizual graniţa prieteniei heterosexuale cu cea homosexuală, într-un moment în care, recunoaşterea prieteniei la nivel declarativ şi "frăţietatea" în sens precreştin dau de bănuit, filmul lui Leconte este liniar, o adevărată cămaşă de forţă pentru Daniel Auteuil... Explozia din final de la Vrei să fii milionar-ul franţuzesc se amână, regizorul concentrându-se exclusiv pe tracul constant şi devenit enervant spre final al personajului interpretat de Boon, iar o manieră de acest gen, europeană 100% nu ţine într-un film urmând un reţetar american, cu o cameră de b-uri hollywoodiene.

Din Prietenul meu cel mai bun/ Mon Meilleur Ami, cu un web site, http://www.monmeilleurami-lefilm.com/ care arată ca domeniul de prezentare al unui medicament pentru deranjamentele stomacale, de parcă eşti sfătuit să vorbeşti despre acest film folosind redundant expresia "a fost văzut de un amic, nu de mine" nu rămâne nimic, nici măcar o singură imagine, iar povestea cu vaza este mult prea pretenţioasă ca să te cucerească, ca să nu spun că la final, cu mâna dreaptă pe cana de cafea căutam disperat o vază mai antică prin casă ca să o fac cioburi... Şi cînd te gândeşti că la "Voir un ami pleurer" a lui Brel mi-au dat lacrimile...

De dragul valorii autentice, rog a mi se permite să închei aşa cum trebuie:

"Bien sûr il y a les guerres d'Irlande

Et les peuplades sans musique

Bien sûr tout ce manque de tendre

Et il n'y a plus d'Amérique

Bien sûr l'argent n'a pas d'odeur

Mais pas d'odeur vous monte au nez

Bien sûr on marche sur les fleurs

Mais mais voir un ami pleurer..."

P.S.

Dany Boon este în film fan al lui PSG! Nu că ar avea mare importanţă...