Se spunea că anul acesta fotbalul românesc este "at his best". O fi fost... Nu neg că există valori în fotbalul intern, imaginaţie, fantezie şi nerv cum nu am mai avut până acum, la nivel psihic însă coeziunea nu există. S-a văzut şi astăzi. Am avut senzaţia că jucătorii Rapidului începuseră să se plictisească la perspectiva că vor câştiga fără probleme în faţa lui F.C. Nurnberg, când deja conduceau cu 1-0. Nu ne-au bătut niciodată nemţii, nici o altă echipă Românească nu a luat un punct în tur anul ăsta... Ne-am achitat faţă de public, ne-am achitat faţă de Moţu Pittiş, îi băgăm patronului bani în casă, ce se mai poate întâmpla până la sfârşitul meciului...Cam asta a fost şi am pierdut trist, cu golul egalării în ultimul minut. Bergodi nu are de ce să plece definitiv de la Rapid, ar putea cel mult să dea o tură până prin Italia sau Anglia şi să revină însoţit de un unsprezece de psihologi, pentru că deşi statistica de azi va arăta flagrantul superiorităţii rapidiste la toate capitolele, pauzele de încredere sau de supraîncredere luate au hotărât soarta meciului. E vina lui Andrade, a lui Boya, a lui Buga sau Cesinha în repriza a doua? Nici vorbă. Iar am fost furaţi de arbitru? Nici vorbă, am primit doar nişte remindere cu privire la poziţia noastră în subconştientul european colectiv şi atât ne-a trebuit pentru a ne resemna.
Bufonul e în extaz! Steaua, singura echipă românească care merge mai departe, chiar dacă ciuca bătăilor în Champions League. Sincer, continui să cred că Steaua merita să bage spaima în cupa UEFA şi nu să fie spare-partnerul celor mari, nu asta este soarta pe care i-o doresc singurei echipe româneşti care a câştigat vreodată Cupa Campionilor, dar, mă rog, asta e, fără Rapid mă voi uita la meciurile Stelei dorindu-i să piardă cele câteva meciuri ce i-au mai rămas la scoruri cât mai strânse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu