miercuri, 14 mai 2008

Fetişuri cu asistente medicale




Ordinul Asistenţilor Medicali şi (al)Moaşelor din România (OAMR), uau, the name that gives me shivers. La institutul de cardiologie C.C.Iliescu, insist asupra CC-ului, cu o vehemenţă care m-ar putea oricând incrimina ca vechi nomenclaturist, dar cum acest lucru nu stă în picioare din pricina vârstei, sunt dispus să mă las ars pe rug pentru delictul de "copil turnător" bebe, bebe, baboi ţi-a furat discul cu AC/DC, deoarece ziaristul speculativ din ziua de azi ar putea trage de aici concluzia că Nea Nelu a pus de un spital mic în care să se asigure de o bătrâneţe demnă, aşadar la institutul cu pricina, trei doamne,Emanuela Mariana Modarjac, Emilia Eugenia Furnica si Ioana Daniela Ciobotaru şi-au făcut poze la paturile bolnavilor. HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUO.


Dacă ar fi să mă iau după renumitele ziare galbene ca diareea din România, ar fi vorba despre "asistente sexy" care au făcut fotografii la căpătâiul unor muribunzi. Constat că am o imagine totalmente alterată despre conceptul de "sexy" şi chiar despre termenul de "muribund" aşa cum reiese el dintr-o fotografie. Păi ar trebui să aruncăm cu roşii în fotografii care l-au surprins pe scenă pe marele George Vraca în roluri de muribund, pe considerentul că aceştia şi-au bătut joc de un om în agonie. Asistentele incriminate mie personal nu mi se par nici sexy (sa-mi fie scuzată îndrăzneala, deloc misogină, vă asigur!) şi nici în posturi sexy. Emanuela, Emilia sau Ioana, care eşti fi tu, fata cu fişa, după gusturile mele tu eşti cea mai sexy, pentru că mimezi "intelectuala", însă cu regret recunosc că nu ai prea avea nici o şansă în Pagina 5, aşa, cu toţi nasturii încheiaţi.


Imaginea care urmează este sexy în adevăratul sens al cuvântului, cu atât mai mult cu cât întâlnim şi un dispozitiv presupus diabolic de stârnit plăcerile interzise. Ca să nu mai spun de pantofii roşii, de-a dreptul provocatori, din păcate fără tocuri şi cu botul turtit. O astfel de imagine postapocaliptică, demnă de imaginaţia scatologică a lui Passolini, ar trebui să facă înconjurul lumii pentru a promova România ca un bastion al behaviorismului contemporan. Din nou ne dor toţi nasturii încheiaţi şi pantalonii lungi, în defavoarea fustei scurte, impuse asistentelor în alte ţări mai civilizate, dar, enough is enough, să lăsăm imaginaţia să lucreze.


Şi urmează a treia imagine, şi cea mai scandaloasă dintre toate, cu cele trei graţii în ipostaze "gruppen sexy". Scandalos de-a dreptul! Să pornim campanii de interdicţie a fotografiilor la locul de muncă. Să punem la stâlpul infamiei bucătăresele pozând lângă oale, arhitecţii lângă planşete şi gunoierii lângă roabe. Toţi aceştia transmit mesaje oculte pe care vulgul nu le înţelege şi iau în derâdere meseria care i-a consacrat.

Dacă e pe aşa, ce ziceţi de tânăra din imagine. Sexy or not? În comparaţie cu româncele demisionare (pentru că cele trei asistente neaoşe şi-au şi dat demisia), bag mâna în foc că tânăra asiatică a fost promovată. Scandal mare în România pentru că Filiala Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali şi (al) Moaşelor din România (OAMR), le-au considerat nevinovate, putându-se angaja oricând pe acelaşi post. În sfârşit sunt mândru de decizia luată de un organ naţional din România, îl felicit din suflet şi le doresc să continue tot aşa, chiar dacă celei trei asistente au fost absolvite dintr-un viciu de procedură. Felicit organul, nu şi pe membrii acestuia care conform victimologiei moderne se revoltă acum împotriva prescrierii.

"Decizia a fost luata dupa ce s-a constatat ca fotografiile au fost facute la sfarsitul lunii ianuarie 2007, iar de atunci a trecut mai bine de un an. Astfel, potrivit Codului Muncii, pentru ca acest incident nu a fost sesizat OAMR in termen de sase luni, fapta se prescrie. "Ceea ce s-a intamplat este mult sub nivelul mileniului trei, iar acest lucru a dat o imagine destul de neagra asupra halatelor albe. Consideram demisia lor un gest de onoare, iar acest lucru demonstreaza ca si-au recunoscut greseala", a declarat Gheorghe Georgescu, presedintele OAMR, filiala Bucuresti. Codul de etica si deontologie profesionala, elaborat de Ordinul Asistentilor si Moaselor din Romania, prevede ca asistentii medicali trebuie sa aiba o conduita ireprosabila in timpul exercitarii profesiei. " Aş putea să aflu şi eu, vă rog, la ce se reduce noţiunea de "conduită ireproşabilă"? Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci? Ai voie să îţi faci fotografii la locul de muncă cu o fişă, un aparat medical sau un pacient, în definitiv toate "obiecte ale muncii"?

Dacă da, luaţi o pauză!

Domnule Georgescu, preşedinte de Ordin..., felicitări pentru decizia plină de regrete. Îmi imaginez că tot aşa s-a simţit şi Ceauşescu la început, când a refuzat să invadeze Cehoslovacia, dar pe urmă..., cine se plimbă în trăsură cu Regina Angliei.


Am şi nişte versuri pentru beleaua cu asistentele, pe care le dedic celor scandalizaţi. Intraţi în ritm!


Dirty babe

You see these shackles

Baby I'm your slave

I'll let you whip me if I misbehave

It's just that no one makes me feel this way ...

Niciun comentariu: