Deşi primăvara nu şi-a aruncat încă buduganul, constat cu mare surprindere că am ieşit din spleen, scoţând, vorba ceea, răul cu mai răul: am reînceput serviciul. Spleenul ăsta, căci despre el am chef să vorbesc a debutat înaintea Crăciunului 2007, când am fost informat oficial că sunt într-adevăr un individ ciclic: îmi schimb locul de muncă din 2 în 2 ani, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, este destul de modern. De tristeţe am intrat în concediul acela pe care nu îl mai văzusem cam din 2006, spre marea surprindere a fetelor de la personal, care nu mi-au înţeles întrebarea: la câte zile de concediu de odihnă legal am dreptul? Aşadar am intrat în concediu, la noi asta înseamnă că fizic pot să absentez de la locul de muncă, dar psihic, niciodată, telefoanele au sunat într-una, iar YM-ul a funcţionat la capacitate maximă datorită degetului meu prost, care nu ştie să mintă: eşti? da, sigur, ce s-a întâmplat. De ce nu aş recunoaşte în cele din urmă că da, sunt un Yesman...Aşadar am intrat în concediu şi m-am simţit ilicit. Trei săptămâni am trăit stresat, cu convingerea că mănânc banii statului de pomană, ajungând la un moment dat să evit chiar să ies afară din casă (atât cât am stat în Bucureşti) de teamă să nu fiu deconspirat. Iar toată această panică generalizată avea şi un termen precis: 14 ianuarie 2008. Data la care aflam cam cât timp îmi rămâne pentru a părăsi urbea şi ce demersuri trebuie întreprinse.
Am ieşit aşadar din spleen. În cel mult două luni îmi voi părăsi atât locul de muncă, cât şi ţara şi oraşul, urmând să petrec de data aceasta un ciclu dublu peste hotare. Miroase a primăvară şi, declar solemn, sub corecţia pedepsei supreme că nu am întâlnit un oraş care să respire mai frumos primăvara decât Budapesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu