O întâmplare de săptămâna trecută mi-a dat de gândit cu privire la trainingul uman la care mulţi dintre noi ar trebui să fim supuşi, în beneficiul comunităţii, evident şi a convieţuirii paşnice şi profitabile nu doar pentru propria persoană. La munte undeva, în România, evident, un urs, căutând prin gunoaie şi-a înţepenit ţestul într-o găleată de metal şi, disperat, a năvălit în miez de noapte pe culoarele unui azil de bătrâni. Speriaţi, angajaţii au sunat la Salvare, care a venit, ca pentru oameni, patru ore mai târziu. Prima măsură de descarcerare a ursului, măcelărească de-a dreptul a necesitat doar un ciocan, şi câteva minute mai târziu angajaţii salvării s-au familiarizat cu cutumele ursăritului, lovindu-l cu nemilă pe bietul urs cu ciocanul în găleată. Dacă după toată experienţa aceasta ursul nu se declară fan Cannibal Corpse, mare minune. În cele din urmă l-au sedat, reuşind să-i extragă găleată de pe cap. Mai bine îl omorau, stresat la culme precis că ursul în cauză s-a retras în munţi şi s-a aruncat într-un ciot ascuţit.
În amintirea pasiunii cu care în două zile şi nopţi am epuizat primele două serii din Lost acum vreo doi ani - ca să vedeţi paradox, televiziunile deplângeau în imagini moartea Papei şi eu deplângeam dispariţia din serial a Annei-Lucia, asta cu mult înainte de a afla public că nu m-ar putea oricum iubi niciodată, inima sa fiindu-i dăruită unei tinere oribile - poate nu ne-ar strica multora dintre noi un training pe o insulă uitată de lume, chiar şi cu riscul întâlnirii de un anumit grad cu Ursul polar.
fotografie de Willy Pragher
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu