Halatu', prosopu' şi espadrilele de îngropăciune la Taşkent

Tanti Săndica pleacă la Taşkent. Am aflat cu neţărmurită întristare vestea aceasta la ceas de seară, după ce, de bine ce mă simţeam exersam fluturarea cardului de acces din poanie, cu mâna stângă, mâna dreapta in sweet pilates style flectată şi adusă lângă corp cu o expiraţie scurtă, exclamând "TEMISTOCLE".

Întrebări ce-mi vin în cap:

- da de ce, oare nu i-am cumpărat lăpticul călduţ de nenumărate ori?

- oare nu am venit cu cafea de acasă pentru protocol?

- oare nu i-am returnat vaza de flori cu însemnele românicii cu un bănuţ la fund, de care s-a făcut că nu îşi mai aminteşte, semn că între şpagă şi luntrea cu motor nu e decât o sistolă de bună creştincă?

Logofătul a chemat menestrelii şi doi zugrafi de la Caşin să o imortalizeze cu tava de inox lucioasă ca o oglindă, ţinută în dreptul pieptului, postură smerită, de aşteptare a tatălui care, oglindindu-se, nu schiţează nici un gest, aşteptând ca tanti Săndica să coboare tava. Cu atât să rămână împărăţia, linişte solemnă la etajul unu, scaun gol în preajma bazinului cu peştişori exotici însă cu bucătărie reprezentând scene de spiritualitate - tanti Săndica în cenuşiu de poponeţ.

Colegii vor povesti cum, făcând un scurt pelerinaj în bucătăria îngustă îi mai aud şi acum vocea spunând: Cafelele se dă numai cu aprobarea logofătului.

Tanti Săndica se află deja pe terminal, adusă de soţu', cu maşina şi aşteaptă îmbarcarea. Plouă torenţial la Bucureşti cu puternice rafale de vânt şi bulgări de cafea Iacov.