Mi s-a făcut un mare dor de Maimuţa Mamă, cum mă tachina ea mieros-decrepit cu "Dosărel" în sus, "Dosărel" în jos, Bubulină aparent anevrotică, în realitate însă un butoi de astenii, păreri (evident certitudini), nelinişti, neîmpliniri sexuale şi resentimente la adresa colegelor mai tinere care i-au furat cur te zanii, deh, bătrâneţe haine grele ce n-aş da să scap de ele, cu condiţia să nu mă aresteze poliţia pentru exibiţionism, oricum însă, câtă vreme mai arăt cum mai arăt am ceva şanse să beneficiez de clemenţa organului, la bărbaţi exibiţionismul este uşor fatal, aşa, trec peste asta şi revin la nostalgia pe care mi-o aduce aducerea aminte a amneziei Maimuţei Mamă, care mă acuza de una, de alta, mă făcea "Dosărel" şi pe urmă nega cu vehemenţa ţaţei din piaţă. Pentru că, ceea ce nu se ştie, Maimuţa Mamă nu este o maimuţă ca toate celelalte, ea reprezentând însăşi chintesenţa de MAIMUŢĂ, un amestec frivol de curtezană fanată şi de ţaţă de Giuleşti.Mi-e dor de Maimuţa Mamă, dor nestăvilit şi prin urmare îi voi dedica următoarele versuri:
stimată doamnă să ştiţi bine
că v-am stimat cum se cuvine,
v-am înţeles şi respectat
cum muştele respectă un căscat
însă de când vă sunt departe,
de când un fluviu ne desparte
eu vă respect cu mult mai mult
şi mă frământ, mă tot frământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu