Guzganu, cocomârla timpurie

Daydream believer

2008-05-15T23:10:00.007+03:00

Cheer up, sleepy jean,

Oh, what can it mean,

To a daydream believer

And a homecoming queen.

Dimineţile unui menestrel. Să te stabileşti la punct fix, dimineţile la ora 8, mai precis în Hosok tere (Piaţa Eroilor), pentru a cânta turiştilor străini, de cele mai multe ori fie cu ochii încă lipiţi de somn, fie cu ei lipiţi din naştere, mi se pare neobişnuit pentru un trubadur. Ca şi în cazul bufonului, trubadurul sau truverul, facă-se voia taxonomiei, este un personaj hermeneutically speaking preţios.

Un soi de vampir, menestrelul doarme ziua şi slujeşte noaptea sentimentelor clientului. Să îţi cari vioara prin Piaţa Eroilor pentru a cânta piese de ziuă mi se pare că declasează însăşi ideea de muzică - preambul semiorgiastic. Pe "Dansurile maghiare" doi japonezi au început să facă sex, sau în ritmuri de "Az a szep" unui grup numeros de coreeni le-au căzut aparatele foto din mâini, aceştia levitând spontan. Noroc că pentru anumite societăţi tradiţionale vioara nu este decât un scârţâit distonant, iar "Nocturnele" lui Chopin muzica cea mai potrivită la primele ore ale dimineţii, când soarele îţi beleşte retina cam cum procedează navetiştii din tren când scarmănă coaja oului cu mizera unghie lungă de la degetul mic, polifuncţională atât ca solniţă cât şi ca şurubelniţă.

Inceste de citron

Lemon incest

Je t?aime t?aime,

je t?aime plus que tout

Papapappa

Redaţi-i menestrelului demnitatea de animal nocturn, iar dacă serviciile sociale se declară neputincioase, militaţi pentru eclipse. Mai apoi cântă Farinelli să răsară soarele...

Splendoare în iarbă cu tăpăţele

2008-05-15T11:55:00.007+03:00

Dimineaţa trecută în drum spre serviciu, pe mai bine de un kilometru, presărate în zonele verzi de sub copaci căpăcele mici negre. Tăpăţele. Logic, un tir de la fabrica de mase plastice s- a răsturnat prin zonă, de aici această invazie. Am remarcat acest lucru mergând cu capul în jos, fotofob la primele ore ale dimineţii, altfel, le-aş fi luat drept alune (a se citi explicit caca). Tăpăţele.

Discurs imaginar între la fel de imaginarii Ştim şi Ştam (Băiuţeii celor doi Florian deţin întreaga legendă!!!) din borcanul cu muştar tip anii 80: mai deunăzi mi-am pierdut cheile, ce să mă fac, ce să mă fac şi mă duc la Ştam, auzi Ştame, dă-mi-l şi mie pe ăla micu să îmi caute cheile prin iarbă. Ştim iese cu ăla micu al lui Ştam de mână şi după ce reconstituie drumul se alege cu cheile şi cu alte obiecte preţioase ascunse prin iarbă şi pe sub frunze. Avantajul celor mici.

Am dezlegat în sfârşit enigma. Pentru a mai putea să comercializeze băuturi alcoolice, posesorii de băcănii sau de "bombe" vând flacoane de vodcă, rom sau pălincă. Nu îţi trebuie niciun aviz pentru a vinde aşa ceva. Se bea în faţa dughenii sau oriunde, pe sub copaci. Mai tristă imaginea cu căţei legaţi de copacii de pe bordură, scâncind a jale. În rest, paradisul celor însetaţi...

Fetişuri cu asistente medicale

2008-05-14T07:58:00.009+03:00

Imágenes para hi5

Ordinul Asistenţilor Medicali şi (al)Moaşelor din România (OAMR), uau, the name that gives me shivers. La institutul de cardiologie C.C.Iliescu, insist asupra CC-ului, cu o vehemenţă care m-ar putea oricând incrimina ca vechi nomenclaturist, dar cum acest lucru nu stă în picioare din pricina vârstei, sunt dispus să mă las ars pe rug pentru delictul de "copil turnător" bebe, bebe, baboi ţi-a furat discul cu AC/DC, deoarece ziaristul speculativ din ziua de azi ar putea trage de aici concluzia că Nea Nelu a pus de un spital mic în care să se asigure de o bătrâneţe demnă, aşadar la institutul cu pricina, trei doamne,Emanuela Mariana Modarjac, Emilia Eugenia Furnica si Ioana Daniela Ciobotaru şi-au făcut poze la paturile bolnavilor. HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUO.

Dacă ar fi să mă iau după renumitele ziare galbene ca diareea din România, ar fi vorba despre "asistente sexy" care au făcut fotografii la căpătâiul unor muribunzi. Constat că am o imagine totalmente alterată despre conceptul de "sexy" şi chiar despre termenul de "muribund" aşa cum reiese el dintr-o fotografie. Păi ar trebui să aruncăm cu roşii în fotografii care l-au surprins pe scenă pe marele George Vraca în roluri de muribund, pe considerentul că aceştia şi-au bătut joc de un om în agonie. Asistentele incriminate mie personal nu mi se par nici sexy (sa-mi fie scuzată îndrăzneala, deloc misogină, vă asigur!) şi nici în posturi sexy. Emanuela, Emilia sau Ioana, care eşti fi tu, fata cu fişa, după gusturile mele tu eşti cea mai sexy, pentru că mimezi "intelectuala", însă cu regret recunosc că nu ai prea avea nici o şansă în Pagina 5, aşa, cu toţi nasturii încheiaţi.

Imaginea care urmează este sexy în adevăratul sens al cuvântului, cu atât mai mult cu cât întâlnim şi un dispozitiv presupus diabolic de stârnit plăcerile interzise. Ca să nu mai spun de pantofii roşii, de-a dreptul provocatori, din păcate fără tocuri şi cu botul turtit. O astfel de imagine postapocaliptică, demnă de imaginaţia scatologică a lui Passolini, ar trebui să facă înconjurul lumii pentru a promova România ca un bastion al behaviorismului contemporan. Din nou ne dor toţi nasturii încheiaţi şi pantalonii lungi, în defavoarea fustei scurte, impuse asistentelor în alte ţări mai civilizate, dar, enough is enough, să lăsăm imaginaţia să lucreze.

Şi urmează a treia imagine, şi cea mai scandaloasă dintre toate, cu cele trei graţii în ipostaze "gruppen sexy". Scandalos de-a dreptul! Să pornim campanii de interdicţie a fotografiilor la locul de muncă. Să punem la stâlpul infamiei bucătăresele pozând lângă oale, arhitecţii lângă planşete şi gunoierii lângă roabe. Toţi aceştia transmit mesaje oculte pe care vulgul nu le înţelege şi iau în derâdere meseria care i-a consacrat.

Dacă e pe aşa, ce ziceţi de tânăra din imagine. Sexy or not? În comparaţie cu româncele demisionare (pentru că cele trei asistente neaoşe şi-au şi dat demisia), bag mâna în foc că tânăra asiatică a fost promovată. Scandal mare în România pentru că Filiala Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali şi (al) Moaşelor din România (OAMR), le-au considerat nevinovate, putându-se angaja oricând pe acelaşi post. În sfârşit sunt mândru de decizia luată de un organ naţional din România, îl felicit din suflet şi le doresc să continue tot aşa, chiar dacă celei trei asistente au fost absolvite dintr-un viciu de procedură. Felicit organul, nu şi pe membrii acestuia care conform victimologiei moderne se revoltă acum împotriva prescrierii.

"Decizia a fost luata dupa ce s-a constatat ca fotografiile au fost facute la sfarsitul lunii ianuarie 2007, iar de atunci a trecut mai bine de un an. Astfel, potrivit Codului Muncii, pentru ca acest incident nu a fost sesizat OAMR in termen de sase luni, fapta se prescrie. "Ceea ce s-a intamplat este mult sub nivelul mileniului trei, iar acest lucru a dat o imagine destul de neagra asupra halatelor albe. Consideram demisia lor un gest de onoare, iar acest lucru demonstreaza ca si-au recunoscut greseala", a declarat Gheorghe Georgescu, presedintele OAMR, filiala Bucuresti. Codul de etica si deontologie profesionala, elaborat de Ordinul Asistentilor si Moaselor din Romania, prevede ca asistentii medicali trebuie sa aiba o conduita ireprosabila in timpul exercitarii profesiei. " Aş putea să aflu şi eu, vă rog, la ce se reduce noţiunea de "conduită ireproşabilă"? Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci? Ai voie să îţi faci fotografii la locul de muncă cu o fişă, un aparat medical sau un pacient, în definitiv toate "obiecte ale muncii"?

Dacă da, luaţi o pauză!

Domnule Georgescu, preşedinte de Ordin..., felicitări pentru decizia plină de regrete. Îmi imaginez că tot aşa s-a simţit şi Ceauşescu la început, când a refuzat să invadeze Cehoslovacia, dar pe urmă..., cine se plimbă în trăsură cu Regina Angliei.

Am şi nişte versuri pentru beleaua cu asistentele, pe care le dedic celor scandalizaţi. Intraţi în ritm!

Dirty babe

You see these shackles

Baby I'm your slave

I'll let you whip me if I misbehave

It's just that no one makes me feel this way ...

Neajunsuri lingvistice

2008-05-13T14:51:00.012+03:00

Il neige il neige sur Liège
Que le fleuve transporte sans bruit

Insomnie pe muzică şi versuri de Brel, sunt terminat, nici o speranţă să îmi arăt vreodată gratitudinea pentru marele om. Jos pălăria în faţa lui Gil (Dobrică), de care au râs toţi când s-a aruncat la picioarele lui Ray Charles. Eu nu pot face chestia asta, nu mai am la picioarele cui să mă arunc. Dintre actuali cel mai la îndemână e nenea Maicăl, imagine de dincolo de sticla din Muzeul Marţipanului, Szentendre. Să îl faci pe nenea Maicăl (copilul ăla care parcă se comporta aşa pentru a-l mai combate odată pe ceauşescu, cu decretul, respins probabil la castingul de la reclama cu "folosiţi prezervativele noastre dacă doriţi să evitaţi moştenirea unui copil dus cu capul") din marţipan, mi se pare o fantezie colţ cu sexul ăla cu gagica cu rât şi urechi de porc, care gemea ca o scroafă despre care ţi-am povestit ieri.

În imagine, o doamnă face demonstraţie pe viu la Muzeul Marţipanului. Ce faci fată, am sunat să te întreb dacă... Ce să fac, uite îi modelez nasul lu Maicăl Gecsăn, megastarul, care a fost la noi în 94, şi, ştii că sunt pofticioasă de felul meu, mai frământ o felie, mai dau o limbă... Fată, vezi să nu îi mănânci nasul lu ăla, mâncaţi-aş, mai bine mai linge pe unde nu se vede...

In the year 7510, if God's a' coming, He ought to make it by then

Dar să mă întorc, nu la nenea Maicăl (Maicăăăăăăăăăăăăăăăăăăăl, cum i-ai mulţumi tu lui nenea maicălgecsăn dacă te-ai întâlni cu el - verii maci maicăl!) e incredibil, dar după cum te-ai convins şi tu că toate lucrurile au ligaturi oculte, acolo, la casa copilului unde nenea Maicăl şi Nea Nelu s-au îmbrăţişat, au zâmbit şi au mângâiat copii câţiva ani mai târziu mă căsătoream cu Andreea, ca să nu mai zic că rocker cum eram Thriller e singurul album disco-pop pe care l-am putut asculta cap-coadă şi repetitiv în anii 80, cu alte cuvinte, realizez că Michael Jackson este o persoană care merită să fie tratată cu un nelămurit respect şi mă opresc aici. Să revin la Brel şi la versurile care mi-au bântuit noaptea.

In the year 9595, I'm kinda wonderin' if Man is gonna be alive. He's taken everything this old Earth can give, and he ain't put back nothing, whoa-whoa...

Liege rimează cu neige. Bucureşti. Caut rima.

Bucureşti, Bucureşti cât de drag îmi eşti... Gică Petrescu este Brel al nostru, cu unele mici diferenţe, oricum, acesta este exemplul clasic care îmi vine în minte

Din folclorul contemporan variaţiuni:
Plouă peste Moldova Nouă.
Mai găsesc,
Ninge cu fulgi mititei peste-oraşul Făurei, sau Însurăţei,
Nori greoi peste Brezoi, sau Tuşnad Băi,
Ninge de zor peste Bihor, sau Techirghiol,
Ninge de-aseară la Lehliu Gară,
Plouă cu jale la Baia Mare,
Plouă cu ulcioara la Sighişoara.

End game.

De ce am eu senzaţia că limba care nu are nici măcar un singur oraş care să rimeze cu ploaia, sau ninsoarea, sau rupererea de nori este o limbă fără încărcătură dramatică. Vâjâind ca vijelia şi ca... Deloc elocvent, cine foloseşte aliteraţii trişează. În orice limbă. Eu pup poala popii... Pupul ăla cu implozie de la emoticoanele din YM. Comuniune om natură, dar în comparaţie cu francezii mi se pare că noi am cam umflat toposul ăsta cu pompa. Mă doare burta la Turda sau Mă doare bila la Chitila. Parcă aici sunt mai convingător nu? Aşadar, profităm de situaţie sau nu? Oricum tristeţea din versurile lu Brel mi se pare copleştioare, totală şi toxică. Fără leac...

Insomnia de aseară a fost ulterior prelungită cu o altă dilemă. Printre multele animale găzduite de Grădina Zoologică din Budapesta, există o încăpătoare gospodărie adăpostind găini, raţe, capre, vaci.

Întrebare: ce se alege de ouăle, de lâna şi de laptele lor?

With a complete absence of pain

2008-05-08T23:34:00.004+03:00

Cu tristeţe totală recunosc că sunt un nemilos, ateu, neîndurător, nepăsător, nesimţit, sadic, sinistru, crud, de-a dreptul pur şi simplu, dar nu simt nimic pentru recent descoperitul "caz becali", fie să-l ajungă blestemul de-a duce după el ca Atlas valize diplomat pline cu brânză telemea zeruinde. Iată că, precum un copac putred trosneşte şi se crapă şi acest stâlp al creştinătăţii, şi mie puţin îmi pasă, cât de stricat pe dinăuntru poate fi unul ca mine ca să ajungă să declare senin că este în stare să privescă cum Sfântul Gheorghe este ronţăit oscior cu oscior de T-Rex fără ca măcar să ies şi eu de după un boschet, când îi e lumea mai dragă şi să îi fac: buuuuuuuuuuuuu. Cine ştie, o crăpa naibii maţul în el. Eu nimic, stau şi citesc cum la ceas de seară, la Aroma au coborât mascaţii şi i-au ridicat pe băieţii oierului care veniseră cu banii la ei, pregătiţi pentru un transfer din mână în mână, că e mai sigur.

Mai zice domnul Becali că e "o făcătură ungurească". "Goga şi Coman sunt nişte nenorociţi şi trădători". Adică ce să mai înţeleg de aici, că Goga e ungur sau vândut ungurilor (Octavian Goga sparge timpanele mediumului aplecat peste masa de spiritism, el, cel care a lăsat Academia Maghiară să îl aştepte la gară, cu balul adăstând pentru a începe valsul...), eventual că etimologia lui Coman vine de la "cuman"??? Chiar nu simt nimic, nici un pic de revoltă sau senzaţie de vomă. Când absurdul e prea absurd şi nu ai chef de basme, nu e bine să opinezi că ai dat peste o carte proastă, consideră mai bine că ai fost prins într-un moment nepotrivit şi revino-ţi.

Number five, trezeşte-te!

Where the streets have no names

2008-05-08T08:44:00.005+03:00

Tristeţi de străzi pustii şi mute, de ziduri vechi şi cu faţade...

Ale dracului de mute străzile din imagine, câtă vreme întrebi localnicii cum faci să ajungi la cutare stradă şi nu primeşti răspunsul dorit. Şi tu mergi mai departe, în explorare, animat de dorinţa arzătoare de a poposi în cele din urmă pe strada care îţi va face fanteziile să prindă viaţă.

Mi s-a întâmplat anul trecut, remember Varşovia, onor "şeful sectorului suflete" căutând în disperare reminiscenţele din zidul ghetoului. O codire, următoare la stânga, treceţi de intersecţie, o luati la stânaga şi următoarea la dreapta, două codiri, ba ştiu, înapoi 500 m (vorba lui Marcel Gipiesu "întuaaarceţi la stânga") pe urmă la dreapta ... Obosim. Unde mai punem că întrebăm în engleză şi ni se răspunde în ... Bref, întors Varşovia, negăsit zidul ghetoului. Îmi mai amintesc însă din poze că e în spatele unor blocuri. Concluzie: prea multe amintiri triste, unele lucruri se uită de la sine.

Anul acesta, acum câteva de săptămâni mi se întâmplă aici. Plecat cu Andreea în căutare de agent imobiliar, dat întâlnire pe strada Mohacs. Ajungem în zonă (ceea ce ne trimite cu toţii la gândul că în cele din urmă am găsit locaţia cu pricina) întrebăm. Răspunsuri din gama: nu ştiu, nu sunt de pe aici, sunt de aici dar nu îmi amintesc prea bine şi tradiţionalele laprimafaceţistângadupăcaretraversaţiintersecţia... nu punem botul, am simţit că e călduţ şi acum devine din ce în ce mai fierbinte. Regele OamenilorIndicatori e un tip cam de 50 şi ceva, însoţit de soţie care opinează, citez din memorie: "Mohacs... îmi sună cunoscut... nu pot însă..." Concluzie: prea multe amintiri triste, unele lucruri se uită de la sine, realizez că omul făcea trimitere la lapsusul de 9 august 1526, când, cu adâncă tristeţe în glas Soliman Magnificul declară: "ţara mea cucerită prin sabia mea". Căutam o stradă al cărei nume se estompează pe zi ce trece, posibil dacă nu apucăm să fugim la timp de aici să ne trezim personaje sezoniere în Lost...

A treia anecdotă se leagă de aceiaşi oameni indicatori, de data aceasta nu polonezi (nici poloneji), nu unguri, ci francezi cu pronunciationul tatuat pe cortex. Întreabă un amic: "u e la gară" de data aceasta răspunzându-i-se prompt: "Aaaaaa. Uuuuu e la GARRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRĂ?" Evident că până la urmă a întâlnit un băştinaş care, ignorându-i pronunţia franceză (probabil confundându-l cu un cetăţean de orice altă naţionalitate decât cea franceză şi nedornic de a-şi îmbunătăţi acolo, în acel moment limba franceză) i-a indicat traseul corect.

Concluzia mea generală: demografia străzilor a copleşit demografia oamenilor, suntem atât de singuri într-un labirint de dinozauri cenuşii, din piatră de râu, negri ca smoala, unii cu fermoare albe pe te miri unde.

Noua campioană a României - CFR CLUJ

2008-05-07T20:32:00.003+03:00

Noua campioană a României este, în sfârşit, CFR CLUJ. Un semn, părerea mea că România merge înainte, mai încet, dar înainte.

Jos pălăria, nu îmi mai pare rău că Rapidul a pierdut titlul. Merită. Şi Ardealul merită.

Jos pălăria Ando, ţi-ai făcut de cap la CLuj, ca în tinereţe.

Împotriva uitării şi campionatul acesta...

Nişte ţărani!

2008-05-07T10:56:00.007+03:00

Caracter antisocial. Acesta este argumentul suprem pentru care CNA-ul interzice în data de 6 mai 2008 un spot electoral NONPROFIT şi neangrenat politic. Acesta este argumentul de a interzice un îndemn la atenţie şi responsabilitate civică. În definitiv, la o altă abordare reiese clar că de fapt CNA-ul se teme de sincretismul cu care animaţia impregnează conştiinţe şi de claritatea mesajului astfel transmis: imagine de film noir, schematismul şi ştanţarea personajelor "de serie" (femele si masculi rasa oaie XX şi XY şi lupi faraonici fara marcaj), muzica gravă (Ivan Rebrov), şi identificarea toposurilor naţionale (Casa poporului). E de remarcat finalul în care "blestemul" dictatorului pare sa planeze asupra mai multor generaţii, cu mielul ridicat de părintele său să "reţină" aceste momente unice....

Logica lucrurilor spune că, interzicând acest spot, CNA-ul este obligat să interzică şi "The Wall", filmul celor de la Pink Floyd, eliberatorul de altădată al minţilor închistate, revoluţionarul film ce împletea cinematografic animaţia, muzica şi actoria.

What shall we use
To fill the empty spaces
Where we used to talk?
How shall I fill
The final places?
How should I complete the wall.

Interziceţi domnilor de la CNA "Portocala mecanică"! Interziceţi "The Wall"! Interziceţi "Fahrenheit 451"! "Interziceţi 1984"!

Biciuiţi-i cu urzici pe ei sau pe moaştele lor: Truffaut, Kubrick, Gilmore, Waters... Practic, poate că a venit vremea să se organizeze excursii pentru defularea membrilor CNA, cu sejur complet în principalele capitale culturale ale lumii. Bilete în primul rând pentru a arunca cu roşii în Bob Dylan şi Joan Baez - ei cântă cu mult fuck! O vergea de urzici pentru a-l biciui pe Brumaru - vorbeşte fuaaaaaarte fuaaaaaaaaarte urât în sonete, o flegmă pe mormântul lui Ginsberg - şi el foloseşte cuvinte precum cock şi fuck şi altele.

Interziceţi reclama la coniac în care nişte ţărani spun despre nişte poliţişti "nişte ţărani". Interziceţi libertatea gândului, interziceţi prevenirea dictaturii spiritului! Să dormim liniştiţi, CNA-ul ne va amputa libertatea de opinie cu anestezie totală.

Jungle, wellcome to the jungle...

Rămas bun, Monica Lovinescu

2008-04-22T10:49:00.003+03:00

Anul trecut, la Paris, Şerban, unchiul, constata cu disperare rărirea cercului de prietenie, prin dispariţie sau acutizare a bolii, făcând referire directă la doamna Monica Lovinescu. De acelaşi lucru, la faţa locului, o altă doamnă a literelor româneşti (şi franţuzeşti deopotrivă), Irina Mavrodin, rememora vremuri trecute cu Şerban, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu şi alţii la casa de vacanţă din Franţa a lui Paul Barbăneagră, înnegurată şi ea de îmbolnăvirea Monicăi Lovinescu. Pentru ei prietenă, pentru mine simbol şi motiv de veneraţie, stâlp al rezistenţei şi al principialităţii, om de presă, OM.

Ei bine, în dimineaţa aceasta, după o grea suferinţă Monica Lovinescu a ieşit demn din viaţă după ce a avut grijă să dăruiască statului român întregul tezaur de spiritualitate agonisit de-a lungul existenţei sale: clădirea deţinută la Paris. Sarcinile care revin statului român în urma donaţiei sunt constituirea şi conservarea unui fond de lucrări ale literaturii române şi străine, crearea unui centru cultural român intitulat "Memorial Ierunca-Lovinescu", înfiinţarea unei burse anuale "Ierunca-Lovinescu" în favoarea studenţilor români din Franţa, acordată de MAE, şi asigurarea cazării pentru studenţii beneficiari ai acestei burse în spaţiul locativ ce face obiectul donaţiei.

Dumnezeu să o odihnească!

Nick Cave - Murderballads

2008-04-19T18:31:00.003+03:00

1. "Song of Joy" – 6:47
2. "Stagger Lee" – 5:15
3. "Henry Lee" – 3:58
4. "Lovely Creature" – 4:13
5. "Where the Wild Roses Grow"
6. "The Curse of Millhaven" – 6:55
7. "The Kindness of Strangers" – 4:39
8. "Crow Jane" – 4:14
9. "O'Malley's Bar" – 14:28
10. "Death Is Not the End" – 4:26

Invitaţi:

PJ Harvey - vocal (3,10)
Terry Edwards - corn (4)
Katharine Blake - vocal ad. (4)
Kylie Minogue - vocal (5,10)
Jen Anderson - vioară (5)
Sue Simpson - vioară (5)
Kerran Coulter - violă (5)
Helen Mountfort - violoncel (5)
Hugo Race - chitară (6)
Warren Ellis - vioară (6), acordeon (6)
Marielle Del Conte - vocal ad. (7)
Anita Lane - bocet (7), vocal (10)
Geraldine Johnston - vocal ad. (8)
Liz Corcoran - vocal ad. (8)
Shane MacGowan - vocal (10)
Brian Hooper - bas (10)

The coins of Craiova

2008-04-18T11:28:00.006+03:00

Caut eu ce caut şi dau peste un alt site aventuros al unei primării, de data aceasta Primăria Municipiului Craiova, un site aerisit, cu aer juvenil, al cărui cosmopolitism mă trimite cu gândul la Mark Amidon şi al său "limbajul este mijlocul prin care extragi o idee din capul meu şi o introduci într-al tău fără intervenţie chirurgicală." http://www.primariacraiova.ro/ ne întâmpină cu un salut în engleză din partea domnului primar Antonie Solomon, urmaş demn al lui Iorgu Cacaliceanu, Gheorghe I. Pessicu, Vasiliu Piki sau Petre Gigea.

Stau şi acum şi mă gândesc ce o fi vrut să zică domnul primar prin "number of people of a special nature", pentru că sunt tentat să introduc în peisaj câţiva illuminati, cel puţin luându-mă după numele celor de mai sus. Singurul pe care îl suspectez de extraterism este, evident, individul PIKI, nume de cod de sorginte klingoniană. Aceeaşi dilemă o mai retrăiesc şi la văzul numelui lui Michael the Brave, în celelalte locuri respectându-se numele românesc al acestuia Mihai Viteazul. Pentru echilibru lingvistic, cred că apelativul englezesc al acestuia ar trebui să fie Great Coin of Craiova, ca să evităm piginizarea limbii române.

Alte nume mari ce solomoneşte ar merita englezizate mai sunt: cântăreţii Fish Brothers, Adrian the WonderChild şi Maria Lip, domnitorii Mircea the Old Man şi Rareş the Beautiful, milionarul Nicu Claw, patronul de club The Little One, lista rămânând deschisă.

"Tatoo You" numărul 1 de la Rolling Stones

2008-04-16T17:16:00.007+03:00

"Start Me Up" – 3:32
"Hang Fire" – 2:21
"Slave" – 6:33 cu Pete Townshend backing vocals şi Sonny Rollins la saxofon
"Little T&A" – 3:23
cu Keith Richards solist
"Black Limousine" – 3:31
cu Mick Jagger la armonică
"Neighbours" – 3:31
cu Sonny Rollins saxofon
"Worried About You" – 5:17
cu Wayne Perkins chitară solist
"Tops" – 3:45
cu Mick Taylor chitară
"Heaven" – 4:22
cu Mick Jagger chitară, Bill Wyman sintetizator şi Chris Kimsey pian
"No Use in Crying" – 3:25
"Waiting on a Friend" – 4:34
cu Mick Taylor chitară şi Sonny Rollins saxofon

Am descoperit album acesta în studenţia mea budapestană, prin 94, iar asta după ce auzisem întâmplător "No Use in Crying" şi "Waiting on a Friend", superbe prin definiţie. Un album pentru stările de tranzit descriind fericirea de a trăi din plin şi nefericirea de a nu fi etern fericit.

Am şi un citat pentru el:

"Fericirea e o formă de curaj."

Holbrook Jackson

Frendly passing by

2008-04-16T15:39:00.005+03:00

Din liniştea izbăvitoare ce nu îmi tulbură prânzul de la 1 la 3, Nico Marquardt m-a făcut să îmi pun întrebări serioase cu privire la perpetuum mobile, la mecanică şi la infailibila prolongaţie a învăţăturii. Mi-aş dori să îl am pe Jekyll, evident că s-ar numi Ce Kil' pe care să-l condamn la penitenţa de a superviza devierea bilelor ciocnindu-se mecanic, eveniment ce probabil ar avea loc între anii 60 şi 70 ai plictiselii. Tiranul care va anihila perpetuum mobile se numeşte descentrare. Învăţătura însă va continua, chiar dacă frecările, fricţiunile şi luptele de idei vor mai spori sau diminua din efecte. Nico Marquard, la doar 13 ani pune la punct NASA, şi ne spune cu vorbele sale, presărate cu multe ya şi fuck şi Rammstein că americanii au probleme care încep de la 00. Apophis este un asteroid care după americani ar prezenta un pericol de 1 la 45.000 de a provoca pe 13 aprilie 2029 o reacţie în lanţ, în comparaţie cu realitatea, dată în vileag de Marquard, care a evaluat el statisticile ce i-au stat la dispoziţie şi a ajuns la concluzia că americanii au exagerat cu două zerouri. Cu alte cuvinte, realitatea, recunoscută cu scuzele de rigoare de NASA este că situaţia stă în felul următor: dacă Apophis loveşte pe 13 aprilie 2029 unul sau mai mulţi dintre cei 40.000 de sateliţi ce orbitează pământul, bilele acestea de biliard, deviate de la traiectorie vor lovi la rândul lor pământul în 2036 (la o dată ăncă necunoscută), generând o masă de fier şi iridiu de 320 m şi cântărind 200 miliarde de tone ce se va prăbuşi în Atlantic. Undele de şoc vor genera la rândul lor valuri tsunami care vor distruge ambele coaste şi zonele aferente acestora, în vreme ce vor degaja un nor gros de praf care va întuneca cerul pe termen nedeterminat.

Prin urmare, dacă neşansa de 1 la 450 va fi de partea noastră, vom avea 7 ani în care ori vom părăsi coastele, ori vom căuta remedii, ca în Armaghedon. Cui îi arde să se plictisească? În orice care, jugendul ăsta le-a stricat somnul multor americani şi mai ales responsabililor NASA care se pare că au un cult pentru 00, caz oarecum similar cu cel al altui puşti care a hackerit site-ul aceluiaşi SRL. Din câte am înţeles, majoratul acestuia din urmă este aşteptat cu sufletul la gură de autorităţile americane, pentru a-l condamna pe cinste, ceea ce mă face să consider că aceeaşi soartă ar trebui să îl pască şi pe Nico Marquardt, doar le-a scos în evidenţă carenţele americanilor.

Cine n-are copii să nu-i cumpere, că ăsta ar fi deja trafic ci să-i ţină aproape.

Dor de Maimuţa Mamă concretizat printr-un poem de jale

2008-04-15T15:42:00.007+03:00

Mi s-a făcut un mare dor de Maimuţa Mamă, cum mă tachina ea mieros-decrepit cu "Dosărel" în sus, "Dosărel" în jos, Bubulină aparent anevrotică, în realitate însă un butoi de astenii, păreri (evident certitudini), nelinişti, neîmpliniri sexuale şi resentimente la adresa colegelor mai tinere care i-au furat cur te zanii, deh, bătrâneţe haine grele ce n-aş da să scap de ele, cu condiţia să nu mă aresteze poliţia pentru exibiţionism, oricum însă, câtă vreme mai arăt cum mai arăt am ceva şanse să beneficiez de clemenţa organului, la bărbaţi exibiţionismul este uşor fatal, aşa, trec peste asta şi revin la nostalgia pe care mi-o aduce aducerea aminte a amneziei Maimuţei Mamă, care mă acuza de una, de alta, mă făcea "Dosărel" şi pe urmă nega cu vehemenţa ţaţei din piaţă. Pentru că, ceea ce nu se ştie, Maimuţa Mamă nu este o maimuţă ca toate celelalte, ea reprezentând însăşi chintesenţa de MAIMUŢĂ, un amestec frivol de curtezană fanată şi de ţaţă de Giuleşti.

Mi-e dor de Maimuţa Mamă, dor nestăvilit şi prin urmare îi voi dedica următoarele versuri:

stimată doamnă să ştiţi bine

că v-am stimat cum se cuvine,

v-am înţeles şi respectat

cum muştele respectă un căscat

însă de când vă sunt departe,

de când un fluviu ne desparte

eu vă respect cu mult mai mult

şi mă frământ, mă tot frământ.

Gadgeturi chinezeşti de stors norii

2008-04-15T13:18:00.002+03:00

China a dezvoltat rachete antiploaie, cu care se laudă pe bună dreptate. În felul acesta, ceremonia de deschidere a Olimpiadei ce se va desfăşura anul acesta la Beijing va fi scutită şi de cele 47% şanse de ploaie. Peste 100 de chinezi, de la 21 de puncte situate în jurul oraşului Beijing vor avea 10 minute pentru a stoarce umiditatea din norii ce se vor apropia galopant de stadion, provocând ploaia cu câţiva kilometri mai devreme.

Prin urmare pe data de 8 august 2008, vecinii Chinei nu au de ce să se sperie, salvele de rachete fiind destinate norilor. În orice caz, acest lucru mă trimite cu gândul la expresia: "a scoate apă şi din piatră seacă"... Mi-ar fi suficient să aflu despre această calitate a unui anume individ, pentru a nu dori să îmi măsor vreodată forţele cu el, pornind de la premiza că între timp şi-a dezvoltat şi alte gadgeturi pe măsură.

Caca pe trotuar - manifest pentru legalizarea bordelurilor în România

2008-04-11T14:25:00.004+03:00

Oamenii fac caca. Oamenii fac sex. Nu e nimic ruşinos în a cumpăra hârtie igienică sau prezervative. Evidenţe pe care nu le putem sări, oricât am încerca, din pudicitate să ignorăm nevoile noastre fiziologice. Pledez pentru legalizarea bordelurilor, pentru a nu se ajunge, ca în Budapesta, ca prostituatele sub-standard să se refugieze noaptea între maşini, unde să semene câte un caca cu un moţ de hârtie igienică deasupra. Între wc-uri publice la fiecare 100 de metri, prefer bordeluri la o distanţă decentă între ele.

Mai există o soluţie, poliţistul de proximitate, în vederea păstrării curăţeniei trotuarelor, dotat cu lampă, măturică, făraş şi furtun.

Primele impresii din Budapesta

2008-04-08T11:56:00.003+03:00

Am ajuns în Budapesta, şi, deşi puţin stresat şi cu destule probleme încă nerezolvate tot mi-am făcut timp să bat puţin capitala, din dorinţa aprigă de a îmi înnoda amintirile. Fantezia ungurilor este mai departe mare, şi vă postez prin urmare un afiş la contribuţia civică de 1%, în acest caz pentru protecţia animalelor. Cetăţenii Budapestei au rămas aceiaşi abonaţi la ordine, pe care nu o încalcă din principiu, din educaţie, din orgoliul de a nu se coborî de pe scara valorilor. Pista de biciclişti este pista de biciclişti, iar curăţenia literă de lege. În rest, se mai pune de câte o grevă, ca în orice alt stat normal ai cărui locuitori îşi asigură progresul prin nemulţumiri trecătoare.

Mă liniştesc, îmi instalez televizorul şi seXBOX-ul şi revin cu noi amănunte.

P.S.

Cei care ieri mi-au adus din ţară ultimele efecte electronice s-au întors în Bucureşti cu bonsaiul cadou de nunta. Sunt mândru să am un copăcuţ globe-trotter, de fapt să nu am, pentru că plângem de dorul lui. În schimb ursul de pluş MEDVE a ajuns cu bine, deşi, chiar nu aveam de gând să îl naturalizăm pe aici.

De globalizatio

2008-03-29T01:14:00.004+02:00

Conferinţă internaţională în anii 90, undeva prin occident. Un amic, reputat istoric român, încearcă din răsputeri să popularizeze România în ochii vorbitorilor de limbă franceză, apelând prin urmare la traduceri în oglindă. Încercând să descrie starea actuală a muzicii româneşti, acesta le vorbeşte francofonilor despre Les freres Poison, în traducere liberă: "Fraţii Peşte".

Conferinţă internaţională undeva prin anii 90 , când în România tocmai se declanşase paranoia "plăcuţelor bilingve". Un alt amic, tot istoric român le vorbeşte anglofonilor de această dată despre frumuseţile patriei, aducând în discuţie "Wednesday Ciuc", adică "Csikszereda", respectiv "Miercurea Ciuc".

Astăzi trimit un massSMS cu intenţia de a-i anunţa pe o parte dintre cei din agenda de telefon cu privire la noul meu număr de mobil la care pot fi contactat în Budapesta. Din grabă, din neatenţie, omit faptul că nu toţi aceştia mă au în agenda lor telefonică, aşa că, nesemnându-mă, pe unii dintre aceştia îi las în ceaţă. Doi dintre ei îmi cer lămuriri. Îi voi numi mai departe Românul şi Maghiarul, primul un reputat balerin şi dascăl, cel de-al doilea, regizor, actor şi om politic.

Românul: "Who are u?" adică nu "Who r u?" şi nici măcar "Who are you?", un fel de "Dar de c?" sau "Dar d ce?" ca să vă fie mai clar.

Maghiarul: "Recepţionat, dar nu ştiu cine e proprietarul vechiului număr".

Politicos, le răspund celor doi, Românului: "I am ..." şi Maghiarului: "Cu respect, ...".

Probabil că dacă i-aş fi răspuns celui dintâi în limba maghiară ar fi intrat în panică, atacat profund de sindromul "autonomiei închipuite". L-am respectat îndeajuns însă cât să îi răspund pe limba care îl face să se simtă un cetăţean universal, în comparaţie cu ceilalţi români, mult sub nivelul său, dacă nu ar fi ştiut să-i răspundă în engleză la întrebarea sa.

Sfinxul din România, mânca-ţi-aş!!!

Un indian în Bucureşti

2008-03-27T23:04:00.001+02:00

Trebuie să înveţi să laşi de la tine pentru ca la un moment dat să primeşti ceva la care nu te-ai fi aşteptat vreodată.

Cazul de alături... 10 zile la Ileana, pe care am supus-o unui maraton stomatologic, pentru a nu pleca la Budapesta cu spaţii nejustificate estetic în gură şi o fotografie care a meritat efortul... Şi când mă gândesc că de fapt nu vroiam decât o imagine cu acest nărăvaş parcă strămutat în Parcul Circului dintr-un cârd de armăsari indieni sălbatici pentru a-l lua cu mine, ca semn de carte pentru dosarul intitulat Bucureşti... Ştiu şi de ce mă fascinează parcul ăsta în mijlocul oraşului, unde, dacă ai răbdare vei avea ocazia să surprinzi animalele scoase la aer: pentru aerul Tom Waits pe care mi l-a degajat într-o noapte când, întorcându-mă de la prietena pe care o asociez de asemenea cu acest parc, un elefant ofta de zor. Parcul Ioanid, de exemplu, aparţine şi el cuiva. Ascultam pe vremuri "Bone Machine" şi identificam elefantul din back-ground, ulterior Wenders dedicând un întreg arsenal de sentimente animalului rătăcit în mijlocul Berlinului.

Bucureştiul încă ne mai poate rezerva surprize.

Probabil singura instanţă în care e o mândrie să spui: mi-a ieşit!

Trivializarea doliului în jurnalismul galben ca diareea

2008-03-26T23:33:00.005+02:00

Voi începe prin a-i adresa lui Cătălin Măruţă condoleanţe în greaua pierdere cauzată de moartea bunicii sale, Maria Măruţă.

Din nefericire însă, presa din România mă scârbeşte încă o dată prin trivializarea unor momente solemne din prostie, din neprofesionalism şi în nici un caz din răutate, sau din dorinţa de a scrie un necrolog neobişnuit. Rodica Istratie, de la Cancan confunda flagrant arsenalul construcţiei unei ştiri lecturate, la Ştirile de groază de la Ora 5 cu materialul scris, ilustrând prin drama doamnei Maria Măruţă celebrul banc "din păcate - din fericire", absurd de ireal altădată. Iată mai departe ştirea aşa cum este ea prezentată în Cancan, secondată de bancul antecitat:

"Catalin Maruta, gazda emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV, a participat, ieri, alaturi de Andra, la inmormantarea bunicii sale. Maria Maruta a murit, duminica dimineata, dupa ce a cazut in fantana din fata casei. Vizibil marcat de pierderea uneia dintre cele mai dragi fiinte din viata sa, careia ii trimitea mereu salutari in timpul emisiunilor, Catalin s-a abtinut cu greu sa planga in public si a refuzat sa vorbeasca despre suferinta sa. "I-a stat la capatai si plangea mai rau ca un copil. S-a vazut ca o iubea nespus de mult. Pacat ca s-a dus asa, fara sa le spuna un ultim cuvant", ne-a marturisit un apropiat al familiei. In schimb, tatal lui Catalin, judecatorul Constantin Maruta, si-a plans mama non-stop, de la iesirea din casa pana la cimitir. "Plange, saracul de el, caci a fost o mama deosebita pentru el. Toata lumea o iubea pe Maria Maruta, era o femeie cu suflet", ne-au spus satenii. La inmormantare au participat atat localnicii din comuna, cat si personalitatile judetului Gorj, care au fost alaturi de familia indurerata. Maria Maruta a murit, duminica dimineata, inecata in fantana. Din spusele vecinilor, femeia de 83 de ani s-ar fi sinucis din cauza ca tocmai aflase ca este grav bolnava. Din acest motiv, preotii au refuzat sa oficieze o slujba crestineasca in biserica. "Se face doar o octenie, slujba sustinuta la cimitir pentru mangaierea familiei", ne-a spus proetul."

"Un om s-a urcat pe casă să îşi repare acoperişul.

Din nefericire a alunecat.

Din fericire sub casă era o căpiţă.

Din nefericite în căpiţă era o furcă.

Din fericire n-a căzut în furcă.

Din nefericire n-a căzut în căpiţă."

Din fericire în România mai apar şi alte ziare, unele dintre ele chiar de calitate.

Din nefericire sunt îngrozitor de masochist...

P.S.

Cum se susţine o slujbă şi ce e acela un proet???

"Lost" un serial ce ar trebui livrat cu o telecomandă specială

2008-02-05T14:50:00.000+02:00

Aproape vindecat, dar încă uşor febril de pe urma serialului Lost, i-am mai dat acestuia o şansă vineri, văzând primul episod din noua serie, 4. M-a înfiorat, recunosc, m-a înfiorat dârzenia cu care insist să aflu deznodământul acestui produs umflat artificial în jurul unei idei care, dacă ne-ar fi fost deconspirată ar fi redus acest film probabil la 2-3 episoade.

Pentru fani, scena din stânga mă reprezintă de fapt pe mine, maniacul, ajuns în situaţia de a da ca nebunul stop pe film până obţin rezultatul dorit. Înotătorul din "viziunea" lui Hugo are într-adevăr în palmă un mesaj, iar acesta este "they need help". Vă simţiţi mai bine acum, pentru că eu mă simt senzaţional? Din nefericire mi-am distrus tastatura, încât vin cu o sugestie: dat fiind că acest film ne face pe toţi nişte împătimiţi ce îşi violează spasmic aparatura IT, pe viitor poate nu ar fi rău să ni se livreze ustensilele cu care să descifrăm tainele încuibate în această şaradă TV. Prevăd că în ultimele episoade vom afla că daca am fi privit filmul cu capul în jos i-am fi surprins pe Bush şi Osama Bin Laden dezbătând problematica mondială, căzând în cele din urmă de acord că Alina Plugaru e o actriţă bună de cinemă şi proastă de filme porno...

Amendă pentru cerşit la VIP-urile din România

2008-02-05T07:51:00.000+02:00

Tu vii la mine în casă, să ziceam atmosfera Rainy Night in Soho, frig şi umezeală de îţi intră în oase şi drum lung, evident, te pun la masă, pe scaunul de lângă sobă. Se duce buhul în urbe că La Momete se mănâncă bine şi eşti primit aşa cum trebuie. Azi aşa, mâine aşa, uite că într-o bună zi La Momete devine han şi ies eu în stradă, şi pun banner mare: "Îi rog pe cei care au mâncat şi au băut gratis la mine să meargă la orice bancă şi să depună în acest cont.... deschis la... contravaloarea ospăţului. Sunt curios să văd ce se întâmplă, dar nu numai atât. E un număr de cont într-adevăr. Vreau să-mi deschid han pentru că sunt tot mai mulţi care îmi cer asta."

Sfatul meu pentru mine: "Mai bine ţi-ai lua un câine!"

Laudă pragmaticului sau scopul scuză nepăcatul

2008-02-04T22:24:00.000+02:00

În Dialoguri - Banchetul, respectiv Cei doi eros, când vine vorba despre amorul cu băieţi, marele argument pe care Platon îl ridică împotriva acestor "îndeletniciri" se transformă într-un tratat de pragmatism al sentimentelor. Nu e bine să faci amor cu băieţi pentru că ceea ce investeşti este posibil să nu merite.

"Afară de asta, din însăşi iubirea pentru tineri, cineva ar putea deosebi pe cei inspiraţi de Eros Cerescul. Căci ei nu se-namorează de băieţi decât din clipa când şi mintea acestora începe a li se coace, fapt care se întâmplă cam pe cândle mijesc tuleii de barbă. După credinţa mea, cine se prinde într-un astfel de amor e pregătit a iubi viaţa-ntreagă şi a trăi împreună. Acela nu-şi înşeală iubitul, căci nu l-a luat captiv ca pe un copil fără experienţă , nici nu-l va batjocori spre a-l părăsi şi a umbla după altul. Ar trebui chiar prin lege să se oprească iubirea copiilor, pentru a nu se mai risipi atâta zel în vederea unui lucru nesigur; căci la copii este nesigur dacă sfârşitul îi conduce spre viciu sau spre virtute, spre spirit, sau spre trup!"

Mare păcat că pedofilii din zilele noastre fie au chiulit la orele de pragmatism din şcoală. Pedofilii mioritici au o scuză, pragmatismul fusese înlocuit în gimnaziu cu Economia Politică...

Propriul şi figuratul lui "afară"

2008-02-04T12:19:00.000+02:00

Pe un etaj, de bloc o doamnă se plimbă de mai bine de o jumătate de oră de la un capăt la altul al holului, lung, cam ca de aici şi până la gardul acela verde. Mă priveşte insistent, ceea ce, vădit, mă deranjează. Nu pot spune că arată prea încurajator, ochi mari, dioptrii, ceea ce rezultă în ochi cu mult mai mari, început de mustaţă, capod de casă. La un moment dat se opreşte în faţa mea şi îmi spune:

"Nu te speria, nu îţi fac nimic, mă mişc puţin pentru că nu pot să ies afară." După cum arăta doamna în cauză am ales sensul figurat al spuselor sale, deplasându-se de altfel ca o gazelă. Cât despre fobii, le elimin şi pe acestea cu desăvârşire.

Ieşirea din spleen

2008-02-03T12:46:00.000+02:00

Deşi primăvara nu şi-a aruncat încă buduganul, constat cu mare surprindere că am ieşit din spleen, scoţând, vorba ceea, răul cu mai răul: am reînceput serviciul. Spleenul ăsta, căci despre el am chef să vorbesc a debutat înaintea Crăciunului 2007, când am fost informat oficial că sunt într-adevăr un individ ciclic: îmi schimb locul de muncă din 2 în 2 ani, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, este destul de modern. De tristeţe am intrat în concediul acela pe care nu îl mai văzusem cam din 2006, spre marea surprindere a fetelor de la personal, care nu mi-au înţeles întrebarea: la câte zile de concediu de odihnă legal am dreptul? Aşadar am intrat în concediu, la noi asta înseamnă că fizic pot să absentez de la locul de muncă, dar psihic, niciodată, telefoanele au sunat într-una, iar YM-ul a funcţionat la capacitate maximă datorită degetului meu prost, care nu ştie să mintă: eşti? da, sigur, ce s-a întâmplat. De ce nu aş recunoaşte în cele din urmă că da, sunt un Yesman...

Aşadar am intrat în concediu şi m-am simţit ilicit. Trei săptămâni am trăit stresat, cu convingerea că mănânc banii statului de pomană, ajungând la un moment dat să evit chiar să ies afară din casă (atât cât am stat în Bucureşti) de teamă să nu fiu deconspirat. Iar toată această panică generalizată avea şi un termen precis: 14 ianuarie 2008. Data la care aflam cam cât timp îmi rămâne pentru a părăsi urbea şi ce demersuri trebuie întreprinse.

Am ieşit aşadar din spleen. În cel mult două luni îmi voi părăsi atât locul de muncă, cât şi ţara şi oraşul, urmând să petrec de data aceasta un ciclu dublu peste hotare. Miroase a primăvară şi, declar solemn, sub corecţia pedepsei supreme că nu am întâlnit un oraş care să respire mai frumos primăvara decât Budapesta.

Florin Chilian, numai bun pentru un speech la summit-ul NATO

2008-02-03T10:54:00.000+02:00

"Astăzi iar la telejurnal/ l-am văzut pe Chilian..." Acest VIP, termen ce sună mai ambiguu şi protejează oarecum noţiunea de "artist", este din ce în ce mai prezent pe micile noastre ecrane, atât de prezent încât există toate şansele ca în viitorul apropiat să declanşeze în masă "chilianofobia", un soi de plagă ce se propagă prin eter. De la scandalul cu Ministerul Culturii şi Cultelor, descopăr cu surprindere că Florin Chilian a devenit un soi de port-drapel al maselor, un tip cu o părere personală de mare importanţă pentru ţară, un soi de Cătălin Radu Tănase al oamenilor cu gura şi chitara, mă rog ordinea a fost pur aleatorie...

Prin urmare, se discută despre taxa de primă înmatriculare, evident, este necesară în studio prezenţa lui Florin Chilian care ne va povesti despre lungul drum al nopţii către zi în administraţie. Cu ochelari de intelectual asortaţi la treningul Reebok, Florin Chilian a devenit peste noapte, pensif, - post-socratic, e drept, - dar pre-cineştiecealtcântăreţpopfolkdevenitvârfdelance. Aşadar Chilian ştie cum stă treaba cu taxa de primă înmatriculare, precis cunoaşte în profunzime mecanismele CNSAS-ului, ce să mai zic, avem de-a face cu un erudit şi cu un rebel în toată puterea cuvântului.

Şi totuşi, poate ar mai trebui lucrat la ţinută. Urban fără doar şi poate, Florin Chilian a pierdut legătura cu poporul din care se trage. Nu i-a spus nimeni că atunci când ieşi în public, tu mare VIP, este un semn de respect să te îmbraci cu haine decente, iar dacă decenţa la Florin Chilian "este" treningul Reebok (e drept, nici chiar Reobek), unde mai punem şi reclama pe faţă, permiteţi-mi să îmi retrag nemulţumirea şi să îi mulţumesc cântăreţului lui "Iubi" pentru că nu a ieşit pe post în maieu de reţea şi ismene Puma.

Ioana Calen, ziarista de la Cotidianul care dintr-o trupă face două

2008-02-02T19:03:00.000+02:00

Încă o ziaristă de mare simţire şi cultură în paginile ziarelor de mare tiraj din România, onor Ioana Calen, cea care mă face să înţeleg cât de rău e să practici o meserie. Cât se poate de clar, ceea ce face "ziarista" mai sus citată în paginile Cotidianul nu mai este de mult plăcere sau hobby, ci o corvoadă, scriind despre lucruri care o lasă rece, fără măcar să îi mai stimuleze măcar elementara curiozitate de a verifica informaţiile traduse. Concret, iată despre ce este vorba: Ioana Calen scrie despre muzică, de fapt traduce din tabloide şi traduce prost. Aşa se face că celebra trupă scoţiană The Jesus and Mary Chain, grup care nu numai că a făcut istorie, fiind la un moment dat supranumit Sex Pistols anilor 80, în prezent anunţându-şi revenirea după ani buni de destrămare, este prezentată de Ioana Calen:

"Printre colaborările ei muzicale se mai numără una cu Justin Timberlake şi performanţele scenice episodice alături de The Jesus sau Mary Chain, demonstrând că poate cânta live."

Ground Control to Ioana Calen! Stimată doamnă silită să scrie un articol despre Scarlett Johansson, era atât de simplu să daţi un click pe google şi să vedeţi cu ce se papă The Jesus and Mary Chain, aşa, de curiozitate, căci nu vă obliga nimeni să ştiţi pe dinafară piesele de pe Psychocandy, deşi e posibil ca "Just Like Honey" să vă sune oarecum cunoscut, probabil dintr-un film sau din vreo maşină... Oricum tot e bine că măcar nu aţi tradus în română această unică trupă din care dvs. aţi făcut două, gen: Iisus sau Maria Lanţ.

Atât despre The Jesus and Mary Chain, e drept, unul dintre grupurile din anii 80 cu multă, multă personalitate, revin la articolul Ioanei Calen care se referă la un viitor album Scarlett Johansson, conţinând numai coveruri după piesele lui Tom Waits, marele, imensul, eclecticul, pe vremuri actorul fetiş al lui Jarmusch ("fii căpitanul nostru!"), inepuizabilul, ontologicul, depresivul, profundul Tom Waits, despre care ziarista mai sus citată nu spune nimic publicului larg. În mod cert, Tom Waits este încă un nume care nu îi trezeşte acesteia nici o amintire.

Întrebare de cultură generală pop pentru Ioana Calen: dacă spun "Downtown Train" sau "Waltzing Matilda", "Hang on St. Christopher", uite, nu face parte din quiz, tu ce răspunzi? Răspunsul este Rod Stewart - Poseidon rispondi! Toate coveruri mult, mult mai vechi de la Tom Waits.

În concluzie, Ioana Calen, încă o făptură ce ar trebui salvată. Un ziarist de genul ăsta şi promit să demarez operaţiunea: "free uilii 5"! Sau poate nu...

"Respetul" cel de pe urmă

2008-01-04T14:39:00.000+02:00

Am recitit Book of longing... Leonard Cohen cristalizându-şi parcă întregul său periplu prin viaţă... Dacă nu i-aş fi citi toate cărţile, dacă nu i-aş şti poemele, dacă nu aş fi pierdut nopţi întregi ascultându-i baladele tabacice, încercând să i le tălmăcesc pe româneşte cât mai aproape de linia melodică, cartea asta ar fi însemnat începutul delimitării mele de Leonard. Altfel, trăiesc cu senzaţia, şi habar nu am de ce, că i-am citit testamentul, că cele de aici sunt cele mai sincere poeme pe care le-a scris în toată existenţa sa, fără nici o încercare de a friza muzicalitatea. În Book of longing Leonard este Kavafis.

"Dacă avem noroc, îmbătrânim!"

Mă uitam la poza asta şi mă gândeam că, oricât ar fi de macabru, în România, dacă şti unde să te adresezi, trăieşti gratis, pe banii antreprenorilor. Pe traseul spre Poiana Ţapului, e drept, la o anumită distanţa de Bucureşti, cu DOOM-ul după tine, ai mari şanse să comanzi servicii funerare gratis. Cine a auzit de cuvântul "respet"? Nimeni, nici măcar cioclii. Cu alte cuvinte, pagubă-ntre scânduri, domnilor...

Cum e Turcu nu-i Plugaru

2008-01-03T13:02:00.000+02:00

Înainte de Revelion, zapând ca istericul după un post tv care să îmi ofere ceva mai mult nimeresc la Buletinul Meteo de la N24, iar aici, stupoare-stupoare... Mă simt pus în faţa faptului împlinit, DA, băuturile carbogazoase sunt cu adevărat nocive. Sau poate că nu am dreptate, răspunsul trebuind să fie căutat la secţiunea relaţii interpersonale la N24.

Protagonista din imagine se numeşte Alina Turcu, o fată despre care nu poate spune nimeni că ar fi din cale afară de provocatoare, mă rog, să spunem că ar putea cu ceva retuşuri candida pentru o preselecţie de "secretară obraznică", numai că din câte ştiu eu astfel de clişee s-au cam consumat. Procedeul de a suprapune o imagine peste altă imagine se numeşte în televiziune "cromache", aşa că, dacă priviţi cu atenţie imaginea de alături veţi înţelege că: fie cineva a indus o tentă de albastru, pentru a îi strica imaginea bietei fete, ori domnişoara în cauză era proaspăt vânătă între picioare, încât băiatul de la montaj nu a mai avut altă soluţie...

Râdem noi, glumim, dar nu părăsim incinta!

Domnilor de la N24, vreţi să o propuneţi pe domnişoara Alina Turcu la Playboy, spune-ţi-o domnilor pe faţă, lăsaţi aluziile ăstea deoparte, pentru că ajunge onoratul public să vă bănuiască de lipsă de respect, că nu ştiţi să investiţi banii de pe frutti-fresh, cumpărând aparatură proastră sau angajând amatori. Dacă însă intenţionaţi să daţi o tentă sexuală buletinului meteo, aflaţi atunci că aţi fost traşi pe sfoară, domniţa pe care trebuia să o angajaţi se numea tot Alina, e drept, dar Plugaru, nu Turcu. De ce credeţi că reclama cu Dorel a fost atât de populară iar aia cu Nea Nicu a fost demult dată uitării...

Urări şi quiz pentru Mămică

2007-12-17T07:30:00.000+02:00

Mămică trăieşte o mare dilemă pe care a încercat să mi-o comunice înainte de Revelion: "scrie măi ceva la poza aia că mă înnebuneşte de cap".

What can you say about a twenty-five-year-old girl who died? That she was beautiful and brilliant? That she loved Mozart and Bach, the Beatles, and me?

Auzi, Mămică, dacă eu nu zic nimic tu ce ai putea să spui despre una pe care o cheamă Manuela Arcuri şi este fotomodelă de chiloţi cu şnur în fund? Şi eu care aşteptam provincia... Hai să îţi mai dau şi câteva sinonime de sezon: Nuţi Curdefier, Modesta Găină, Ramona Brânză... În concluzie, care e natura relaţiei între Nea Ion şi Nea Ilie.

La mulţi ani, Mămică!

Oameni şi câini, Bucureşti încă 2007

2007-12-17T07:27:00.000+02:00

Iarna 2007, foamete ieşită din comun. Aproape incredibilă imaginea din stânga, în contextul unui oraş cu pretenţii de europenizare, cu atât mai mult ziua în amiaza mare, pe bulevardul aviatorilor. Nu am nimic împotriva animalelor, dacă ar fi după mine aş împărţi totul cu animalele, din nefericire însă această stare de fapt nu are nimic în comun cu mila. Să adopţi pe lângă bloc un astfel de animal, pe care îl amăgeşti cu bunăstarea, când de fapt tu nu faci decât să îl expui mi se pare o barbarie mai mare decât să îl urci în maşină şi să îl duci în pădure.

Nu există pic de omenie în faptul că vecinul care a atras pe lângă bloc un anumit câine îi dă acestuia de mâncare, omenie ar fi fost dacă l-ar fi luat în casă, conştient că nu poţi obliga zeci de alţi indivizi să aibă aceleaşi gusturi şi afinităţi ca şi tine. Ne amăgim mai departe că suntem altruişti, că aruncăm oasele pe geam în loc să le aruncăm la ghenă, şi cu pospaiul ăsta de samaritanism pretindem respect din partea semenilor noştri.

A nu se înţelege greşit discursul meu sentimental şi dezlânat. Nu invoc nici ecarisajul, nici altă autoritate a statului, ci doar bunul simţ absent. Căutaţi câte un stăpân fiecărui astfel de câine încă vagabont. Câinele nu e om, vă asigur, nu va muşca niciodată mâna care îi dă de mâncare...

Echipa de handbal a României, 2007, sau lecţia de obrăznicie

2007-12-14T07:33:00.000+02:00

România a învins cu 34-31 peste 10.000 de spectatori francezi şi doi arbitri lituanieni care au intrat fraudulos, fără bilet în sală, şi fără regulile jocului învăţate. Cu trei goluri valabile anulate, cu infracţiuni inventate de partea României şi cu necunoştinţe elementare de ce semnifică termenul "joc pasiv", echipa noastră a răzbunat toate partidele de până acum în care, prin abuzurile din partea arbitrilor echipele noastre au căzut demoralizate. Pe 13 decembrie România a impresionat pozitiv. Experienţa mea de "spectator" îmi spune că acestei victorii îi vor urma câteva evenimente care vor arunca din nou România la subsolul bunelor impresii: un viol în străinătate, câteva furturi, o spargere de bancă şi, de ce nu, o suspiciune de terorism.

Aştept cu ochii larg deschişi să văd la ce grad apocaliptic va ajunge următoarea "păţanie" internaţională a României, pentru a reuşi să înţeleg de la ce nivel de performanţă sorţii vor înceta să mai facă contralobby României.

Despre Kierkegaard cu Rita Mureşan

2007-12-11T21:44:00.000+02:00

Aseară pe un post comercial Rita Mureşan, cea care se autoproclamă creatoare de modă. Nici nu am început bine relatarea şi deja am dubii, ceea ce mă face să cred că mă delimitez clar de proşti, prostul neavând dubii. Eu am. De pildă mă întreb euforic ce mare scofală să fii creator de modă, câtă vreme nici o vedetă nu se îmbracă de la tine, sau dacă o face preferă să nu se laude la ghena de gunoi sau la peşte că poartă linia de toamnă-iarnă Cutare... Până în momentul de faţă recunosc doi creatori de modă în România, şi aceştia sunt: Agnes Toma şi Cătălin Botezatu, în rest diletanţi.

Mă rog, să trec la subiect. Moderatorul emisiunii încerca să o prezinte pe Rita Mureşan ca o femeie "easy to love", curtată din plin şi care, aproape la limitele bunului simţ, se presupune că ar fi avut o relaţie cât de cât mai trainică măcar cu 1% din partenerii pe care îi atribuie presa, numai să vezi minune, "modista" neagă cu argumente mai mult sau mai puţin tâmpiţele toate zvonurile. Realizatorul încearcă să o descrie ca pe o femeie în căutarea iubirii adevărate iar "modista" nimic. Nu neagă cu vehemenţă aventura, neagă însă statornicia acesteia. Rar mi-a fost dat să văd o cucoană care avea câte o replică pregătită pentru fiecare nume de potenţial amant, fără să depună minimul efort de a asculta până la capăt, pentru a înţelege în ce culori urma să fie zugrăvit acesta. Mi-o imaginez pe Rita Mureşan conversând monden ceva gen:

"- Uite, fată, un tablou cu Madonna."

" - Ştiu dragă, e în lenjerie de Gaultier."

Din nefericire pentru Rita Mureşan, înaintea ei a fost Zina Dumitrescu, cea care dacă nu ar fi existat ar fi trebuit inventată, aşa că, va trebui să se mulţumească etern cu resturile, ceea ce nu exclude însă în România statutul acesteia de "VIP".

Noapte bună România, oriunde te-ai afla!

Ce caută românul pe Google

2007-12-11T11:09:00.000+02:00

Odată cu liberalizarea DEX-ului şi cu acceptarea anumitor cuvinte, până nu demult tabuizate în limba română, e bine să ne aşteptăm la o avalanşă de expresii noi şi de formulări fără perdea şi fără bruiajul bip-ului de până acum. Se pare că românul, în pas cu vremurile se pregăteşte deja pentru această nouă libertate lingvistică, cel puţin aşa reiese din statistica căutărilor pe google din ultimele zile, ceea ce a dus la accesarea accidentală de către aceştia a blog-ului meu.

Iată aşadar o astfel de statistică, pe care mă abţin să o analizez sociologic sau patologic:

08 Dec, Sat, 20:50:27
Google: obsedat secsual
08 Dec, Sat, 22:58:26
Google: heterosexuale
08 Dec, Sat, 23:26:40
Google: fut
09 Dec, Sun, 02:15:56
Google: muie cur
09 Dec, Sun, 08:13:41
Google: filme cu heterosexuali
09 Dec, Sun, 14:28:41
Google: fut blogspot
09 Dec, Sun, 16:16:36
Google: in 1923 s a nascut un mit
09 Dec, Sun, 21:16:33
Google: schimbarile climaterice
10 Dec, Mon, 03:36:54
Google: fut
10 Dec, Mon, 05:46:21
Google: chien fucking
10 Dec, Mon, 11:25:19
Google: terence trent d'arby
10 Dec, Mon, 13:47:54
Google: despre pizdă
10 Dec, Mon, 14:21:40
Google: coaie
10 Dec, Mon, 16:20:46
Google: pizdă
10 Dec, Mon, 17:02:11
Google: cocomarla
10 Dec, Mon, 18:08:48
Google: fut in cur
10 Dec, Mon, 21:07:44
Google: fiii iarinei demian
10 Dec, Mon, 23:32:41
Google: muie in cur
10 Dec, Mon, 23:48:50
Google: Razvan Fodor gay
11 Dec, Tue, 01:53:08
Google: caselor negustoreşti

4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, un film despre dezinteresata economie de piaţă din România comunistă

2007-12-10T14:23:00.000+02:00

Asociaţia criticilor din Los Angeles a acordat marele premiu filmului lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" şi premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar lui Vlad Ivanov, interpretul domnului Bebe. Acesta din urmă este de o naturaleţe atât de dezarmantă, încât aproape tot restul filmului îţi doreşti, deşi aceasta denotă evident un sadism ieşit din comun, să se petreacă un mare necaz ca să îl mai vezi pe domnu' Bebe odată, explicând el cât poate fi de natural şi democratic să îl respecţi pe aproapele tău pentru felul său aparte de a vedea lumea. Filmul lui Cristian Mungiu se angajează din start să refuze manierismul cinematografiei româneşti de până acum, iar domnu' Bebe este arma secretă a regizorului român: acesta nu exagerează, nu face nimic să iasă în faţă şi mai mult de atât nu reprezintă "familia" şpăgarilor români din perioada ceauşistă. Cristian Mungiu marchează şi trece mai departe, de aici curiozitatea cu care priveşti acest film, de aici tonusul pe care nu ţi-l pierzi în timpul vizionării.

Cât de inutile rămân încercările celor două fete de a procura cât mai mulţi bani, în instanţa domnului Bebe, cel care oficiază "ritualul sondei" fără să perceapă niciun argint... Cât dezinteres pecuniar din partea semenilor noştri în acea perioadă, şi câte lucruri puteai face cu atât de puţini bani... Zău dacă nu par mai nemiloşi hotelierii în comparaţie cu domnu' Bebe... Şi până la urmă, mă rog, viaţa e grea, omul mai şi suferă, înţeleg, dar zău dacă filmul lui Cristian Mungiu nu se termină cu happy end, fetele scapă de belea şi rămân şi cu banii în buzunar.

Să tot fi făcut afaceri pe vremea lui Ceauşescu...

Numărătoare inversă

2007-12-04T15:12:00.000+02:00

Probabil că aceasta este ultima zi de toamnă în Bucureşti. Am dat arămiul, cărămiziul şi argintiul frunzelor pe steluţele mii şi stelele făclii din brazii publici şi din geamurile celor care trebuie să iasă în evidenţă că al lor e mai luminat şi la trup curat. Înseamnp că le-a mers bine anul care trece acum, galopant. Prostul gust al artifactului emanat de semidocţi este la putere şi îşi va face numărul vreme de cel puţin 2 luni.

Aceasta este ultima amintire a naturalului, înainte de avalanşa de culori estivale. Încep numărătoarea inversă spre primăvară.

Miron Cozma, supravieţuitorul "marelui somn"

2007-12-04T14:58:00.000+02:00

Zilele trecute a ajuns la urechea mea vestea că Miron Cozma a fost eliberat. Evident că i-am urat în şoaptă să fie la el, şi am, aflat ulterior că în mod normal la el ar trebui să şi fie, având interdicţie pe viitorii câţiva ani să calce în capitală sau în Valea Jiului. Mare scofală...

Ce mi s-a părut însă deosebit de interesant a fost declaraţia unei doamne, responsabilă cu ceva în puşcăria de unde a fost eliberat "luceafărul huilei" care îl lăuda pe acesta pentru buna purtare de care a dat dovadă, şi despre "implicarea "acestuia în programele culturale, sociale şi nu numai. Cu alte cuvinte a cântat, a dansat, a jucat o tablă cu băieţii. Nu m-aş hazarda să consider că Miron Cozma şi-a revizuit atitudinea, ci cel mult a avut grijă ca plictiseala să nu îl afecteze prea tare. Priviţi imaginea alăturată! Care credeţi că ar fi soarta somnului care ar îndrăzni să nu îl mai facă pe mortul?

Se cade să refuzi urările de ziua ta?

2007-11-30T21:29:00.000+02:00

A apărut, ca o ironie a României postmoderne, noul album Paraziţii cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea naţională. Probabil că mâine, dacă s-ar putea face o statistică a celui mai ascultat album românesc 2007, "Slalom printre cretini", ar întrece toate aşteptările, păstrând proporţile, un fel de "Magistrala albastră" sau "De vrei să ştii ce înseamnă român", de 23 augustul cu pricina...

Am ajuns bine, avem în sfârşit, de ziua noastră naţională, muzica pe care o merităm. Nici de această dată cei trei nu m-au dezamăgit, mai mult, mi-au oferit prin piesa omonimă coloană sonoră la o ştire pe care am văzut-o dimineaţă la un post comercial de televiziune, cu Mircea Dinescu, poetul-afacerist pus în postura de a retroceda un conac achiziţionat deşi era în litigiu, de parcă noi ar trebui să credem că la gradul de pragmatism al veleitarului în cauză, acesta ar fi jucat la cacialma, gata să suporte pierderea... Mai trist e că nu doar Dinescu s-a făcut de Bucur-Obor, ci şi proprietarii, dispuşi să îi vândă acestuia conacul, la preţul de aceştia stabilit. O scenă memorabilă este aceea când Dinescu pare bonom şi îi invită, cu clasicul său bre să deguste un pahar din vinul său proaspăt desfundat, iar împroprietărita îl refuză.

Păcat că lucrurile nu s-au oprit aici, din off auzindu-se miorlăiturile cu ifos ale doamnei recent îmbogăţite: v-am zis, mie să-mi daţi una nouă...

Tuturor acestora îmi vine să le dedic piesa 12. de pe albumul în cauză, respectiv "De ziua ta"...

La anu' şi la mulţi ani!

Un cantautor nelalocul lui

2007-11-30T09:16:00.000+02:00

Un cantautor s-a schimbat la faţă atât de dramatic, încât nu m-ar mira de această dată să nu-l mai recunoască nici cei care au fost martori la cea de-a doua schimbare la faţă, survenită cu ocazia primului mare succes al artistului, când din copil instituţionalizat devenea dintr-o dată artist-freelancer.

De această dată artistul este vedetă, mare vedetă, şi mai mult de atât, un individ care ar trebui să se distingă de ceilalţi ipochimeni prin implicarea sa civică. Deja ocupă un piedestal de pe care, în viziunea sa, nimeni nu îi va mai ajunge la nas nici măcar cu o prăjină telescopică. Cruciat alături de un alt justiţiar neînţeles din Ministerul Culturii şi Cultelor, în realitate autorul interpelărilor integrale ale cantautorului, un soi de păpuşar dement care până mai deunăzi se lăuda în public cu talentul său de sniper voluntar pe diverse fronturi est-europene şi cu victimele pe care le are la activ, Cantautorul a început o campanie nemiloasă şi atât de morală, încât în curând va friza amoralitatea, la adresa tuturor. Ieri seara, acesta emitea raţionamente legate de dube pline, în care, dacă se aud râsete e clar că se află Elena Udrea, înconjurată de vlăjgani.

Sordid şi suburban! Făcând abstracţie de calităţile artistice ale acestuia, ca nivel uman, pentru mine nu mai prezintă interes. Cantautorul nu luptă pentru ceva, ci luptă pentru că a început să se plictisească. Măcar de şi-ar schimba genul muzical şi ar răpăi împreună cu Paraziţii, această mică consecvenţă oferindu-i câteva circumstanţe atenuante.

"Let us compare mithologies"

2007-11-29T15:34:00.000+02:00

Elodia către Che Guevara (fragment de conversaţie):

"Hermanos, ard etapele cum a mai făcut-o poporul meu şi în trecut şi vin. Ţine rezervat locul de dedesubt.

First we take Varşovia, then we take Berlin."

Inutilitatea repetiţiilor de paradă

2007-11-29T15:09:00.000+02:00

Am auzit zilele trecute tot mai multe voci care cârcoteau cu privire la două zile alocate pregătirilor paradei din 1 decembrie 2007, clamând inutilitatea unor pregătiri prealabile. Evident, persoanele în cauză nu organizaseră niciodată o astfel de acţiune, cu o implicare umană şi tehnică de asemenea anvergură. S-ar zice că pregătirile unei astfel de parade sunt absolut utile, în felul acesta reuşind să fie prevenite incidente ca acesta din imagine.

Cu alte cuvinte, prin intermediul repetiţiei de astăzi cei în cauză ar trebui să se asigure că sâmbătă maşina în cauză nu va mai fumega. Dar ce ne facem dacă fumegă altă maşină, iar trasul pe dreapta va deveni în situaţia dată, imposibilă? CARAMBOL. Cu alte cuvinte, incidente de acest fel sunt aleatorii. Aşadar, întreb încă o dată, la ce bună o repetiţie de paradă?

Ne ajută să respectăm mai mult armată de toate felurile, să înţelegem că soldaţii sunt şi ei oameni ca noi, că maşinile lor nu sunt infailibile şi că, în definitiv, filmele precum Rambo şi Transformers nu trebuie desprinse din context. Doar Sergiu Nicolaescu este rupt din realitate.

această fotografie nu poate fi folosită fără copyrightul proprietarului acestui blog.

La război pentru o vomă

2007-11-28T14:39:00.000+02:00

O lume minunată cu mii de bucurii, pentru copii...

Zău? Ia-mă-ncet că ameţesc! O lume cumplită, dizgraţioasă şi nu în ultimă distanţă... greţoasă. Copiii din ziua de azi, în comparaţie cu copiii din trecut, menajaţi de şocurile violente, de realitatea crudă, sunt expuşi şi bombardaţi cu informaţie pe care, de cele mai multe ori nu o pot primi cu uşurinţă. Încă o generaţie de sacrificiu, încât s-ar putea opina că România plăteşte tribut sacrificial şi în numele celorlalte ţări.

Să luăm drept exemplu fetiţa lui Vadim, aflată la vârsta critică, etaj lipsă în zgârie norii americanii. Disperată de tragedia tatălui său, vânat de mafiá din România, micuţul vlăstar al politicianului, doctorului, omului de cultură, de sport şi de religie ş.a.m.d. a vomitat. Păi să ţi se rupă sufletul, nu alta, de biata fetiţă, maltratată urmare a martiriului tatălui său, că îţi vine să zici în cor: "jos mafiá din România, imunitate pentru Vadim"!!! Probabil că e de la stres, iar lucrurile sunt mult mai complicate decât par, în astfel de situaţii aceste simptome asociindu-se de cele mai multe ori cu diareea.

Aşa îşi motivează politicianul Vadim Tudor reîntoarcerea sa pe scena politică şi militantismul său neobosit pentru anumite valori care domniei sale i se par universale. Sună patetic, nu, să îţi justifici alegerea politică prin voma sau diareea odraslei tale?

mulţumesc Anei pentru copyrightul imaginii.

Demucsi şi Mucsi violându-mi blogul

2007-11-27T18:45:00.000+02:00

Demucsi şi Mucsi, în ordinea numerelor de pe tricou de la stânga la dreapta au pus stăpânire pe acest blog, dându-se în stambă a la grande finesse, asemenea consilierei porno de la bancă, pe dosarele clienţilor, la fel şi cei doi alieni cu aspect derutant de turturele.

Pentru politically corectness mă simt obligat să le public imaginea. Scuze pentru perturbare!

Informarea naşte monştri

2007-11-27T07:22:00.000+02:00

Charterul Bucureşti-Sibiu, este peticit, ca în desene animate dar circulă bine, decolează, aterizează cum trebuie, stewarzii şi stewardesele sunt amabili, ba mai mult, pilotul român şi primitor le permite copiilor să îi invadeze cabina de zbor şi să îi pună întrebări. Pe stânga, plafonul este spart şi lipit cu bandă adezivă, exact ca în imagine, şi totuşi lumea călătoreşte cu neruşinare, ceea ce mă face să cred ca serialul Lost şi-a pierdut de mult audienţa în România.

Numai eu am stat cu frica în sân până la aterizare, uitându-mă în stânga şi în dreapta dupa Kate, să o bag în seamă dinainte, să nu zică fata pe urmă că sunt interesat, ca în nuvela lui Bradbury cu sfîrşitul lumii, dedus după discul plin al lunii. De unde am tras concluzia că în România, cel puţin, cel informat are prima şansă de a suferi. Noroc că nu am avut acces la motor, că probabil m-aş fi luat cu mâinile de cap. Asta, evident, dacă sar peste momentul când întreb, măcinat de curiozitate: uite furtunele, să trag de ele?

Avion cu motor

Du-mă şi pe mine fără griji...

Laura Vasiliu, încă o victimă colaterală a României

2007-11-16T20:31:00.000+02:00

În 1998 Robert De Niro filma la Paris Ronin, când este acuzat pe nedrept de implicarea într-un cerc ce instrumenta trafic de prostituate. Ştiindu-se nevinovat, De Niro dă în judecată cotidianul France Soire şi câştigă suma de 13.400 USD daune morale.

Mai mult, De Niro jură să nu mai calce în viaţa lui pe pământ francez, înapoind medalia Legiunea de onoare, pe care o primise anterior din partea acestei ţări.

Laura Vasiliu, actriţă din România este supusă unei agresiuni a carabinierilor la Torino, pe motiv că ar fi fost confundată cu o traficantă de prostituate. Din nefericire Laura Vasiliu este o actriţă româncă, aflată deocamdată la început de drum, prin urmare, nu are ce înapoia italienilor. Mai trist este că, autorităţile române consideră că acest incident nu este nici pe departe atât de grav încât să necesite un protest diplomatic, aşa că de aici încolo orice discuţie devine inutilă, actorii români acuzaţi sau hărţuiţi pe nedrept neavând decât să presteze mai departe cu capul plecat. Cu o astfel de atitudine oficială, le doresc din suflet actorilor români să facă tot posibilul să se realizeze şi să plece din ţară, promit solemn că nu îi voi acuza niciodată dacă, revenind în România vor vorbi româneşte mai prost decât Răducioiu.

Singurul lucru realizabil şi, oarecum reparatoriu ar fi, ca de acum încolo, numele Laurei Vasiliu să fie însoţit de explicaţia - "actriţă din România supusă pe nedrept agresiunii carabinierilor italieni". Imaginaţi-vă cum ar arăta asta pe afişul primului Oscar pentru film străin, câştigat de România.

Tristeţe mare, Românie, ţară de păcat!!!

Ştiaţi că: Mozart tăia aripile îngerilor?

2007-11-11T13:49:00.000+02:00

Săptămâna aceasta nu prea am avut timp nici de televizor, nici de presă, motivele fiind mai mult sau mai puţin subiective, dictate de "Săptămâna filmului maghiar", aşa că mulţi au fost absolviţi. Nu a scăpat însă Simona Chiţan, şi să vedeţi şi cum mi-a picat victimă: am reuşit să aloc câteva minute lecturării pe wc a ediţiei de luni, 5 noiembrie 2007 din Evenimentul zilei. Şi ce mi-a fost dat să descopăr: în articolul "Şoc teatral, în festival", domniţa Chiţan vorbeşte despre o piesă de Mozart intitulată "Îngeraş nu mai ai aripioare"!!!

Redau citatul integral, pentru a nu se naşte vreun echivoc:

"Această alternanţă de stări şi mijloace, cu flash-uri-video filmate live, între abrutizare şi candoare, e susţinută muzical, de la rockul cel mai dement la Mozart, cu "Îngeraş nu mai ai aripioare", de la care se trece din nou la scene din filmele lui Tarantino, în special din "Kil Bill".

Duduia Chiţan, colega, tovarăşa, să vă explic, dacă îmi permiteţi. Ştiu, şi mie mi s-a părut un plagiat ordinar, demn de un infractor în serie ceea ce a putut comite Mircea Cărtărescu, în autobiografia sa, când povestea cum rupea antenuţele la melci, plagiat după Mozart, după contele ăla cretin care chinuie FLUTURAŞII. Nu ÎNGERAŞII colega, tovarăşa, doamna, duduia, nu ÎNGERAŞII, cu îngeraşii se îndeletniceşte Pleşu, dar de aici şi până la retezatul aripioarelor de înger... Mai avea şi D.R. Popescu o încercare de genul ăsta, mi-o amintesc şi acum pe Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăiele în "Acei îngeri trişti" la Nottara, măcar metaforic cu aripioarele retezate la "0" (zero). Şi aşa, măcar dacă aveaţi bun simţul să îl creditaţi pe Bach cu "îngeraşii ologi", nu pe Mozart!!! Câtă incultură în rubrica Cultura/Showbiz din Evenimentul zilei...

Şi încă ceva, doamna Chiţan, care probabil aţi învăţat la liceu, orice altă limbă străină, mai puţin engleza, filmul lui Tarantino se numeşte "Kill Bill", kill de la a ucide, nu de la kg.!!! Ca să pricepeţi mai lesne unde stă diferenţa, articolul domniei voastre este la kil, filmul lui Tarantino este despre kill.

Simona Chiţan, du-te maică la recalificare că faci de râs rubrica cultură din Evenimentul zilei.

Karoly Eperjes invitat la Bucureşti la "Săptămâna filmului maghiar" - 2007

2007-11-10T13:25:00.000+02:00

Invitat special al primei ediţii a "Săptămânii filmului maghiar" la Bucureşti, în perioada 12-13 noiembrie 2007, Karoly Eperjes este probabil cel mai important reprezentant al cinematografiei maghiare a anilor '80.

Născut la Hegyko, la data de 17 februarie 1954, Eperjes ajunge în teatru după ce lucrează o vreme ca tehnician de calcul şi joacă fotbal la echipa Videoton. Simţind însă că toate aceste lucruri nu îl mulţumesc pe deplin, Eperjes îşi încearcă norocul la teatrul de amatori din oraş, fiind selectat pentru cameleonismul său interpretativ, modul său vocal de a intra în pielea unor personaje totalmente diferite atrăgând atenţia regizorilor. Începe studiile universitare de actorie la 27 de ani, obţine diploma în 1980, iar în 1985 va începe colaborarea cu regizorul Geza Beremenyi, jucând în filmul acestuia "A tanitvanyok". Trei ani mai târziu se face remarcat prin interpretarea rolului lui Monori din "El Dorado", criticii fiind impresionaţi de vivacitatea şi totodată de profunzimea interpretării sale. Nu renunţă însă la dragostea sa pentru fotbal, fiind multă vreme căpitanul naţionalei de fotbal a actorilor maghiari.

În afară de Beremenyi, Eperjes este de asemenea preferatul unor regizori maghiari precum: Ferenc Andras, Peter Gardos, Istvan Szabo sau Peter Timar. Este posesorul mai multor premii de referinţă, printre care:

- de patru ori premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal la Gala filmului maghiar,

- premiul Jaszai Mari,

- premiul Kossuth (cu care se laudă personajul său, Tibor Szabo din filmul "Turneul", încă din 1993 - film cu care va debuta în 12 noiembrie 2007 festivalul de film de la Bucureşti,

- premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Chicago, 1985,

- o nominalizare pentru Premiul Europa în 1989.

Karoly Eperjes va fi prezent la Bucureşti, participând alături de regizorul Geza Beremenyi la deschiderea festivă a Festivalului filmului maghiar la Bucureşti, în data de 12 noiembrie 2007, alături de domnul Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor din România şi E.S. domnul Terenyi Janos, ambasadorul Republicii Ungaria în România. Vor fi de asemenea prezenţi mari actori români.

"Lora" în cadrul "Săptămânii filmului maghiar"

2007-11-09T14:07:00.000+02:00

După succesul cu "Un fel de America/ Valami Amerika", regizorul Gábor Herendi revine cu filmul "Lora", explorând mai departe tainele americanizării cinematografiei europene.

Film romantic, Lora relatează povestea de iubire aparent interzisă dintre Lora şi Geri, punând accentul pe puterea dragostei, singura capabilă să corecteze impulsurile comportamentale ale subconştientului. Poezia filmului va atinge punctul culminat prin soluţionarea romantică a handicapului eroinei, Lora recăpătându-şi vederea în momentul când va fi convinsă de necesitatea acesteia.

În rolurile principale Lucia Brawley (World Trade Center, în regia lui Oliver Stone), recentă vedetă la Hollywood şi Péter Nagy, iar Gábor Reviczky, unul dintre veteranii cinematografiei maghiare într-un rol de culoare.

Sâmbătă, 17 noiembrie, ora 20:00, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română".

"Control/Kontroll", o parabolă a lumii subterane la "Săptămâna filmului maghiar", cu participarea actorului Sándor Csányi

2007-11-09T09:24:00.000+02:00

Nimeni nu ştie cum a început totul, nici pe ce criterii – dincolo de o imensă şi utopică bunătate umană – au fost recrutaţi primii controlori ce populează universul de sub pământ, cu atât mai mult, cu cât la nivel de profesionişti aceştia nu au nici o valoare. Şi totuşi, dacă ei nu ar fi existat, cine să îi spună mai departe povestea lui Bulcsú, contemporanul lor şi singurul controlor din istoria metroului care îl va prinde pe ucigaşul fantomă din străfundurile pământului, singurul controlor care se lasă de meserie şi iese la lumină, împreună cu noua sa mare iubire?

Harap-Alb, Osiris modern sau un altfel de Fred (Christophe Lambert în "Subway", filmul lui Luc Besson), Sándor Csányi interpretează magistral un erou inconştient de valoarea sa şi resemnat în faţa eternului infern. Actorul va fi prezent la Bucureşti, pentru a fi prezent la premiera filmului său şi pentru a se întâlni cu spectatorii.

Marţi, 13 noiembrie, ora 18:00, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română".

"Taxidermie", film şoc la "Săptămâna filmului maghiar"

2007-11-09T09:17:00.000+02:00

"Taxidermie", un film de György Pálfi, inspirat din nuvelele lui Lajos Parti Nagy, este o incursiune îndrăzneaţă în lumea patologicului, a visceralului şi a absurdului. Suprarealistă şi postmodernă deopotrivă, utopia lui Pálfi are de partea sa toate argumentele diacronismului cinematografic şi literar, începând de la Hippocrate, Kafka, Thomas Mann, trecând prin Buñuel, Bergman şi culminând cu Tarantino, Rob Zombie şi Chuck Palahniuk.

Într-un moment istoric în care ştirile de la oră fixă fac legea, de parcă crimele, violurile şi incesturile s-ar fi îndrăgostit iremediabil de noi, filmul lui Pálfi reuneşte câteva aberaţii la modă, uită să pună pătrăţelele ce ascund identităţi, uită bipurile, iar în cele din urmă chiar şi camera de filmat la faţa locului. "Taxidermie" este un film făcut să placă contemporanilor, având în spatele său o certă cultură europeană a organicului, mult diferită de "picturalul" forţat al unor grozăvii carnale gen Saw sau Hannibal.

Miercuri, 14 noiembrie, ora 18:00, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

Turneul/A turné (1993) în deschiderea "Săptămânii filmului maghiar"

2007-11-09T08:47:00.000+02:00

Având la bază scenariul şi regia lui Géza Bereményi, "Turneul" va cuceri uşor publicul român, familiarizat atât cu şuşele la modă în România anilor ’80, cât şi cu parabolele cinematografice ale lui Dan Piţa ("Concurs"). Un grup de actori, reuniţi aleatoriu, unii pentru a mai face un ban peste vară, alţii pentru că pur şi simplu pot să o facă, se văd înrolaţi într-un road movie halucinant, cu accente de umor sănătos şi de existenţialism macabru.

Károly Eperjes este excelent, veşnic uimit în faţa banalului cotidian, Mari Törőcsik farmecă prin misterul şi eleganţa pe care le degajă, iar Miklós Benedek prestează cu naturaleţea unui showman modern. Cunoscătorii muzicii pop maghiare îl vor revedea pe „baladistul” Tamás Cseh, colaboratorul de cursă lungă al lui Bereményi, într-un rol secundar, însă de-a dreptul savuros.

O poveste ce prefaţează postmodernismul cinematografic maghiar, procesiune funerară a vechilor profesiuni de credinţă, "Turneul" este lepădarea lui Bereményi de realismul care l-a lansat ca regizor.

Atât regizorul, cât şi actorul principal al filmului vor fi prezenţi la premieră, alături de marii actori români: Coca Bloos, Alexandru Repan, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern şi mulţi alţii.

Luni, 12 noiembrie, ora 19, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

"Palme albe/Fehér tenyér " la "Săptămâna filmului maghiar"

2007-11-08T10:54:00.000+02:00

Multipremiat, "Palme albe/ Fehér tenyér", filmul regizorului Hajdú Szabolcs îşi propune să prezinte antitetic scizura între mentalitatea europeană şi cea de peste ocean prin intermediul unui pretext sportiv.

Dongó, interpretat în film de chiar fratele regizorului, gimnastul Zoltán Miklós Hajdu va simţi pe propria sa piele metodica antrenamentului în est, aproape vecină cu antrenamentul cazon din ţările foste membre ale lagărului comunist, şi, fără să accepte compromisul va dezerta. De aici profesiunea sa de credinţă: „nu vreau să câştig, dar urăsc să pierd”.

Ajungând în Canada, mentalitatea sa estică îl va îndemna să repete aceeaşi greşeală, aplicând o corecţie aspră unuia dintre tinerii pe care îi antrenează, lucru care va trage după sine pedeapsa „recalificării profesionale”. Este momentul ca Dongó să recupereze rapid timpul pierdut, de această dată însă într-o societate tolerantă.

"Palme albe" este un exemplu de cinematografie modernă, susţinută pe lângă distribuţia maghiară de regalurile actoriceşti ale lui Gheorghe Dinică, în rolul antrenorului şi Oana Pellea, rolul mamei.

Miercuri, 14 noiembrie 2007, ora 20, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

Revolutia din '56 la "Saptamana filmului maghiar" - "Libertate, dragoste"

2007-11-08T10:33:00.000+02:00

Pe 6 decembrie 1956, după ce Revoluţia Maghiară este înăbuşită în sânge de către tancurile sovietice, naţionala olimpică de polo a Ungariei răzbună cauza pierdută, învingând Uniunea Sovietică în semifinala Olimpiadei de la Melbourne după un meci sângeros la propriu, cunoscut în istoria sportului drept „baia de sânge de la Melbourne”.

Lansat în Ungaria pe 23 octombrie 2006, la jumătate de secol după Revoluţie, „Libertate, dragoste” prezintă în cheie romantică tumultul generaţiei care a provocat prima fisură în blocul comunist, îndemnând studenţii la atitudine.

Viki, studentă şi Karcsi, poloist de mare viitor sunt „copiii revoluţiei” cu iz european. Ei se iubesc vreme de o noapte, după care se despart pentru a duce mai departe idealurile cu care au pornit în viaţă. Viki va sfârşi în temniţele comuniste luptând împotriva sistemului iar Karcsi va câştiga medalia de aur la Olimpiadă, înfrângând sovieticii fără drept de apel.

Joi, 15 noiembrie 2007, ora18, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Str. Gutenberg, 19, sector 5.

Săptămâna filmului maghiar la Bucureşti, o surpriză pentru 2007

2007-11-07T07:19:00.000+02:00

Luni, 12 noiembrie 2007 va începe "Săptămâna filmului maghiar" la Bucureşti, în cadrul căreia vor fi difuzate 11 lung-metraje - Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română, zilnic orele 11 (reluare) şi orele 18, respectiv 20 - şi, în paralel 4 documentare - Institutul Cultural Maghiar, zilnic, orele 11.

Ineditul acestui eveniment este că, pentru prima oară în ultimele trei decenii, s-a suflat praful de pe eternele producţii maghiare difuzate ani de-a rândul la Cinematece Română (productiile lui Istvan Szabo: Mefisto şi Colonelul Redl), anul acesta publicul bucureştean având ocazia de a se întâlni cu cinematografia maghiară în diacronismul şi sincronicitatea sa.

Organizatorii, MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR şi INSTITUTUL CULTURAL MAGHIAR au ales ca anul acesta să-i invite la Bucureşti pe Karoly Eperjes, probabil unul dintre cei mai importanţi şi prezenţi actori maghiari contemporani (inedit este faptul că Eperjes a fost în tinereţea sa căpitanul naţionalei de fotbal a actorilor maghiari), pe Geza Beremenyi, scenarist şi regizor maghiar, autorul unora dintre cele mai importante filme ale cinematografului maghiar modern şi totodată textierul lui Cseh Tamas, pandantul lui Tudor Gheorghe din Ungaria, baladist şi interpret de o sensibilitate proverbială, dar şi pe Sandor Csanyi, vedeta scenei teatrale şi a filmului maghiar contemporan şi pe Robert Koltai, cel care îndrăznea în anii 80 să americanizeze percepţia cinematografică a filmului maghiar. De asemenea în seara de 12 noiembrie 2007 vor fi prezenţi la deschidere şi actorii români ce au participat la coproducţiile româno-maghiare ce urmează să fie difuzate: Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Coca Bloos, Alexandru Repan, Oana Pellea şi nu numai.

Toţi artiştii maghiari vor fi prezenţi la Bucureşti, în funcţie de premierele filmelor lor, publicul român putându-se întâlni cu aceştia la Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română, Str. Gutenberg, 19 (vizavi de Teatrul Bulandra - Izvor), în perioada 12-16 noiembrie 2007.

Filmele ce urmează să fie prezentate vor fi:

Control - Sandor Csanyi,

Taxidermie,

Dolina - Coca Bloos,

Băieţii Witman - Maia Morgenstern,

El Dorado - Karoly Eperjes, Geza Beremenyi,

6:3 - Karoly Eperjes,,

Lora,

Palme albe - Oana Pellea, Alexandru Repan, Gheorghe Dinică,

Libertate, Dragoste... - Sandor Csanyi,

Nu vom muri niciodată,

Turneul - Karoly Eperjes, Geza Beremenyi.

Voi reveni cu detalii!

Elodia, între adevăr şi micţiune

2007-11-06T01:12:00.000+02:00

Zilele trecute am văzut un film care mi-a deschis ochii în ceea ce priveşte taina din umbra mult mediatizatei poveşti a Elodiei. "Hoax". Pe scurt, un autor neîmplinit se gândeşte că şi-ar vinde cel mai bine cartea dacă, imitând semnătura lui Howard Hughes ar sugera editorilor că aceasta este pur şi simplu biografia enigmaticului om de afaceri.

La fel stă treaba cu Elodia, aşa că flerul şi experienţa mea de cinefil îmi spun că Elodia nici măcar nu a existat, Elodia un fel de "Simone", filmul cu Pacino. Pentru a anticipa, urmează culegerea roadelor - lansarea produselor de serie marca "Elodia", cremă de ghete, coniac, hârtie igienică, cinematograf pe al cărui frontispiciu tocmai s-a desprins prima literă.

Prin urmare, nu am rămas surprins când am văzut zilele trecute o tanti, care după cum cânta minunat ar fi să fie oarbă, "zicând" Balada Elodiei. Ca şi Elodia, nici Mioriţa nu a existat vreodată, şi cu toate acestea, ce restaurant frumos, ce nevastă emblematică de Roman...

Steaua ajutată şi în presă prin intoxicare

2007-11-04T21:29:00.000+02:00

Steaua trece prin clipe grele, iar acest lucru este dureros şi vizibil, cu atât mai mult cu cât, rapidist fiind stimez marii jucători care au făcut Steaua celebră în lume, cu alte cuvinte pe Hagi şi Lăcătuş.

Condusă de Poli Timişoara astăzi, 04.11.2007, şi neputincioasă, cu un Bănel Nicoliţă de un penibil antologic, Steaua încearcă să lucreze la intoxicarea opiniei publice, dacă la arbitri îi este uneori imposibil. Cu atât mai rău pentru profesionalismul şchiop al celor de la Gazeta Sporturilor, care au primit banii lui Jiji şi au măsluit scorul, doar, doar or intra mai mulţi stelişti să citească cronica optimistă a unui meci de tristă amintire pentru Steaua.

Vom afla mâine dimineaţa că operatorul de serviciu de la GSP a făcut infarct, ni se va face milă şi vom înţelege că asta cu şpaga lui Becali era pur folclor, omul ţinându-şi ferecat chimirul mai ceva ca George Copos, doar exteriorul simulând nababul.

Păcat de Lăcătuş, dar câtă vreme înfrângerile Stelei pot deschide ochii opiniei publice, cu privire la tirania patronului, la mai mare!

Fericire mare, încă o felaţie între VIP-uri

2007-10-30T07:32:00.000+02:00

Un ziar de scandal bucureştean ne anunţă cu teribilă încântare că se află în posesia unui filmuleţe de câteva minute în care Monica îi face un blow-job lui Irinel Columbeanu. Încă o ştire de asta şi probabil că va trebui să mă închid în casă vreo doi-trei ani, să decablez televizor, radio, să refuz să citesc ziare şi geamurile să mi le tapetez cu folie de aluminiu, pentru ca atunci când voi ieşi din nou în civilizaţie să învăţ din nou să mă mir.

Oricum, bănuiesc că cititorii se împart şi ei în câteva clase, fie-mi permis acum să spicuiesc câteva: doamne în vârstă "vai mamă, ce urât", neigienic, sau "vai, mamă, păcat de ea, fată tânără", indiferenţii şi cei care au reuşit să vadă până acum pornografiile franţuzeşti deja celebre cu "papi". Adevărul e că deîndată ce i-am văzut împreună, nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin cap că Monica i-ar putea face măcar o singură felaţie soţului ei sexagenar în câţiva anişori. Am tot sperat că între aceştia totul a început printr-o relaţie platonică, el citea Coelho, ea citea Dostoievski... Îmi trece prin cap o scenă dintr-un film american remake după unul franţuzesc, în care se spunea despre personajul interpretat de Gene Hackman... aux armes etcaetera...

Visul meu s-a năruit. Monica a îngenuncheat la picioarele dealtfel minuscule ale soţului ei, şi i-a înghiţit cu lăcomie scârbavnicul mădular... Aflăm din acelaşi ziar că filmuleţul cu pricina, făcut la faţa locului, într-un local bucureştean avea şi un preţ, 3000 euro, dar vezi doamne, citim un ziar inteligent, făcut de oameni inteligenţi, care, fără să dea parnosul au reuşit totuşi să identifice mare parte din detalii... Părerea mea e că atît paparaţul, cât şi revista cu pricina şi-au îndeplinit condiţia, mai cu seamă acum, când a deschis şi un forum pe care trebuie să votăm daca vrem sau nu să vedem şi filmul cu pricina. Dat fiind că Monica se vede doar preţ de o secundă, iar mădularul "imperial" (asta e de la mine) al lui Irinel este doar deductibil, sau mai bine zis indeductibil prin obrăjorii Monicăi, mă întreb ce mare realizare...

Se ia o tânără de la orice casă de modă mai scăpătată, cu oarecare nuri şi un bătrân. Singura condiţia ar fi ca ea să spună 50.000 de tâmpenii pe secundă, să se mire mult şi vocal şi bunicul cu pricina să poarte pulover în dungi.. Doriţi să vedeţi filmuleţul în care domnişoara Cutare i-o suge lui Bunicu?

Top octombrie 2007

2007-10-28T21:16:00.000+02:00

Din motive absolut obiective am luat o pauză de scris, timp în care, nu am citit mare lucru, în schimb am ascultat muzici, mai noi sau mai vechi - ştiţi cum e cu călătoriile, cel mai la îndemână să dai play şi... ride on baby!

Prin urmare, topul meu 10 luna octombrie 2007, fără adăugirile gen High Fidelity arată în felul următor:

1. Katie Melua - If You Were a Sailboat,

2. Dave Gahan - Use You,

3. Nine Inch Nails - Survivalism,

4. Serj Tankian - Empty Walls,

5. Queens Of The Stone Age - Suture Up Your Future,

6. Modest Mouse - Dashboard,

7. Gogol Bordello - Alcohol,

8. My Chemical Romance - I Don't Love You,

9. Foo Fighters - The Pretender,

10. Annie Lennox - Fingernail Moon.

Singurul nume pe care l-am văzut difuzat în air-play pe MTV şi chiar merită să câştige un premiu este, evident, Foo Fighters, în rest, după cum ne-a învăţat postul ce popularizează atitudine şi nu neapărat muzică, the same old crap.

La mulţi ani pentru buni şi ne-buni

2007-10-10T07:33:00.000+03:00

La mulţi ani, doamnelor şi domnilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale...

Suspecte şi nesincere prieteniile heterosexuale din zilele noastre...

2007-10-06T10:35:00.000+03:00

Din ciclul "a mai apărut un film franţuzesc, finalmente prost, dar franţuzesc, de dragul încurajării culturii europene autentice???" azi noapte am văzut "Prietenul meu cel mai bun/ Mon Meilleur Ami", film din 2006, în regia lui Patrice Leconte, cu Daniel Auteuil şi Dany Boon. Categoria asta de mai sus este echivalenta unei alte îndeletniciri personale, denumită generic: "încă un meci al Rapidului, pe care până la urmă îl pierde, dar un meci al Rapidului". Îl recunosc pe Dany Boon ca fiind unul şi acelaşi cu cel care în Joyeux Noel l-a interpretat pe Ponchel, nu neapărat urmare a prestaţiei sale actoriceşti cât datorită memoriei mele vizuale, de-a dreptul enervante de cele mai multe ori, nu mai poate nimeni în jurul meu să îşi păstreze anonimatul...

Patetic în sensul franţuzesc al cuvântului, escaladând vizual graniţa prieteniei heterosexuale cu cea homosexuală, într-un moment în care, recunoaşterea prieteniei la nivel declarativ şi "frăţietatea" în sens precreştin dau de bănuit, filmul lui Leconte este liniar, o adevărată cămaşă de forţă pentru Daniel Auteuil... Explozia din final de la Vrei să fii milionar-ul franţuzesc se amână, regizorul concentrându-se exclusiv pe tracul constant şi devenit enervant spre final al personajului interpretat de Boon, iar o manieră de acest gen, europeană 100% nu ţine într-un film urmând un reţetar american, cu o cameră de b-uri hollywoodiene.

Din Prietenul meu cel mai bun/ Mon Meilleur Ami, cu un web site, http://www.monmeilleurami-lefilm.com/ care arată ca domeniul de prezentare al unui medicament pentru deranjamentele stomacale, de parcă eşti sfătuit să vorbeşti despre acest film folosind redundant expresia "a fost văzut de un amic, nu de mine" nu rămâne nimic, nici măcar o singură imagine, iar povestea cu vaza este mult prea pretenţioasă ca să te cucerească, ca să nu spun că la final, cu mâna dreaptă pe cana de cafea căutam disperat o vază mai antică prin casă ca să o fac cioburi... Şi cînd te gândeşti că la "Voir un ami pleurer" a lui Brel mi-au dat lacrimile...

De dragul valorii autentice, rog a mi se permite să închei aşa cum trebuie:

"Bien sûr il y a les guerres d'Irlande

Et les peuplades sans musique

Bien sûr tout ce manque de tendre

Et il n'y a plus d'Amérique

Bien sûr l'argent n'a pas d'odeur

Mais pas d'odeur vous monte au nez

Bien sûr on marche sur les fleurs

Mais mais voir un ami pleurer..."

P.S.

Dany Boon este în film fan al lui PSG! Nu că ar avea mare importanţă...

Bergodi, back with a vengeance

2007-10-05T21:34:00.000+03:00

Bergodi nu s-a ţinut de cuvântul dat ieri şi a rămas la Rapid, cum am spus-o mai devreme, deşi trebuie să recunosc că am făcut-o cu o oarecare strângere de inimă. E adevărat ceea ce se spune că nu ai cum să trăieşti în România şi să nu te contaminezi cu românism. În cazul lui Bergodi, mă bucur să constat că această renunţare nu implică procese de conştiinţă, dat fiind că sunt destul de familiarizat cu tentaţia cotidiană a dezicerii de principii.

În sfârşit un semn pozitiv din partea acestui "domn", aterizat într-un univers amoral - se dă pe brazdă, aşa cum au mai făcut-o şi ceilalţi: Zenga şi Pedrazinni. Era şi păcat să părăsească probabil singura echipă din România care, în ultimul an nu s-a grăbit să îşi acuze antrenorul de eşecul survenit, să îi lase acum la greu pe elevii săi, pentru a-i motiva să reprezinte de la anul, în sfârşit demn România în Champions League.

Şi nu am uitat! Nimic nu va merge la Rapid, indiferent de ponderea implicării afective, dacă nu se va lucra psihologic, atât la nivel individual, cât şi colectiv.

Bergodi rămâne!

2007-10-05T10:08:00.000+03:00

Personal cred că Bergodi nu va pleca din Giuleşti, cel puţin pentru că nu are motive. Nu este prima echipă de club pe care o antrenează în România, oricât de şocante ar fi jocurile de culise şi falsa moralitate a anumitor oameni ce gravitează în jurul fotbalului, acestea sunt lucruri despre care în mare ştia şi mai presus de toate, Rapidul încă o dată nu a pierdut.

Ca şi în cazul lui Zenga la Dinamo, timpul a fost prea scurt, este cât se poate de clar, iar dacă privim peste gard, la Manchester United vom înţelege poate că pentru a construi o echipă şi o mentalitate colectivă îţi trebuie timp.

Lui Bergodi nu are nimeni ce să-i reproşeze, Rapidul a "circulat" frumos, ne-a reamintit multora de Rapidul de acum doi ani şi am admirat individualităţi jucând altruist, cu inteligenţă şi dăruire. Repet, Rapidului i-a lipsit psihologul, omul care să le prezinte variante de scor în oglindă cu aceeaşi stare de spirit. Fotbaliştii aceştia au uitat cum e să joci fotbal în curtea şcolii, sau pe maidan, când nu ai presiunea timpului, cînd habar nu ai de business-ul din spatele ludicului. Asta trebuie să aducă nou Bergodi la Rapid. Atât şi nimic mai mult. Meciuri de antrenament în care jucătorii să joace alternativ cu conştiinţa unui cronometru ce s-ar putea opri oricând şi fără aşa ceva, până la apusul soarelui, până când echipa condusă reuşeşte să egaleze şi să se departajeze.

Bergodi, adu ludicul în Giuleşti!

"Taxidermia", patologie şi leapşa prin Pomul Genealogic

2007-10-05T09:10:00.000+03:00

Am terminat traducerea la Taxidermia, filmul lui Palfi Gyorgy, inspirat din nuvelele lui Parti Nagy Lajos. Cu puţină răbdare îl veţi vedea în curând şi la Bucureşti, bucurându-vă vreme de 2 ore de o incursiune în lumea patologicului, a visceralului şi a absurdului. Suprarealistă şi postmodernistă deopotrivă, utopia lui Palfi are de partea sa toate argumentele diacronismului cinematografic şi literar, începând de la Hippocrate, Kafka, Thomas Mann, trecând prin Bunuel, Bergman şi culminând cu Tarantino, Rob Zombie şi Chuck Palahniuk, încât remarci de genul: descrieraţi, scârbos, sex de-ăla tâmpit... te clasează din start, cinefilule, într-o categorie eufemistic vorbind inferioară.

Într-un moment istoric în care ştirile de la oră fixă fac legea, de parcă crimele, violurile şi incesturile s-ar fi îndrăgostit iremediabil de români, filmul lui Palfi nu face decât să reunească câteva aberaţii şi să uite de câteva ori pătrăţelele, bipurile sau în cele din urmă chiar camera de filmat la faţa locului. Te poţi supăra pe un astfel de film? Te poţi îndoi că eşantionul de fani ai ştirilor de la oră fixă, obsedaţi de sânge şi alte secreţii nu vor da năvală să vadă cu ochii lor filmul care aproape că face sinteza atâtor ani pierduţi cu ochii pe atrocităţi, fără a-şi da de gol snobismul? Nu, categoric nu. Taxidermia este un film să placă contemporanilor, având în spatele său o certă cultură europeană a organicului, mult diferită de "picturalul" forţat al unor grozăvii carnale gen Saw sau Hannibal, din ciclul "maţele-ncurcate".

Atât pentru moment... The best is yet to come.

P.S.

România nu lipseşte din filmul sus-amintit. La un moment dat bătrânul Balatony Kalman, privind televizarea a ceea ce a ajuns proba de mîncat viteză, exclamă "uite, până şi românii ăstia au ajuns în State...".

Cei care nu mai au răbdare, un tur orientativ prin site-ul oficial al multpremiatului film: http://www.taxidermia.hu/indexen.htm

Rapidul a clacat, din plictiseală

2007-10-04T18:43:00.000+03:00

Se spunea că anul acesta fotbalul românesc este "at his best". O fi fost... Nu neg că există valori în fotbalul intern, imaginaţie, fantezie şi nerv cum nu am mai avut până acum, la nivel psihic însă coeziunea nu există. S-a văzut şi astăzi. Am avut senzaţia că jucătorii Rapidului începuseră să se plictisească la perspectiva că vor câştiga fără probleme în faţa lui F.C. Nurnberg, când deja conduceau cu 1-0. Nu ne-au bătut niciodată nemţii, nici o altă echipă Românească nu a luat un punct în tur anul ăsta... Ne-am achitat faţă de public, ne-am achitat faţă de Moţu Pittiş, îi băgăm patronului bani în casă, ce se mai poate întâmpla până la sfârşitul meciului...

Cam asta a fost şi am pierdut trist, cu golul egalării în ultimul minut. Bergodi nu are de ce să plece definitiv de la Rapid, ar putea cel mult să dea o tură până prin Italia sau Anglia şi să revină însoţit de un unsprezece de psihologi, pentru că deşi statistica de azi va arăta flagrantul superiorităţii rapidiste la toate capitolele, pauzele de încredere sau de supraîncredere luate au hotărât soarta meciului. E vina lui Andrade, a lui Boya, a lui Buga sau Cesinha în repriza a doua? Nici vorbă. Iar am fost furaţi de arbitru? Nici vorbă, am primit doar nişte remindere cu privire la poziţia noastră în subconştientul european colectiv şi atât ne-a trebuit pentru a ne resemna.

Ce am câştigat din această eliminare? Nu ne facem de râs cu un stadion impropriu pentru UEFA şi nu îi înstrăinăm banii patronului pe 2007. Altceva nimic.

Bufonul e în extaz! Steaua, singura echipă românească care merge mai departe, chiar dacă ciuca bătăilor în Champions League. Sincer, continui să cred că Steaua merita să bage spaima în cupa UEFA şi nu să fie spare-partnerul celor mari, nu asta este soarta pe care i-o doresc singurei echipe româneşti care a câştigat vreodată Cupa Campionilor, dar, mă rog, asta e, fără Rapid mă voi uita la meciurile Stelei dorindu-i să piardă cele câteva meciuri ce i-au mai rămas la scoruri cât mai strânse.

Nu mă mai întreb retoric "cum a putut Rapidul să piardă această calificare?" Am văzut doar cum!

Let us compare poezies

2007-10-03T17:20:00.000+03:00

Mi-e scârbă de plagiatori, în instanţa acestora fantezia mea nu mai are margini. Promit ca, aşa cum îţi faci rezerve de ţigări, cafea, filme pentru zilele ploioase, o să păstrez o doză de vomă, fecale, urină şi tot ce se mai poate organic, septic, fetid pentru cei care în prostia care îi caracterizează încearcă să se impună în imaginea colectivă ca exponenţi ai frumosului, ai artisticului plagiind.

Iată mai jos un exemplu. Textul de bază, Presimţire îi aparţine lui Matei Ghigiu, cu adevărat poet, cel de-al doilea unui wannabe poet, om de cultură, om de lume, unui wannabe om... Iată aşadar textele:

presimtire

de matei ghigiu

era o femeie îmi suna la uşă după miezul nopţii

îmi spunea că a venit să mâncăm struguri

scotea din plasa de pânză un iepure alb_negru

sublinia faptul că ar putea fi un melc cu urechi prelungi

dar că nu e aşa că se întâmplă fiecăruia să fie altfel

mai ales atunci când nu are de ales

dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile

mă lăsa să o iau de mână

să o port prin încăperile casei devastate de cutremur

eu gândeam că aşa nu se mai poate

mă dezlipeam de lucrurile simbolice

încercam să arăt că ne aflăm în interiorul unui sentiment îngrozitor

că ne pândesc subtile plenitudini şi multe altele

erau şi nişte tineri înalţi treceau pe holuri rumegând iarbă

tu rămâneai în urmă numărai în gând până la sfârşitul numerelor

mă desenai cu vârful unghiei în aer

mi te încolăceai pe oase ca o iluzie obosită

să nu zici că nu ţi-am spus

şi

threesome

de andu moldovan

era o femeie îmi suna la uşă târziu după miezul nopţii

zicea că a venit să mâncăm împreună

scotea din sacoşa de pânză un iepure alb-negru

îmi spunea că ar putea fi un melc cu urechi prelungi

dar că nu e aşa pentru că se întâmplă fiecăruia să fie altfel

mai ales atunci când nu are de ales

dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile

apoi mă lăsa să o iau de mână

să o port prin încăperile casei

devastate de cutremur

eu gândeam că aşa nu se mai poate

mă dezlipeam de toate lucrurile simbolice

încercam să-ţi arăt că ne aflăm

în interiorul unui sentiment îngrozitor,

că ne pândesc subtile plenitudini şi multe altele

ea rămânea în urmă

număra în gând până la sfârşitul numerelor

mă desena cu vârful unghiei în aer

mi se încolăcea pe oase

ca o iluzie obosită

să nu zici că nu ţi-am spus

Iată spre verificare linkurile originale:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/75349/index.html si http://www.hermeneia.com/poezie/4127/

Andu Moldovan, scârbă eternă, ridicolule!

P.S.
"m-am uitat...s-ar putea sa fie dintr-un joc al lor: bobadilu isi face firma cu Ghigiu, iar Ghigiu il lasa sa-i " contrafaca " poeziile, da e pe fatza rau... prea rau ca sa nu cumva sa fie chiar o joaca consimtita de amandoi...ce kuku meu, doar sed toata ziua nas in nas unu cu altu'"

Despre jumelismul organic şi proiecţia sa în societate

2007-10-01T17:13:00.000+03:00

O englezoaică, a suferit în copilărie o cumplită traumă, s-a deranjat stomacal în asemenea hal încât tot ce mânca ziua voma noaptea. Prin urmare a încercat şi cu cartofi prăjiţi şi, minune mare, Petrache Lupu nu altceva, pomenit fie-i numele în vecii vecilor, cu chipşi. Nu a mai vomitat, şi-a revenit, şi, vreme de 17 ani nici un fel de deranjament stomacal.

Întrebată daca nu se plictiseşte cu acelaşi meniu, aceasta a negat cu vehemenţă. Cum să te plictiseşti mâncând cartofi prăjiţi când există ketschup, maioneză, piper, sare şi altele? La 20 de ani arată ca o vedetă de hollywood, paradoxal mai şi mănâncă ca una. Mă întreb care dintre bucatele de mai sus îi place mai mult, cartofii prăjiţi cu ketschup şi sare, sau cartofii prăjiti cu ketschup şi piper? Trebuie să existe un criteriu de departajare. Mă gîndesc la Gigi Becali, care îi urăşte pe toţi cei cenu sunt de neamul lui (românesc, susţine patronul-oier), pe criterii etnice sau religioase. De la o vreme îi urăşte şi pe cei de neamul lui care sunt homosexuali, care apelează la sex-shop, pe comunişti, rapidişti sau dinamovişti. În curând va urî TOT ce este uman, făcând-o în sfârşit şi la nivel declarativ.

La fel şi cu englezoaica în cauză. În curând nu va mai suporta nici cartoful prăjit în sine, urmare a faptului că ideea de cartof în stare pură este cea care îi repugnă.

fotografie de Willy Pragher

Cel mai gay dintre negay din România leat 2007

2007-10-01T10:00:00.000+03:00

Vai, dar atât de bine mă simt când mai descopăr o mostră de integrare armonioasă a României în rândul ţărilor cu tradiţie, că nici nu vă pot explica în ce stare de elevaţie mă aflu.

Prin urmare, încă un punct din codul de toleranţă individuală îndeplinit. Se luptă pentru a câştiga trofeul de cel mai iubit simbol al homosexualilor români: Victor Ponta, Tudor Chirilă, Cristian Chivu şi Răzvan Fodor. Retrăiesc momente de confuzie similare: ce a găsit brooke shields la michael jackson, ce a găsit marilyn monroe la arthur miller, ce a găsit bonnie la clyde?

Răzvan Fodor: zic fetele că are ochii lui Keanu Reeves, care, în Matrix cel puţin, purta ochelari, ok, înţeleg, are ceva wild, superior, rebel... Grrrrr... Ar trebui să fie votat de majoritatea homosexualilor, mai cu seamă că se zvoneşte că nu ar fi prea spontan cu fetele.

Cristian Chivu: îl plac fetele pentru că este reţinut, echilibrat şi dă senzaţia de cerebralitate. Discreţia contează enorm, probabil că îl vor vota homosexualii latenţi şi cei care încearcă să nu îşi dezvăluie această identitate...

Tudor Chirilă: era pe gustul doamnelor şi domnişoarelor la începutul perioadei "Vama veche", atât pentru fizic cât şi ca urmare a filiaţiei, ştiţi cum funcţionează la doamnele de o anumită vârstă care, dacă scapă din lesă ciupesc copilaşii de obrăjori vai, drăguţule, tu al cui eşti... Fiul Iarinei Demian cu Chirilă. Ulterior domnişoarele au crescut, iar doamnelor le-a ajuns la ureche cum că se comportă cam urât, scuipă, înjură şi provoacă scandaluri. Numai bun de votat de către homosexualii de pe tir şi de către adepţii sado-maso, piele neagră, şepci, brăţări cu ţinte. Rob Halford rules.

Victor Ponta: ??? Ce e de plăcut la acest individ, supranumit într-o vreme "micul Titulescu"? Există cel mult şanse să fie votat de câţiva istorici homosexuali seculari, în special de către cei cu ramolisment cerebral, care încă mai vibrează la numele de Titulescu, din proteză, nu din altceva.

Pronosticul meu: Răzvan Fodor este câştigătorul detaşat Mister Gay, Romania 2007.

Propunerile pentru anul viitor: Ion Cristoiu, Ionel Ganea, Gigi Becali, Pepe.

Jocurile Olimpice Speciale de Vară, 2007 faţă cu Gigi Becali...

2007-09-26T21:32:00.000+03:00

În perioada 2-11 octombrie 2007, vor avea loc la Shanghai, Republica Populară Chineză, Jocurile Olimpice Speciale de Vară.

Aceste evenimente vor marca prima Olimpiadă găzduită de Asia, şi a doua oară când aceasta are loc în afara Statelor Unite ale Americii. Vor participa 7500 de atleţi, 40.000 de voluntari, 3.500 oficiali şi mii de familii, voluntari, spectatori şi jurnalişti din lumea întreagă.

Atleţii prezenţi vor concura la 25 de diverse probe de tip european, participând în cadrul mai multor sporturi demonstrative: sporturi acvatice, atletism, badmington, basket, bocce, bowling, cricket, ciclism, curse de fregate, hipism, fotbal, golf, gimnastică, judo, caiac-canoe, dansul leului, haltere, patinaj pe role, înot, softbal, tenis de masă, handbal, tenis şi volei, cât şi sporturi cu motor.

Ne vom încuraja şi noi participanţii din faţa ecranelor televizorului, sau ne vom mulţumi să aflăm surprinşi a doua zi succesele repurtate de atleţii surpriză ai României, în vreme ce posturile de televiziune naţionale sau prin cablu se vor înghesui să mediatizeze elucubraţiile mentale şi verbalismul gângav al lui gigi becali?

Goodnight Romania, wherever you are!

A te simţi super-de-România

2007-09-26T18:54:00.000+03:00

Paradox. Astăzi am înţeles de ce nu câştig la lotto şi de ce de fiecare dată când merg pe stradă paşii mei reuşesc pe căi misterioase să evite să calce în rahat. Ajunsesem chiar până în sitaţia în care îmi apăsam ameninţător talpa deasupra rahatului lunguieţ, gălbui, de câine mare, stricat la stomac, când un skate-board răzvrătitmi se strecură între talpă şi caldarâm, levitând deasupra excrementelor canine cu graţia cu care Colin McRay trecea în mare viteză peste veveriţele care se trezeau la ceas rău să treacă poteca, şi purtându-mi pasul jumătate de metru mai departe şi prăbuşindu-mă, cu vedere şi miros directe către posibila victimă.

În oraşul ăsta, în ţara asta eu încă trăiesc, de aici să zicem "şirul de ghinioane" pe care le tot experimentez zi după zi. Am pierdut la lotto, la bursă, la şah, la table, Rapidul pierde, echipa naţională de rugby pierde, şi multe, multe altele, dar supravieţuiesc. Nu am primit pumni în faţă de la Mihai Stoica, nu m-a jignit, nu m-a spurcat şi nu m-a înjurat de mamă Gigi Becali, nu sunt supus pericolului de a fi deportat într-unul din cartierele pe care acesta le pregăteşte homosexualilor din Bucureşti, câinii şi pisicile mele nu au fost maltratate de frustraţii buzoienii şi de toţi frustraţii români care îşi manifestă astfel neputinţa, nu a sărit Ganea la gâtul meu şi nu sunt ungur ca să fiu pus la stâlpul infamiei de colegul meu la fel de frustrat de faptul că aparţine unei minorităţi inferioare numeric celei maghiare, dar are un suflet verde românesc de toată frumuseţea. Eu sunt Zelig de Bucureşti, mă confund şi mă identific şi toate relele trec pe lângă mine, neafectându-mă.

...

A world war

was announced

days ago

but they didn't know

the lazy sunbathers

the lazy sunbathers...

Goodnight Romania, wherever you are!

fotografie de Willy Pragher

Blesteme cu urşi, pentru unii bruni, pentru alţii albi

2007-09-26T07:27:00.000+03:00

O întâmplare de săptămâna trecută mi-a dat de gândit cu privire la trainingul uman la care mulţi dintre noi ar trebui să fim supuşi, în beneficiul comunităţii, evident şi a convieţuirii paşnice şi profitabile nu doar pentru propria persoană.

La munte undeva, în România, evident, un urs, căutând prin gunoaie şi-a înţepenit ţestul într-o găleată de metal şi, disperat, a năvălit în miez de noapte pe culoarele unui azil de bătrâni. Speriaţi, angajaţii au sunat la Salvare, care a venit, ca pentru oameni, patru ore mai târziu. Prima măsură de descarcerare a ursului, măcelărească de-a dreptul a necesitat doar un ciocan, şi câteva minute mai târziu angajaţii salvării s-au familiarizat cu cutumele ursăritului, lovindu-l cu nemilă pe bietul urs cu ciocanul în găleată. Dacă după toată experienţa aceasta ursul nu se declară fan Cannibal Corpse, mare minune. În cele din urmă l-au sedat, reuşind să-i extragă găleată de pe cap. Mai bine îl omorau, stresat la culme precis că ursul în cauză s-a retras în munţi şi s-a aruncat într-un ciot ascuţit.

În amintirea pasiunii cu care în două zile şi nopţi am epuizat primele două serii din Lost acum vreo doi ani - ca să vedeţi paradox, televiziunile deplângeau în imagini moartea Papei şi eu deplângeam dispariţia din serial a Annei-Lucia, asta cu mult înainte de a afla public că nu m-ar putea oricum iubi niciodată, inima sa fiindu-i dăruită unei tinere oribile - poate nu ne-ar strica multora dintre noi un training pe o insulă uitată de lume, chiar şi cu riscul întâlnirii de un anumit grad cu Ursul polar.

fotografie de Willy Pragher

Americanii's de vină...

2007-09-25T11:26:00.000+03:00

Sâmbătă şi Duminică mi-am permis luxul de a lenevi şi de a nu-mi tulbura cu nimic dolce far niente-le de sfârşit de săptămână. Prin urmare, am deschis televizorul şi am lăsat VH1 să îmi populeze sonor camera.

Stupoare, Top 50 European Rock, nimic mai interesant, sâmbătă după-amiază. Câteva neaşteptate prezenţe în acest top, printre care, Tears For Fears, Duran Duran şi o trupă care îndrăznea să se considere rock doar cel mult prin prezenţa unui chitarist cu cagulă, în rest, gloria gaynor tată, în toată regula, îmi scapă numele, în orice caz, un one hit wonder. Pe primul loc, de bun simţ aş spune The Rolling Stones cu Angie. Interesantă absenţa celor de la The Beatles, cel puţin cu While My Guitar Gently Weeps, magistrala compoziţie blues a lui Harrison, sau chiar Revolution, A Hard Day's Night ca să nu spun nimic de absenţa lui Lennon. Paradoxal, Working Class Hero apare în top undeva pe poziţia 40şiceva, dar în interpretarea celor de la Green Day, minunat maturizaţi între timp. În orice caz, una peste alta, muzică bună, imaginativă şi variată. Cu ocazia asta am descoperit o trupă nouă, Modest Mouse, produsă în ultima vreme de Johnny Marr, de ce m-aş mai mira pentru succesul de casă.

Top 50 American Rock dezastru total, nu că nu m-aş fi aşteptat, dar în orice caz, întotdeauna mai este loc de mirare. Marilyn Manson sub Therapy, Offspring give it to me baby... , Soundgarden, Ugly Kid Joe sau Stiltskin. Surpriză plăcută My Chemical Romance, System of a Dawn şi noul album Nine Inch Nails, prezenţi, chiar dacă nu pe locul pe care ar fi trebuit. Pe prima poziţie Metallica, cum era cam de aşteptat, iar pe locul doi Bruce Springstenn cu Born in the U.S.A., trăiască proletcultismul american, interpretat de pletoşi, cu bustul gol şi de vocaliste cu sânii la vedere!

Măcar ştiu că dacă va fi să ceară azil politic, Gigi Becali nu se va refugia în America. Tot e bine.

Goodnight Romania wherever you are!

Utopia salvează România

2007-09-25T09:37:00.000+03:00

Mă trezesc de câteva dimineţi după un vis utopic. Se făcea că trăiesc într-o ţară în care democraţia a atins apogeul, socialismul ideal, tărâmul unde nemulţumirea generală corectează anomaliile. Visul de aseară, de pildă, e antologic, mai cu seamă dacă ţin cont de actualitatea sa.

Trecuseră două luni de când Stadionul Ghencea nu se mai umpluse cu spectatorii, iar asta fără a fi fost în prealabil suspendat. Pur şi simplu, suporterii refuzaseră să mai plătească bilete, iar asta nu din comoditate, preferând varianta cu statul în casă şi urmăritul meciurilor la televizor. Nu, pentru că la ora respectivă Bucureştiul gemea de lume, boicotând în acest fel mersul pe respectivul stadion. Intrat la cheltuieli în onoarea prezenţei consecutive a Stelei în Liga Campionilor, patronul Gigi atinsese pentru prima dată fundul sacului, ieşind în pierdere după disputarea pe teren propriu a meciurilor cu Arsenal, F.C. Sevilla şi Slavia Praga, marile echipe din Grupa H, de la homosexual, cu zero susţinători în tribune. Nu se vânduseră nici biletele pentru suporterii oaspeţilor, aceştia solidarizându-se cu românii care au ţinut în acest fel să se revolte împotriva Dictaturii Gigi şi a înstrăinării de către acesta a clubului lor de suflet. Nu în ultimul rînd contase foarte mult numele lui Gică Hagi.

Toate acestea veneau după ce în prealabil românii boicotaseră ştirile şi talk-showurile care îl aveau ca erou pe Gigi Becali, ieşind în stradă şi claxonând la nesfârşit, până ce, pentru a nu scădea la rating, managerii de programe hotarâseră să nu mai mediatizeze nimic legat de latifundiarul din Pipera. În presă se întâmplase acelaşi lucru, editurile nu îşi mai puteau vinde ziarele care conţineau fie şi o ştire minusculă despre acesta.

Cartierul Pipera fusese cumpărat de o vastă comunitate homosexuală, care, cu sprijin din afară erau dispuşi să plătească dublu pentru a achiziţiona casele din imediata apropiere a reşedinţei lui Becali. Nu fusese nevoie, semenii lor oferindu-le în semn de solidaritate casele respective, la preţuri accesibile tuturor. Visul latifundiarului se împlinise, toţi homosexualii erau de-acum grupaţi într-un cartier numai al lor.

Gigi Becali îşi va depune zilele următoare candidatura pentru Parlamentul European, iar aceasta pe fondul muşamalizării naţionale a demersurilor homofobe ale acestuia . Dacă ar afla forurile internaţionale că autorităţile române nu iau nici un fel de atitudine, nici nu vreau să îmi imaginez ce ar putea urma...

Alte modalităţi de fumat pasiv

2007-09-19T17:12:00.000+03:00

Control medical - medicina muncii. Întrebări de rutină, dictate de informaţiile lapidare pe care le-am dat la înregistrare, cum că sunt bolnav, am avut ceva febra şi nu cred că analizele de sânge vor ieşi bine. Dacă aş fi zis că sunt nervos că Rapidul nu a reuşit să bată Steaua poate că ar fi fost ceva, aşa, nimic mai simplu "dar cum aţi răcit?"

"Fumaţi?" Nici nu ştiu ce să răspund, cum sună "m-am lăsat de 10 luni, dacă mă gândesc bine chiar de 11... Când veţi împlini un an atunci să vă lăudaţi." Hell's ditch... "Haideţi să vă ascult un pic, să văd ce vă mai fac plămânii după dureroasa pierdere". Mici raluri, de la viroză, mai mult ca sigur?

"Ziceţi că nu fumaţi? Suspect. Păreţi fumător pasiv. Aşa se aude, cel puţin. Nu mai fumaţi, nu trăiţi alături de un fumător, nu umblaţi cu ţeava de eşapament la dumneavoastră... Locuiţi cumva lângă un crematoriu uman?

Goodnight Romania, wherever you are.

Maimuţa Mamă, ambiguizată de coadă

2007-09-19T07:36:00.000+03:00

Necaz mare, Maimuţa Mamă mă interpelează, ochi ficşi, sticloşi, zâmbet de sfinx de la bâlci, respiraţie sensibil zgomotoasă aidoma unui uscător de păr marca remington.

Astăzi am învăţat ceva: "Pupă-l în bot şi papă-i tot". Poate ca am înţeles eu greşit greşit, era de fapt: "Pupal în bot şi Papai Tot". Oricum, nu am prea mult timp de gîndire pentru că Maimuţa Mamă continuă, cu o agitaţie fecundă: "Sau alta: MINTE-MĂ FRUMOS!", apăsând literele din urmă. Evident, se face aluzie la mine, deşi, strânsă cu uşa îmi explică că în aceste sintagme este vorba "despre viaţă". Mai mănâncă ceva, se fardează, se rujează şi porneşte tacticos spre ieşirea din Fabrică. "Bună ziua", îmi transmite cu ifos, vădit enervată de faptul că nu m-am implicat.

Păi de ce sa ma implic. Păi îmi pare sincer rău pentru Maimuţa Mamă, dar s-a adresat cui nu trebuie. Să îi explic că de-ăstea am tot halit la viaţa mea, chiar deunăzi, onor doamna stilată la bancă, citez am două diplome, îmi iau două ecleruri şi le mănânc cu mai mulţi domni...

Trăim într-o ţară tristă, mulţi sinucigaşi şi totuşi nu suficienţi, sau, cel puţin, mereu răzbate câte un regret.

Deşertaciunea deşer tăciunilor

2007-09-17T19:05:00.000+03:00

Săpânţa de la locul de muncă:

Aici ieumă odihnesc,

puiu' lui Nea Beni mă numesc,

săracă şi amea viaţă

cumsa topit cao gheaţă.

Ma adus la giob la Cioli,

şimau mâncat canişte molii,

iaracum şi osul meu

emâncat deviermi la greu.

Alibi sfârşitul lumii

2007-09-16T11:26:00.000+03:00

Nu am luat pauză pentru că am vrut eu, ci pentru că aşa a fost să fie, încercând să aloc cât mai mult timp "scriiturilor mele de seară", care au fost şi ele la rândul lor neglijate în favoarea altor şi lator inutilităţi. Şi ca să vedeţi cum se leagă lucrurile, primordiala inutilitate de vineri a fost lenea, care a câştigat confruntarea cu Savall (ale cărui albume oricum le am integral, ce să zic şi eu ca să mă justific), iar cea de sâmbătă se numeşte Grindhouse, trăiască Tarantino chiar şi dincolo de sfârşitul lumii.

Aseară am aflat cu stupoare că în 2034 sau 2036, nu are prea mare importanţă dat fiind că în anii aceia Bruce Willis nici măcar amintire nu o sa mai fie, un meteorit mare-mare, - câtă dorinţă de a convinge la ziariştii aceştia când puteau folosi un singur cuvânt şi ar fi strecurat o angoasă de zece ori mai mare-mare decât mare-mare - mă rog, în 2030şiceva un meteorit se ciocneşte de pământ şi adio continente, fete de la pagina 5 şi dvd-ul meu cu Boomtown Rats pe care, ca să îl las nepoţilor copiilor mei va trebui pesemne să îl ferec într-un sicriu de plumb.

Prin urmare, nu mai am linişte, dorm întors şi iau hotărâri in sweet manole style, adică azi mă jur că de mâine îmi trăiesc viaţa la maxim şi respect mai mult sloganul de la Nike şi mâine mă apucă o stare de puţin îmi pasă că am pierdut bunătate de bilete la Jordy Savall, fără pic de altruism, ruşine monumentală, acum e momentul să aplic acelaşi tratament şi lui Bejart, care fără nici o îndoială va veni aici cu personalul de serviciu, singurele cheltuiali ceva mai simţitoare fiind măştile impecabile şi mulajele de muşchi aplicate acestora.

Iar toate astea pentru că în 2034 sau 2036 un nenorocit de meteorit o să îmi spargă geamurile, aşa că iau încă o hotărâre, de care ar fi bine să mă ţin, ca în 2033 sau în 2035 să nu mai spăl geamurile, pentru a nu îmi irosi şi atunci alt eminute preţioase cu inutilităţi eminamente inutile.

Ziua internaţională a măştii

2007-09-04T14:45:00.000+03:00

Masca.

Măştile se poartă nu pentru a te ascunde, ci de cele mai multe ori pentru a ieşi în evidenţă, evident, nu este aici cazul situaţiilor limită, cum ar fi pesta sau incendiile, când porţi măşti fie pentru a speria urgia, fie pentru a transmite semnale sexului opus sau similar, de genul: sunt kinky rău de tot. Cine mai crede că masca a fost inventată ca să te ascunzi poate nu ar fi rău să îşi pună o mască de politician şi să iasă pe stradă fără bodyguard.

Ca şi maşina, există măşti de bonton, de răuton şi tradiţionalele măşti de raton. Pentru o clipă devii atrăgător, dar, muritorule de rând, trezeşte-te, nu tu eşti cel ce prezinţi interes, ci persoana pe care o întrupezi: elvis, vandam, valjan sau bănel. Pune în cumpănă alegerea făcută: prezinţi interes ca prieten-fantezie şi la o adică dai masca jos şi ai scăpat basma curată.

Propun pentru sănătatea naţiei române omologarea unei zile din calendar ca Ziua internaţională a măştii. Bugetar, bugetar, dar când te gândeşti că ai făcut 69 cu Marilyn Monroe parcă îţi vine să te duci la privatizat la poartă şi să îi strigi băi boule, eu cu merlin şi tu cu loredana, ciumatule...

Fundamentalismul romanesc, filiala Bacău

2007-08-31T09:39:00.000+03:00

Momentan sitelul este in constructie. Va rugam sa reveniti mai tarziu pentru detalii despre produsele Dedeman.

Am intrat de curiozitate prin vecini să văd şi eu despre ce e vorba, la câteva zile după mediatizarea moderată a revoltei câtorva paşoptişti ai autorităţilor locale din Bacău, revoltaţi la culme de reclamele aici de faţă. Am înţeles că s-au înflăcărat aici două curente fundamentaliste militante: ma-sculinismul şi ortodoxismul băcăuan.

Pe de o parte javrele dreaku, care ne trataţi femelele ca nişte jucării secsuale din partea bărbaţilor cu burtă, maieu cu găurele şi batistă în cap, înnodată la capete, ca în Dragostea-i ca şi o râie, nenea ală cu doamna şţirbă care e de fapt femeie de service sus La Motoare, complexati de faptul că niciodată nu au fost în stare să tundă peluză, să ridice un zid în calea neuitării sau să repare ghiveta. Pe femeia mea nu o ating nici măcar cu o floare, întotdeauna cu ghiveciul, evident, pentru a-şi susţine poziţia belicoasă.

Pe de altă parte ruşine, satanişti nefericiţi, că vă vede domnul nostru Gizăs şi o să vedeţi voi, FOCUL GHENEI, FOCUL GHENEI, ANATEMA pe voi cu neamul vostru cu tot... Fundamentaliştii ortodocşi de la Bacău, aceiaşi cu fundamentaliştii fotbalişti care până nu de mult scuipau seminţe la meciurile de fotbal ale echipei primarului Seche, de plictiseală, s-au trezit că le stă băţ în faţa unor femei mai mult decât îmbrăcate, ceea ce este atât de paranormal încât evident că nu poate fi decât lucrare diavolesacă piei lighioana dreaku. Este un pericol de alarmă în calea neplăcerilor cotidiene care i-ar putea urmări, încercaţi să vă imaginaţi un oraş erect, victimă a corpului în mişcare al femeii moderne...

Sfaturi pentru edilii băcăuani:

- expulzaţi-o pe doamna care a zis lasă-le maică, că sunt frumoase!

- interziceţi difuzarea următoarelor filme: Being There, Calendar Girls şi Pipe Dream,

- obligaţi breslele mai sus citate la un regim cu bere şi mici, pentru îndepărtarea rapidă a sex-appealului.

Dormeau adânc sicriele de plumb,

pe flori de plumb

şi-am început să strig...

Amor nebun la sfârşit de august

2007-08-30T13:40:00.000+03:00

Cum o să dorm eu singură în noaptea asta, intonează retoric, logofeteasa, după care, vădit enervată de lipsa de participare a andrisanţilor continuă: hai că mă duc că mai am treabă.

Când iubeşti nu mai are importanţă dacă o faci sincer sau nu, strigă tare, să te audă lumea toată CUM O SĂ DORM EU SINGUR(Ă) ÎN NOAPTEA ASTA şi ai intrat în legalitate, nu mai eşti holtei, nu mai eşti domnişoară, eşti ditamai perechea cuiva şi urli în gura mare, să înţeleagă lumea fie că e un loc liber în pat, fie că deşi e un loc liber în pat e ca şi cum n-ar fi. Ambiguitate totală când iubeşti, uiţi de specie, uiţi de poziţie uiţi că ai două diplome, închid portiera, vrei să claxonez, şi eşti gata să te iei de gât cu lumea toată. Mai bagi câte o dar dacă când mă întorc toate sunt ca acum mă mai laşi la tine în apartament, pentru că iubirea le trece pe toate cu vederea.

Pentru că atunci când iubeşti, schimbi level-ul, upgradezi, te apropii mai mult de soare, şi îţi măreşti arsenalul: ai motive să fii obscen, mitocan, grobian, târf sau târfă, ţaţ sau ţaţă, incoerent, neprincipial sau din contră, principial, taciturn, dezinvolt, fermecător. Să mai zică cineva că nu ai fi iubit măcar o dată în viaţă...

Sunt trist, pentru că am înţeles încă o dată că iubirea nu înseamnă mai nimic, pentru unii nefiind decât o durere de măsele. Te duci la dentist şi ţi-a trecut. Mă gândesc, wishful thinking, fireşte, că unii poate mai nimeresc şi pe la dentişti cu instrumente nesterilizate...

Carmen, o harra

2007-08-10T09:55:00.000+03:00

"Destinul ţi-a hărăzit o carieră muzicală sub-mediocră, cu coveruri infecte după Modern Talking, Bad Boys Blue sau eventual Madonna şi versuri "mi-a zâmbit raza de soare/mă mănâncă-ntre picioare", perenă guristă uşoară, care vei schimba câteva co-guriste până când norocul îţi va zâmbi iar, vei fugi pe cont propriu în state şi, aşa cum i-ai păcălit pe românii fără acces la pop-culture cu marile tale piese, furate şi îngropate fără piatră pe mormânt în groapa comună a muzicii uşoare româneşti şi te vei mărita şi vei face iute trei copii, că, deh, ceasul biologic tica-tic, tica-tic.

Puţin mai târziu, dat fiindcă americanii sunt naivi şi habar n-au cum se numeşte capitala românicii te dai mare clarvăzătoare, zici că l-ai visat pe ceauşescu cu capul spart şi pe leana pe spate şi că românica va fi condusă la un moment dat de un tânăr cu iniţiala de M în nume şi te-ai scos, ţi-ai revendicat o plajă pe care poţi trăi liniştită până când vei da ortu popii de îţi vor mânca călifarii până şi ochii din găvanele ochilor.

Îşi vei spune Carmen Harra, mai ales că toată viaţa ţi-ai dorit să te numeşti O'Harra şi peste noapte te vei da doctoriţă, ca să dea şi mai bine, şi, evident, dat fiind că vocaţia da este să dai cu gura vei scoate mai departe albume, de această dată exploatând o singură temă: fil dă megic."

Acestea fiind zise, spiritul din conserva de fasole boabe cu ciolan a început să se strângă a rebours ca un penis vlăguit, iar micuţa Carmen s-a trezit din vis.

Brain police

2007-08-07T12:06:00.000+03:00

Rid dis:

http://www.nytimes.com/2007/08/07/world/asia/07cnd-thai.html?em&ex=1186632000&en=c09b092fb5bc3d30&ei=5087%0A

Tanti Săndica pusă în faţa faptului împlinit, urmare a repetatelor întârzieri şi a refuzului de a face cafele pentru dregători şi trimişi imperiali se vede obligată să poarte pe braţul drept infama brasardă din imagine. Îşi face cruce cu limba în cerul gurii că s-a născut în Românica şi ca bună creştină mai dă cu stângul în dreptul dar măcar nu riscă să rămână fără vreun deget, o ureche, nasul sau limba, cum i s-ar fi întâmplat fără doar şi poate dacă ar fi trăit în vreo cultură arabă.

Da' dintre toţi care are cartele de-astea de punctaş, toţi vine dimineaţa la opt jumate şi pleacă după cinci? că la mine vine soţu' să mă ia, ca bună creştină şi plec când vine. Acum port măscarea asta, doamne iartă-mă, că de la distanţă zice lumea că e materii fecale, nu alta, şi nu e frumos, femeie bătrână şi curată ca lacrima, farmacie mamă...

Halatu', prosopu' şi espadrilele de îngropăciune la Taşkent

2007-08-07T10:32:00.000+03:00

Tanti Săndica pleacă la Taşkent. Am aflat cu neţărmurită întristare vestea aceasta la ceas de seară, după ce, de bine ce mă simţeam exersam fluturarea cardului de acces din poanie, cu mâna stângă, mâna dreapta in sweet pilates style flectată şi adusă lângă corp cu o expiraţie scurtă, exclamând "TEMISTOCLE".

Întrebări ce-mi vin în cap:

- da de ce, oare nu i-am cumpărat lăpticul călduţ de nenumărate ori?

- oare nu am venit cu cafea de acasă pentru protocol?

- oare nu i-am returnat vaza de flori cu însemnele românicii cu un bănuţ la fund, de care s-a făcut că nu îşi mai aminteşte, semn că între şpagă şi luntrea cu motor nu e decât o sistolă de bună creştincă?

Logofătul a chemat menestrelii şi doi zugrafi de la Caşin să o imortalizeze cu tava de inox lucioasă ca o oglindă, ţinută în dreptul pieptului, postură smerită, de aşteptare a tatălui care, oglindindu-se, nu schiţează nici un gest, aşteptând ca tanti Săndica să coboare tava. Cu atât să rămână împărăţia, linişte solemnă la etajul unu, scaun gol în preajma bazinului cu peştişori exotici însă cu bucătărie reprezentând scene de spiritualitate - tanti Săndica în cenuşiu de poponeţ.

Colegii vor povesti cum, făcând un scurt pelerinaj în bucătăria îngustă îi mai aud şi acum vocea spunând: Cafelele se dă numai cu aprobarea logofătului.

Tanti Săndica se află deja pe terminal, adusă de soţu', cu maşina şi aşteaptă îmbarcarea. Plouă torenţial la Bucureşti cu puternice rafale de vânt şi bulgări de cafea Iacov.

La declaraţion: Tanti Săndica, planuri de lungă durată

2007-08-07T07:02:00.000+03:00

SOTTO:

"Confiteor Deo omnipotenti vobis fratres,

quia peccavi nimis cogitatione,

verbo, opere et omissione,

mea culpa, mea culpa,

mea maxima culpa."

(Pet Shop Boys - It's a Sin)

După cum ştiţi ne-am adunat aici ca să hotărâm de comun acord cum facem cu pauza de masă, pentru că cu stomacul nu e de glumit, iar eu, dincolo de orice aparenţă sunt orice, mai puţin polişţist stomacal. Trebuie să vă spun că am un respect deosebit pentru sacralitatea duodenului menţinut semiplin şi la temperatura camerei, zise logofătul, recunoscut pentru problemele sale digestive, reflectate clipă de clipă pe figura sa senină. De data aceasta îşi roti ochii de două ori în orbite şi focaliză în rândul patru al sălii scaunul din mijloc - belire în termeni de specialitate - de ai fi zis că caută cu disperare un suflet sincer, angajant şi aprobator. Votaţi şi mă lăsaţi ca să vă las şi eu să vă întoarceţi la lucrul, după care ştiu că tânjiţi.

Tanti Săndica, bulversată total de privirea insistentă a logofătului, încerca să lămurească dilema, este 120 de oameni, dacă mi se cere şi eu le dau ca bună creştină cafeaua, chiar la gramaj de austeritate s-a terminat cu protocolu chiar şi pentru parastasu de la adânci bătrâneţi, să vă ţină Domnu Nostru Gizăs mult şi atât de bine ca să-mi fie şi mie bine, un lăptic cald, o plecare mai repede cu o juma de oră că vine soţu să mă ia şi din când în când o atenţie de la protocol, parexamplă o vază albă cu steagul românicii. După aia iau peştişorii şi îi fierb unul câte unul la foc mic, cu colorant natural ca să zică lumea uite la ei, parcă e vii, până n-o mai rămâne decât câinii lu' secretaru', dar mai înainte îmi trebuie o specializare în Funafuti, să învăţ să fac câine cu zarzavaturi şi felii de mango şi să îmi îmbunătăţesc dicţia.

Şi încă ceva, fac apel la bunul simţ al dumneavoastră, să o lăsăm mai moale cu specializările ăstea la Taşkent, şi mai ales vara. Nu am nimic împotrivă să ne specializăm, să ne autodepăşim chiar şi pe continuă atunci când e cazul, dar să o facem la noi, în ţărişoara noastră sub formă de obe strivit sub pneuri de 4x4, cum zicea marele, nemuritorul, inegalabilul dan de la omu' cu şobolani.

Ptiu, mâncate-ar aghiuţă, cum le ştii mata pe toate, zise tanti Săndica siderată. Nu mai plec de aici, putrezi-mi-ar oasele la locul de muncă, etaj unu.

Iar apoi, deochindu-l exemplar, fără să îi tresară vreun muşchi, se trezi murmurând pe octava 4 ui mon logofe, je vu truv,ca bună creştină, tre bo.

Pisi, pilotul

2007-08-06T16:25:00.000+03:00

Era bucuria copiilor, prietenul de joacă al hamsterului Marcel, al lui Tuitii de pe faţa de masă şi al peştişorului gup Peştică.

Nu deranja pe nimeni, nu muşca, nu zgâria, nu trăgea vânturi, nu ne muşca de degetul mare de la fiecare dintre picioare, nu rupea perdeaua, nu îşi ascutea gheruţele pe mobila stil, nu făcea pipi, caca, nu voma şi nu producea alte trivialităţi, nu aducea mortăciuni în casă, nu se împerechea cu Sătănel, motanul prost crescut al vecinilor, nu mieuna dimineaţa la ora 6... pur şi simplu era ca şi cum nu ar fi fost.

Până într-o bună zi când a căzut pradă doctorului Malefio şi experimentelor sale infernale provocând mutaţii getice şi tulburări de comportament, până într-o zi, când dintr-un exemplu de felină de apartament a devenit unealta răului.

Lumea nu va mai fi aşa cum ne-am obişnuit, convieţuirea o problemă. Chiar dacă castrată, ea poartă germenele răului ce va să vină, şi nimeni nu îi poate sta în cale.

PISI I. Iadul este aproape, scapă cine poate... Un film de Nicolăescu.

Ambiguitate cu betonieră

2007-08-06T15:09:00.000+03:00

Vino Aurico, să vezi cât te iubesc pe tine, mânca-ţi-aş gura ta, şi îi arată spre fundul betonierei. Ştire morbidă de ora 5 cu bărbat căsăpit de nevastă în plină stradă regurgitând ca ultim reflex o porţie dublă de caşcaval mortadela. Dar betoniera rămâne.

Adevărul din spatele aparenţelor este că avem de-a face cu un bărbat homosecsant, în toată frumuseţea acestui cuvând, care, vopsind numele auricii pe betonieră şi-a asigurat alibiul corespunzător la locul de muncă.

Ca şi în cazul rockerilor, nici la betonişti nu ai viaţă uşoară dacă eşti pidosnic, prin urmare, băieţii trec la protecţie socială. Trebuie să apreciem în acelaşi timp ambiguitatea situaţiei, oricând Aurica putînd fi Aurică.

Aşa că reiau: Vino Aurico, să vezi cât te iubesc pe tine, mânca-ţi-aş gura ta, şi îi arată spre fundul betonierei. Aurică, impresionat, îl îmbrăţişează brutal.

And now I pronounce you Aurică and Dorel.

Marcaje GPS cu reciclabile

2007-08-06T10:50:00.000+03:00

Luni dimineaţa, ora 8 şi ceva, parcul Fierăstrău.

Realizez că românului îi lipseşte noţiunea de "tomberon", înlocuită abuziv cu termenul de tămbălău". E o chestie, lângă tine, românului îi lipseşte curiozitatea maimuţărească de a agita obiectul necunoscut pentru a înţelege la ce ajută, sau dacă chiar ajută. Sau poate că e vorba de teama de nou, aşa cum te temi să nu care cumva să trezeşti un zeu din somnul său liniştit.

Mult mai simplu, marchezi locul, aşa cum în jurul victimei se trasează cu creta o formă umană, chircită, chinuită. Face bine şi lucrătorilor REPU a doua zi dimineaţă, pe post de GPS. Din elicopter, ştiu unde trebuie să atace, eficientizându-şi astfel activitatea.

Cu drag şi spor, din Românica-n viitor...

Schimbările "climaterice" şi siliconul revoltat

2007-08-06T09:47:00.000+03:00

Sub titlul "National TV vrea sa ne prezinte doar «Vreme» frumoasa", din 01.03.2007., cotidianul Gardianul, prin iscusita pană a CORINEI STOICA aberează cu o nonşalanţă care mă face să cred că, aşa cum spuneam în articolul anterior, stelele de fapt chiar sunt luminate de lumina lunii:

"Pentru ca de azi calendarul ne anunta ca am intrat in primavara, postul National TV vine cu idei pe masura si cu noi proiecte: pe langa o serie de emisiuni si sitcomuri ce vor debuta in noua grila, exotica Doria Ivan va realiza o rubrica “Meteo” cu totul speciala. Astfel, incepand cu 3 martie, in fiecare weekend, Doria va prezenta vestile despre vreme in tinute care vor sugera telespectatorilor cum trebuie sa se imbrace pentru a nu fi luati prin surprindere de eventualele schimbari climaterice. In plus, Doria va purta si accesorii in tendinte, oferind astfel o sursa de inspiratie in moda. Modelul Playboy va transmite jurnalul meteo intr-un mod cat se poate de inteligibil, renuntandu-se total la termenii specifici meteorologilor folosite pana acum. Pentru ca trasaturile sale exotice se preteaza, Doria va prezenta si noile filme indiene de la National TV, ce au in prim-plan actori celebri de la Bollywood. "

Aşadar numele ei este Doria Ivan şi nu, nu sunt deloc obsedat. Nu am pereţii tapetaţi cu fotografii ale cucoanei şi nici nu agreez, de curând filmele indiene. Pură coincidenţă.

Sananda Maitreya, între Terence Trent D'Arby şi Edmond Dantes

2007-07-22T20:43:00.000+03:00

Guess who este Sananda Maitreya? Din aproape în aproape am înţeles cum poţi atinge nirvana şi altfel decât muşcând din ţărână, aflând mai multe despre "cazul Terence Trent D'Arby", care într-o bună zi a înţeles că nu se mai identifică cu numele de cod dat învelişului său de carne, dilemă aproape doriangreyană, ca să nu vulgarizez prea tare subiectul şi să abordez new-age din perspectiva futurologică a lui h.g.wells.

Părerea mea este că TTD, mult mai şmecher decât religios, a apelat la această imagine pentru a-şi relansa cariera, mai cu seamă că prin 96 Columbia Records i-a cam dat papucii. Nici măcar nu este gay sau rebel, gen Muhammad Ali, cel căruia i-a dedicat un album, ca să îşi justifice schimbarea de identitate... Stau şi mă întreb retoric cum te poţi debarasa de un artist de calibrul lui TTD, sau altfel spus, cât de prost trebuie să îl manageriezi pe TTD şi regele popului să fie tot maicăl gecsăn sau alţii.

Cu sau fără artificiul la care s-a pretat, Sananda Maitreya are tot atâtea şanse să "spargă piaţa" câte avea şi TTD. Edmond Dantes ar fi trebuit să lase moştenire un manual de reuşită în noua viaţă...

Circuitul apei în natură

2007-07-20T11:59:00.000+03:00

La 60 de grade la nivelul solului, vara 2007 ne conferă tuturor statutul de prună, cu atât mai mult pe cei care mai şi consumă puţin alcool, fermentaţia îi pregăteşte pentru eat me, drink me.

Mai există o grupă, de fapt o subgrupă umană deja cu statutul de hoit, stânga dreapta noastră, dar despre morţi numai de bine...

Imaginea, destul de neclară reflectă clar inventivitatea românului, mai abitir pe cădură. Domnul din imagine, în picioare în cadrul ferestrei tocmai a realizat cum ar putea preîntâmpina problema apei potabile,din perspectiva caniculei prelungite la români, prin urmare tocmai îşi însuşeşte capătul disponibil de furtun în interes propriu.

Până când vecinii nu se vor sesiza şi nu vor urma exemplul domnului din imagine nu vom realiza cum s-ar putea eficientiza circuitul apei în natură. Ulterior însă probabil că vom trage ceva ţevi prin casă până la w.c. renunţând astfel a mai trage apa la baie.

turn, turn, turn - legătura absconsă între Travis şi Sibiu

2007-07-19T18:51:00.000+03:00

Ţin mult la acest turn, situat în Sibiu, în imediata apropiere a Teatrului Thalia. Cred că este vorba despre una dintre acele întâlniri care nu se uită. O fotografie pe care i-am facut-o la prima mea descindere în Sibiu m-a salvat în momentul când nu găseam soluţie rapidă la confecţionarea blocknotesurilor pentru o anumită conferinţă ce urma să aibă loc la Sala Thalia. Retuşată, imaginea acestui turn a reprezentat coperta respectivei mape.

Pe urmă, unde şase luni din 2007 nimeni nu s-a grabit să renoveze turnul, cu 4 zile înaintea conferinţei sus amintite, la care urmau să participe membri de frunte ai unui anumit şi unic consiliu, edilii oraşului s-au apucat de reparaţii. Încercaţi să vă imaginaţi splendoarea unei conferinţe în zgomotul schelelelor şi a muzicii olteneşti, retransmisă prin intermediul unui radio, capabil peste aşteptările şi speranţele mele.

Cu ocazia aceluiaşi eveniment, ne-am trezit cu curentul tăiat în plină conferinţă de presă, un anumit domn din conducerea filarmonicii din preajmă liniştindu-mă şi spunându-mi: lăsaţi că suntem între noi. Să mai zică lumea că Sibiul nu se află situat în Balcani...

Şi ultimul motiv pentru care acest turn îmi este drag se leagă de realizările mele personale. Acest desen îmi aparţine şi este primul făcut pe tableta de desen cumpărată săptămâna trecută.

2007-07-19T11:15:00.000+03:00

Live Free or Die Hard, beibi, brus uilis s-a întors, nu oricum, aşa cum place sexului frumos, costumat în fochist de locomotivă. Mai grav este că de această dată omul nostru este conştient de farmecele pe care le răspândeşte mai ceva ca oala zăvoranu, spunând la un moment dat că da, realizează că este lovit, dar că e al naibii de secsi.

Fără să mă dezic de faptul că mi-a plăcut "pilotul" şi chiar şi sechela, afirm cu mâna pe inimă că cea de-a patra parte din seria de succes este o reuşită, mai ales în termeni de efecte speciale, suspans, ficţiune şi non-sens.

Morala filmului este banală: cine nu are it-işti să şi-i cumpere, iar americanii să facă bine să nu îi mai închidă pe hackerii adolescenţi, ci să îi angajeze, deoarece vor veni vremuri grele de care vor profita grupurile teroriste.

În rest, dacă eşti în căutare de realism, renunţă să te uiţi la acest film, realizat parcă cu conştiinţa faptului că oricum nu ar putea concura cu primele două, prin urmare ţi se administrează prilejuri la tot pasul pentru secreţiile deja necontrolate de adrenalină şi te trezeşti după două ore că scenariul e banal, de jucat nu joacă nimeni...

Singura surpriză - Kevin Smith, alias domnul Silent Bob, într-un rol de umplutură, neexploatat aşa cum ar fi trebuit, de dragul umorului de calitate. Aşa mâzgălit pe faţă, oricine ar fi putut juca rolul lui brus uilis, parol dacă vă mint.

Variaţiuni pe un imn de trei lei

2007-07-19T09:10:00.000+03:00

Pe englezi nu voi putea niciodată să îi acuz de propagandă naţională cu instrumentarul pe care orice analist politic l-ar folosi în acest context, deoarece maniera englezească de a-şi impune valorile, de a se infiltra în subconştientul colectiv mondial este una de excepţie.

Three Lions este un cântec al celor de la The Lightning Seeds, pe versurile lui Baddiel şi Skinner, doi umorişti britanici de primă mână, cântec transformat în imn al naţionalei de fotbal a Regatului Unit al Marii Britanii şi ulterior tradus şi adaptat pentru Werder Bremen şi Eintracht Frankfurt. Jurgen Klinsmann povestea că la una dintre confruntările dintre naţionala Angliei şi cea a Germaniei, suporterii nemţi au fost surprinşi fredonând versurile filobritanice ale acestui cântec, semn că adopţia s-a produs. Încercaţi să vă imaginaţi că această piesă a depăşit în popularitate un imn în toată regula interpretat de către Spice Girls, în urma unui bombardament mediatic rar întâlnit.

Maniera britanică de a impune drept imn un cântec care vorbeşte despre nostalgia după vremurile bune de altădată, în aşteptarea unei victorii de prestigiu care nu mai vine este unică, de aici probabil şi mare succes. Să vorbim vreme de un cântec, la un discret condiţional optativ prezent despre cât de bine ne-am simţi dacă fotbalul ar reveni acasă, în Anglia:

"We still believe

We still believe

It's coming home

It's coming

Football's coming home "

În noul videoclip din 1998, cosmetizat şi cu o atenţie mult mai mare acordată anumitor trimiteri incorecte sau riscante, în instanţa huliganilor de pe stadioane, spre final îl veţi descoperi în tribune pe Robbie Williams, exultând alături de grupul de copii, şi el un visător de prim rang, dacă ţinem cont de videoclipul de la The One. În definitiv, de aici cred că se şi trage succesul piesei în cauză, de la onirism. Cântăm despre vise, după care înmuiem un burete rotund ca o minge într-o găleată cu cocă aurie şi, ridicându-ne pumnul poleit, strângând încleştată sferă de cocă o sărutăm.

Ce uşor ne putem face fericiţi, cât de la îndemână de este să fentăm realitatea...

From here to eternity

2007-07-18T15:48:00.000+03:00

Cred că nu sunt singurul care mi-am raportat existenţa la prima descălecare a Rolling Stoneşilor în România, împărţind timpul între înainte de 17 iulie şi după 17 iulie. Evident, că în stânga şi în dreapta datei de 17 este însăşi data de 17, când întreaga ordine a lumii capătă noi valenţe. Pe 17 iulie 2007, ciclul meu biologic s-a modificat cu 180 grade.

Ceva s-a terminat, aşteptarea a luat sfârşit, într-un mod absolut inexplicabil, de astăzi suntem de capul nostru, fără acel "reason to live".

În primul rând, după A Bigger Bang la Bucureşti, cu greu cred că mă va mai convinge careva să ies la un concert rock. Poate cel mult la un U2 , deşi... E ca şi când ai apuca să iei masa cu zeii, zău dacă nu îi înţeleg pe cei care nu se mai pot raporta la omul de rând.

În al doilea rând, The Rolling Stones nu va mai cânta niciodată, a doua oară în România, iar acest lucru doare, atât din perspectiva muzicii proaste care prinde teren, cât şi din punctul de vedere al marilor artişti. Ne vom bucura însă până la refuz de maicăl boltă, hulio inglesias şi rednext...

Visul frumos s-a cam terminat, şi, mi-e greu să mă gândesc la altul...

Sub semnul mirării

2007-07-12T22:08:00.000+03:00

Apropo, că tot am mai văzut o dată filmul ăsta, m-am prins ce distinge relaţia asta între aceşti doi oameni în comparaţie cu chemistry-ul dintre alte perechi similare, L'emmerdeur, Rainman, The Midnight Cowboy.

Mirarea. Nu neapărat noţiunea blagiană, cât o mirare existenţială, fecundă şi efervescentă. Ucigaşul este mirat că, pentru prima oară în viaţă nu îi vine să îl îndemne spre crimă nu pe oricine, ci chiar pe cel care îi devine treptat singurul şi cel mai bun prieten. Comis-voiajorul este mirat de
faptul că un ucigaş plătit refuză, pentru binele lui, să îi lichideze posibilul rival, şi de faptul că dintr-o dată nu mai dă doi bani pe stereotipia asumată a binelui şi a răului.

De aici relaţia celor doi: prietenia ca o continuă şi impozantă mirare, să te surprinzi transgresând ideile preconcepute. Minunată această moralitate în doze extreme într-o lume voit prezentată de regizor şi de scenarist IMORALĂ. O secundă nu s-a pus problema unei instanţe supreme pe urmele lui Julian Noble, de unde, revenim la liberul arbitrul, pătrunzând tot prin intrarea principală, de această dată pe timp de noapte.

Matador, în sfârşit, încă o corida cinematografică...

2007-07-12T18:41:00.000+03:00

"Bien sûr il y a les guerres d'Irlande

Et les peuplades sans musique

Bien sûr tout ce manque de tendre

Et il n'y a plus d'Amérique

Bien sûr l'argent n'a pas d'odeur

Mais pas d'odeur vous monte au nez

Bien sûr on marche sur les fleurs

Mais mais voir un ami pleurer"

Film de Oscar, distribuţie neatractivă, coperta pentru Europa jalnică, dacă nu chiar trivială, preţul acestui DVD 100 mii lei, de la Fleanco. Cu siguranţă îl mai găsiţi încă în coşul de metal cu junk.

Matador este un film despre banalul şi cotidianul prieteniei, şocant şi atât de sincer încât te trezeşti întrebându-te cât trebuie să fii de cretin ca să înghiţi minciunile vândute de scenariştii complexaţi (gen Veber cu al său L'emmerdeur). Nu voi povesti filmul, ar fi stupid şi nepotrivit, mă voi mulţumi să spun doar că, deşi vizibil inspirat de communication breakdownul lui Allen, Matador reuşeşte să transgreseze şi acest clişeu. Un prieten bun este acela care te susţine şi atunci când faci rău, aceasta este morala filmului produs de însuşi Pierce Brosnan (interpretul unul sniper). Un prieten bun nu va încerca să te abată de la drumul tău decât în literatura romantică sau în telenovelele despre prietenie, iar în acest punct Matador TRIUMFĂ.

Iar acum îl văd pentru a doua oară, în două zile. Pentru că atât de conectaţi suntem la cazuistica holiudiană încât până şi puţinii prieteni "de profesie" au pretenţii de civilizatori, prin urmare nu-mi mai rămâne decât să divinizez un film. Vedeţi Matador. Eu sigur vă voi trece cu vederea prietenia cu Guiţă, Copilu'minuNene sau FaneSpocitoru'. Ca în multe alte cazuri şi aici se aplică maxima: şi ei sunt de-ai noştri...

Apropo, mai există ecumenism după Papa Benedict ăsta ultimul???

Transmisiune directă dintr-o probă de apocalipsă

2007-07-11T21:12:00.000+03:00

Furtună cumplită în Bucureşti, orele 20.15. Realizez cât de efemeră este transmisia prin cablu pe o astfel de atmosferă încărcată... Primul lucru de care trebuie să învăţăm să ne lepădăm în caz de cod galben-ouderaţă este dependenţa de televizor, deoarece, antenele operatorilor prin cablu sunt ca şobolanii, ele ies primele din joc. Nu ne rămâne decât încă o dată să ne lăsăm soarta în mâinile neobositului Domnozină, care să ne prevină salvator de ţiglele care, hotărâte, se îndreaptă spre câte un trecător. Băăăăh, lasă-te jos - unui trecător neimportant, Domnu' Gogu', sari bre la cap - vecinului de deasupra care şi-a pus aer condiţionat dar nu şi furtun la dispozitiv, de aici inundarea balconului meu...

Vâj cumplit în Bucureşti, zboară ziare, tencuială, ghivece, chiloţi şi ciorapi, dintr-un apartament cu geamul spart răsună entuziast fly me to the moon. După medievalele ploi cu broaşte, opinez că a venit vremea ploilor cu prezervative, altfel, zău dacă mai înţeleg ceva din tot ce se spune despre postmodernism. Convingeţi-mă, urgii ale noului mileniu, că Mircia Cărturescu avea dreptate când ah şi ideile tale şi se scurgeau printre sâni ca un şuvoi bleumarin ducând cu ele motoraşe electrice, dispensare, maternităţi, librării, şosele pavate cu difuzoare shopuri întorcându-se după soare...

Într-un târziu, revine semnalul. La Regalitatea, o transmisiune directă cu primarul sectorului 1, ChichiMan. Senzaţionalul acestei ore îl face, raportează primarul de sector, faptul că peste una dintre maşinile de colecţie ale viceprimarului Murgu s-a prăbuşit un copac. 1-0 pentru libertini, în confruntarea cu demontaţii.

Am supravieţuit şi furtunii ce-a trecut...

Moda verii 007

2007-07-11T18:15:00.000+03:00

E vară iară...

Aceste cuvinte ne pur şi simplu doare, acum, când până şi sclavii modei se simt nevoiţi să apeleze la recuzite atât de minuscule, că aproape nu are sens să mai fie luate în discuţie. Mă încântă şi totodată mă înfioară gândul că într-o bună zi, urmare a încălzirii globale galopante vom umbla cu toţii goi, paradele modei devenind un soi de moft de salon.

Nici o femeie nu o să mai aibă vreo taină în faţa mea, flirtul va dispare din rândul apucăturilor noastre de zi cu zi, limitându-mă să joc un fel de leapşa pe atinse,însă nu cu mâna, ci cu... Stai dragă la 33 cm. de mine, şi dacă te-am atins, să fii a mea. Înfiorat am de ce să fiu, pentru că mâine-poimâine risc să am şansa vieţii mele să o ating pe Mihaela Tactu cu burta mea, deja dospită şi deloc telecomandată de stimuli nervoşi. Burta mea, impasibilă în instanţa sexului, nu şi în a berii.

De fapt unde vroiam să ajung? La fustă. Agonie, agonie, dar să ne iasă şi nouă ceva, cum ar fi fusta. Am în sfârşit ocazia să renunţ la vestimentaţia care nu lasă aerul să circule, în favoarea stilului lejer, respectiv fustă. Cu alte cuvinte, m-am hotărât să urmez exemplul vestimentar Molcău, Trăiscău, Eddie Lizzard şi să apelez la fusta din orice, numai fustă să fie. Nu vrem kent, nu vrem valută, vrem doar fustă scurtă-scurtă! Nici chiar scurtă, pentru că am uitat să precizez, fustă contra chiloţi. Tocmai ăsta e şpilul, să lăsăm aerul să circule, chiar şi acolo unde strămoşii noştri considerau că dă mai bine puţin aer rarefiat.

Din binefacerile acestei libertăţi, în sfârşit şi la cheremul bărbaţilor amintesc:

1. poziţia bipedă pe gurile de aerisire, în onoarea defunctei şi regretatei merlin monroe,

2. voluptatea pregătirii poziţiei picior peste picior, pe cât posibil cu încetinitorul în instanţele vreunui personaj căruia de mult i-ai purtat sâmbetele.

Haide liberare!

BLENDER

2007-07-10T19:26:00.000+03:00

Hellorrrrrrrrrr!

Eu sunt moştenitorul de fapt şi de drept al mixerului, deşi în ochii lumii nu sunt altceva decât un bastard (fără loc de veci, nici în DEX, nici în DOOM). Întotdeauna am avut o părere deosebită despre mine însumi, considerându-mă, pe bună dreptate, zic eu, obiect cult. Deşi nu s-ar zice, eu îndemn oamenii să citească, măriţi-mă şi citiţi mesajul de pe buza mea superioară: read instructions before using.

Comercializat cum trebuie, pot deschide apetitul consumatorilor dintr-o anumită nişă, iubitorul latent al peştişorilor exotici. Este necesară prezenţa unui monitor (licenţele softurilor sunt neglijabile), şi a winampului instalat, aici cu skin albastru. Pentru a intra în atmosfera Mării Roşii puteţi apela la skinul roşu, pentru Marea Neagră skinul negru şi pentru Marea Moartă un winamp pe cale de reinstalare.

De asemenea îmi mai pot dovedi utilitatea şi în cazul reclamelor cu pretenţii de spleen, în imagine, vă ofer două alternative de a fi folosit: commercial pentru kient şi commercial pentru telefonie mobilă.

Încercaţi să intraţi în atmosfera aceasta, şi sunt sigur că vă veţi alege cu satisfacţie maximă. "Timpul s-a oprit în long, am pierdut noţiunea, zilelor, nopţilor, ţigărilor, comunicaţiei mobile, nici măcar fructele blenduite nu am avut timp să le consum, de când ucid tastele calculatorului cu nemila de care a dat dovadă Sutpen când, rupt de realitate a îngropat amintirile celor dinaintea sa, în blestemata sută a lui Sutpen (...)"

(William FAULKNER, dacă s-ar fi născut mai ieri)

Unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'?

2007-07-10T10:45:00.000+03:00

Din ciclul "unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'", îmi aduc, nostalgic, aminte de Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007.

Un superb oraş, cu cetăţeni din toate colţurile ţării, moştenind un vechi şi tradiţional burg cu care nu prea au habar ce ar trebui să facă. Probabil că acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre cei care s-au trezit locuind în casele negustoreşti din centrul vechi au simţit nevoia să se simtă cât mai acasă. Pui Guţă, şi în câteva secunde Occidentul devine Orient, fetiţele se dezbracă şi încep să unduiască din buric. Oraşul ăsta, dincolo de happeningurile din acest an miroase a new-age prost înţeles, victimă a unui complot pus la cale de oameni mari împotriva unor oameni mici.

Hotel C., pregătirea unui eveniment de amploare şi impact la nivel internaţional, vizită de prospecţie... De la bun început, lifturile, deşi cu pretenţii par că siluiesc comodul peizanism mioritic. După cum reiese şi din imagine, cineva şi-a probat calităţile de traforist, în vederea inserării afişajului electronic. Schimbăm două vorbe cu managerul hotelului, reproşându-i că are în custodie un hotel "de căcat". Ni se răspunde, cu o bruscă săritură de pe scaun: "unde-i căcatu', domnu', unde-i căcatu'?"

Interesantă optică ad-literam, chiar mai interesantă decât viziunea ad manum. În acelaşi burg, o chelneriţă, interesant tatuată, nu te voi uita niciodată, mimi, cu plasă şi arah(n)idă pe umăr şi cu alţi demoni pe gât şi antebraţ, şi piersată cât cuprinde mă întreabă, evident pentru a-şi verifica cunoştinţele: "bere neagră adică brună, nu?". Adică DA.

Neagră adică brună, politicălii din ce în ce mai corect.

Semne şi semnale V

2007-07-09T23:26:00.000+03:00

Să o luăm progresiv. Capul unui nene e găsit în mare şi evident, misterul este mare. Constănţean, miliardarul în cauză se presupune că dacă îşi vâră capul în mare ştie cum să o facă în aşa fel încât respiraţia sa să nu soarbă chiar toţi guvizii. Unde e însă corpul hoitului în cauză.

Suspecttttt.

Pentru cei mai răbdători, după circa jumătate de oră apare pe ecran şi răspunsul la dilema anterioară. Trupul hoitului era pe stabilopozi, probabil la bronzat.

Încă o dilemă de la DDTv.

Fără cuvinte.

E deja prea mult.

Jur solemn să iau o îndelungată pauză până să-mi mai scufund din nou capul în această mare de prost gust.

Hai, să ne fofilăm pe stabilopozi, băieţi.