Daydream believer

Cheer up, sleepy jean,

Oh, what can it mean,

To a daydream believer

And a homecoming queen.

Dimineţile unui menestrel. Să te stabileşti la punct fix, dimineţile la ora 8, mai precis în Hosok tere (Piaţa Eroilor), pentru a cânta turiştilor străini, de cele mai multe ori fie cu ochii încă lipiţi de somn, fie cu ei lipiţi din naştere, mi se pare neobişnuit pentru un trubadur. Ca şi în cazul bufonului, trubadurul sau truverul, facă-se voia taxonomiei, este un personaj hermeneutically speaking preţios.

Un soi de vampir, menestrelul doarme ziua şi slujeşte noaptea sentimentelor clientului. Să îţi cari vioara prin Piaţa Eroilor pentru a cânta piese de ziuă mi se pare că declasează însăşi ideea de muzică - preambul semiorgiastic. Pe "Dansurile maghiare" doi japonezi au început să facă sex, sau în ritmuri de "Az a szep" unui grup numeros de coreeni le-au căzut aparatele foto din mâini, aceştia levitând spontan. Noroc că pentru anumite societăţi tradiţionale vioara nu este decât un scârţâit distonant, iar "Nocturnele" lui Chopin muzica cea mai potrivită la primele ore ale dimineţii, când soarele îţi beleşte retina cam cum procedează navetiştii din tren când scarmănă coaja oului cu mizera unghie lungă de la degetul mic, polifuncţională atât ca solniţă cât şi ca şurubelniţă.

Inceste de citron

Lemon incest

Je t?aime t?aime,

je t?aime plus que tout

Papapappa

Redaţi-i menestrelului demnitatea de animal nocturn, iar dacă serviciile sociale se declară neputincioase, militaţi pentru eclipse. Mai apoi cântă Farinelli să răsară soarele...

Splendoare în iarbă cu tăpăţele

Dimineaţa trecută în drum spre serviciu, pe mai bine de un kilometru, presărate în zonele verzi de sub copaci căpăcele mici negre. Tăpăţele. Logic, un tir de la fabrica de mase plastice s- a răsturnat prin zonă, de aici această invazie. Am remarcat acest lucru mergând cu capul în jos, fotofob la primele ore ale dimineţii, altfel, le-aş fi luat drept alune (a se citi explicit caca). Tăpăţele.

Discurs imaginar între la fel de imaginarii Ştim şi Ştam (Băiuţeii celor doi Florian deţin întreaga legendă!!!) din borcanul cu muştar tip anii 80: mai deunăzi mi-am pierdut cheile, ce să mă fac, ce să mă fac şi mă duc la Ştam, auzi Ştame, dă-mi-l şi mie pe ăla micu să îmi caute cheile prin iarbă. Ştim iese cu ăla micu al lui Ştam de mână şi după ce reconstituie drumul se alege cu cheile şi cu alte obiecte preţioase ascunse prin iarbă şi pe sub frunze. Avantajul celor mici.

Am dezlegat în sfârşit enigma. Pentru a mai putea să comercializeze băuturi alcoolice, posesorii de băcănii sau de "bombe" vând flacoane de vodcă, rom sau pălincă. Nu îţi trebuie niciun aviz pentru a vinde aşa ceva. Se bea în faţa dughenii sau oriunde, pe sub copaci. Mai tristă imaginea cu căţei legaţi de copacii de pe bordură, scâncind a jale. În rest, paradisul celor însetaţi...

Fetişuri cu asistente medicale

Imágenes para hi5

Ordinul Asistenţilor Medicali şi (al)Moaşelor din România (OAMR), uau, the name that gives me shivers. La institutul de cardiologie C.C.Iliescu, insist asupra CC-ului, cu o vehemenţă care m-ar putea oricând incrimina ca vechi nomenclaturist, dar cum acest lucru nu stă în picioare din pricina vârstei, sunt dispus să mă las ars pe rug pentru delictul de "copil turnător" bebe, bebe, baboi ţi-a furat discul cu AC/DC, deoarece ziaristul speculativ din ziua de azi ar putea trage de aici concluzia că Nea Nelu a pus de un spital mic în care să se asigure de o bătrâneţe demnă, aşadar la institutul cu pricina, trei doamne,Emanuela Mariana Modarjac, Emilia Eugenia Furnica si Ioana Daniela Ciobotaru şi-au făcut poze la paturile bolnavilor. HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUO.

Dacă ar fi să mă iau după renumitele ziare galbene ca diareea din România, ar fi vorba despre "asistente sexy" care au făcut fotografii la căpătâiul unor muribunzi. Constat că am o imagine totalmente alterată despre conceptul de "sexy" şi chiar despre termenul de "muribund" aşa cum reiese el dintr-o fotografie. Păi ar trebui să aruncăm cu roşii în fotografii care l-au surprins pe scenă pe marele George Vraca în roluri de muribund, pe considerentul că aceştia şi-au bătut joc de un om în agonie. Asistentele incriminate mie personal nu mi se par nici sexy (sa-mi fie scuzată îndrăzneala, deloc misogină, vă asigur!) şi nici în posturi sexy. Emanuela, Emilia sau Ioana, care eşti fi tu, fata cu fişa, după gusturile mele tu eşti cea mai sexy, pentru că mimezi "intelectuala", însă cu regret recunosc că nu ai prea avea nici o şansă în Pagina 5, aşa, cu toţi nasturii încheiaţi.

Imaginea care urmează este sexy în adevăratul sens al cuvântului, cu atât mai mult cu cât întâlnim şi un dispozitiv presupus diabolic de stârnit plăcerile interzise. Ca să nu mai spun de pantofii roşii, de-a dreptul provocatori, din păcate fără tocuri şi cu botul turtit. O astfel de imagine postapocaliptică, demnă de imaginaţia scatologică a lui Passolini, ar trebui să facă înconjurul lumii pentru a promova România ca un bastion al behaviorismului contemporan. Din nou ne dor toţi nasturii încheiaţi şi pantalonii lungi, în defavoarea fustei scurte, impuse asistentelor în alte ţări mai civilizate, dar, enough is enough, să lăsăm imaginaţia să lucreze.

Şi urmează a treia imagine, şi cea mai scandaloasă dintre toate, cu cele trei graţii în ipostaze "gruppen sexy". Scandalos de-a dreptul! Să pornim campanii de interdicţie a fotografiilor la locul de muncă. Să punem la stâlpul infamiei bucătăresele pozând lângă oale, arhitecţii lângă planşete şi gunoierii lângă roabe. Toţi aceştia transmit mesaje oculte pe care vulgul nu le înţelege şi iau în derâdere meseria care i-a consacrat.

Dacă e pe aşa, ce ziceţi de tânăra din imagine. Sexy or not? În comparaţie cu româncele demisionare (pentru că cele trei asistente neaoşe şi-au şi dat demisia), bag mâna în foc că tânăra asiatică a fost promovată. Scandal mare în România pentru că Filiala Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali şi (al) Moaşelor din România (OAMR), le-au considerat nevinovate, putându-se angaja oricând pe acelaşi post. În sfârşit sunt mândru de decizia luată de un organ naţional din România, îl felicit din suflet şi le doresc să continue tot aşa, chiar dacă celei trei asistente au fost absolvite dintr-un viciu de procedură. Felicit organul, nu şi pe membrii acestuia care conform victimologiei moderne se revoltă acum împotriva prescrierii.

"Decizia a fost luata dupa ce s-a constatat ca fotografiile au fost facute la sfarsitul lunii ianuarie 2007, iar de atunci a trecut mai bine de un an. Astfel, potrivit Codului Muncii, pentru ca acest incident nu a fost sesizat OAMR in termen de sase luni, fapta se prescrie. "Ceea ce s-a intamplat este mult sub nivelul mileniului trei, iar acest lucru a dat o imagine destul de neagra asupra halatelor albe. Consideram demisia lor un gest de onoare, iar acest lucru demonstreaza ca si-au recunoscut greseala", a declarat Gheorghe Georgescu, presedintele OAMR, filiala Bucuresti. Codul de etica si deontologie profesionala, elaborat de Ordinul Asistentilor si Moaselor din Romania, prevede ca asistentii medicali trebuie sa aiba o conduita ireprosabila in timpul exercitarii profesiei. " Aş putea să aflu şi eu, vă rog, la ce se reduce noţiunea de "conduită ireproşabilă"? Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci? Ai voie să îţi faci fotografii la locul de muncă cu o fişă, un aparat medical sau un pacient, în definitiv toate "obiecte ale muncii"?

Dacă da, luaţi o pauză!

Domnule Georgescu, preşedinte de Ordin..., felicitări pentru decizia plină de regrete. Îmi imaginez că tot aşa s-a simţit şi Ceauşescu la început, când a refuzat să invadeze Cehoslovacia, dar pe urmă..., cine se plimbă în trăsură cu Regina Angliei.

Am şi nişte versuri pentru beleaua cu asistentele, pe care le dedic celor scandalizaţi. Intraţi în ritm!

Dirty babe

You see these shackles

Baby I'm your slave

I'll let you whip me if I misbehave

It's just that no one makes me feel this way ...

Neajunsuri lingvistice

Il neige il neige sur Liège
Que le fleuve transporte sans bruit

Insomnie pe muzică şi versuri de Brel, sunt terminat, nici o speranţă să îmi arăt vreodată gratitudinea pentru marele om. Jos pălăria în faţa lui Gil (Dobrică), de care au râs toţi când s-a aruncat la picioarele lui Ray Charles. Eu nu pot face chestia asta, nu mai am la picioarele cui să mă arunc. Dintre actuali cel mai la îndemână e nenea Maicăl, imagine de dincolo de sticla din Muzeul Marţipanului, Szentendre. Să îl faci pe nenea Maicăl (copilul ăla care parcă se comporta aşa pentru a-l mai combate odată pe ceauşescu, cu decretul, respins probabil la castingul de la reclama cu "folosiţi prezervativele noastre dacă doriţi să evitaţi moştenirea unui copil dus cu capul") din marţipan, mi se pare o fantezie colţ cu sexul ăla cu gagica cu rât şi urechi de porc, care gemea ca o scroafă despre care ţi-am povestit ieri.

În imagine, o doamnă face demonstraţie pe viu la Muzeul Marţipanului. Ce faci fată, am sunat să te întreb dacă... Ce să fac, uite îi modelez nasul lu Maicăl Gecsăn, megastarul, care a fost la noi în 94, şi, ştii că sunt pofticioasă de felul meu, mai frământ o felie, mai dau o limbă... Fată, vezi să nu îi mănânci nasul lu ăla, mâncaţi-aş, mai bine mai linge pe unde nu se vede...

In the year 7510, if God's a' coming, He ought to make it by then

Dar să mă întorc, nu la nenea Maicăl (Maicăăăăăăăăăăăăăăăăăăăl, cum i-ai mulţumi tu lui nenea maicălgecsăn dacă te-ai întâlni cu el - verii maci maicăl!) e incredibil, dar după cum te-ai convins şi tu că toate lucrurile au ligaturi oculte, acolo, la casa copilului unde nenea Maicăl şi Nea Nelu s-au îmbrăţişat, au zâmbit şi au mângâiat copii câţiva ani mai târziu mă căsătoream cu Andreea, ca să nu mai zic că rocker cum eram Thriller e singurul album disco-pop pe care l-am putut asculta cap-coadă şi repetitiv în anii 80, cu alte cuvinte, realizez că Michael Jackson este o persoană care merită să fie tratată cu un nelămurit respect şi mă opresc aici. Să revin la Brel şi la versurile care mi-au bântuit noaptea.

In the year 9595, I'm kinda wonderin' if Man is gonna be alive. He's taken everything this old Earth can give, and he ain't put back nothing, whoa-whoa...

Liege rimează cu neige. Bucureşti. Caut rima.

Bucureşti, Bucureşti cât de drag îmi eşti... Gică Petrescu este Brel al nostru, cu unele mici diferenţe, oricum, acesta este exemplul clasic care îmi vine în minte

Din folclorul contemporan variaţiuni:
Plouă peste Moldova Nouă.
Mai găsesc,
Ninge cu fulgi mititei peste-oraşul Făurei, sau Însurăţei,
Nori greoi peste Brezoi, sau Tuşnad Băi,
Ninge de zor peste Bihor, sau Techirghiol,
Ninge de-aseară la Lehliu Gară,
Plouă cu jale la Baia Mare,
Plouă cu ulcioara la Sighişoara.

End game.

De ce am eu senzaţia că limba care nu are nici măcar un singur oraş care să rimeze cu ploaia, sau ninsoarea, sau rupererea de nori este o limbă fără încărcătură dramatică. Vâjâind ca vijelia şi ca... Deloc elocvent, cine foloseşte aliteraţii trişează. În orice limbă. Eu pup poala popii... Pupul ăla cu implozie de la emoticoanele din YM. Comuniune om natură, dar în comparaţie cu francezii mi se pare că noi am cam umflat toposul ăsta cu pompa. Mă doare burta la Turda sau Mă doare bila la Chitila. Parcă aici sunt mai convingător nu? Aşadar, profităm de situaţie sau nu? Oricum tristeţea din versurile lu Brel mi se pare copleştioare, totală şi toxică. Fără leac...

Insomnia de aseară a fost ulterior prelungită cu o altă dilemă. Printre multele animale găzduite de Grădina Zoologică din Budapesta, există o încăpătoare gospodărie adăpostind găini, raţe, capre, vaci.

Întrebare: ce se alege de ouăle, de lâna şi de laptele lor?

With a complete absence of pain

Cu tristeţe totală recunosc că sunt un nemilos, ateu, neîndurător, nepăsător, nesimţit, sadic, sinistru, crud, de-a dreptul pur şi simplu, dar nu simt nimic pentru recent descoperitul "caz becali", fie să-l ajungă blestemul de-a duce după el ca Atlas valize diplomat pline cu brânză telemea zeruinde. Iată că, precum un copac putred trosneşte şi se crapă şi acest stâlp al creştinătăţii, şi mie puţin îmi pasă, cât de stricat pe dinăuntru poate fi unul ca mine ca să ajungă să declare senin că este în stare să privescă cum Sfântul Gheorghe este ronţăit oscior cu oscior de T-Rex fără ca măcar să ies şi eu de după un boschet, când îi e lumea mai dragă şi să îi fac: buuuuuuuuuuuuu. Cine ştie, o crăpa naibii maţul în el. Eu nimic, stau şi citesc cum la ceas de seară, la Aroma au coborât mascaţii şi i-au ridicat pe băieţii oierului care veniseră cu banii la ei, pregătiţi pentru un transfer din mână în mână, că e mai sigur.

Mai zice domnul Becali că e "o făcătură ungurească". "Goga şi Coman sunt nişte nenorociţi şi trădători". Adică ce să mai înţeleg de aici, că Goga e ungur sau vândut ungurilor (Octavian Goga sparge timpanele mediumului aplecat peste masa de spiritism, el, cel care a lăsat Academia Maghiară să îl aştepte la gară, cu balul adăstând pentru a începe valsul...), eventual că etimologia lui Coman vine de la "cuman"??? Chiar nu simt nimic, nici un pic de revoltă sau senzaţie de vomă. Când absurdul e prea absurd şi nu ai chef de basme, nu e bine să opinezi că ai dat peste o carte proastă, consideră mai bine că ai fost prins într-un moment nepotrivit şi revino-ţi.

Number five, trezeşte-te!

Where the streets have no names

Tristeţi de străzi pustii şi mute, de ziduri vechi şi cu faţade...

Ale dracului de mute străzile din imagine, câtă vreme întrebi localnicii cum faci să ajungi la cutare stradă şi nu primeşti răspunsul dorit. Şi tu mergi mai departe, în explorare, animat de dorinţa arzătoare de a poposi în cele din urmă pe strada care îţi va face fanteziile să prindă viaţă.

Mi s-a întâmplat anul trecut, remember Varşovia, onor "şeful sectorului suflete" căutând în disperare reminiscenţele din zidul ghetoului. O codire, următoare la stânga, treceţi de intersecţie, o luati la stânaga şi următoarea la dreapta, două codiri, ba ştiu, înapoi 500 m (vorba lui Marcel Gipiesu "întuaaarceţi la stânga") pe urmă la dreapta ... Obosim. Unde mai punem că întrebăm în engleză şi ni se răspunde în ... Bref, întors Varşovia, negăsit zidul ghetoului. Îmi mai amintesc însă din poze că e în spatele unor blocuri. Concluzie: prea multe amintiri triste, unele lucruri se uită de la sine.

Anul acesta, acum câteva de săptămâni mi se întâmplă aici. Plecat cu Andreea în căutare de agent imobiliar, dat întâlnire pe strada Mohacs. Ajungem în zonă (ceea ce ne trimite cu toţii la gândul că în cele din urmă am găsit locaţia cu pricina) întrebăm. Răspunsuri din gama: nu ştiu, nu sunt de pe aici, sunt de aici dar nu îmi amintesc prea bine şi tradiţionalele laprimafaceţistângadupăcaretraversaţiintersecţia... nu punem botul, am simţit că e călduţ şi acum devine din ce în ce mai fierbinte. Regele OamenilorIndicatori e un tip cam de 50 şi ceva, însoţit de soţie care opinează, citez din memorie: "Mohacs... îmi sună cunoscut... nu pot însă..." Concluzie: prea multe amintiri triste, unele lucruri se uită de la sine, realizez că omul făcea trimitere la lapsusul de 9 august 1526, când, cu adâncă tristeţe în glas Soliman Magnificul declară: "ţara mea cucerită prin sabia mea". Căutam o stradă al cărei nume se estompează pe zi ce trece, posibil dacă nu apucăm să fugim la timp de aici să ne trezim personaje sezoniere în Lost...

A treia anecdotă se leagă de aceiaşi oameni indicatori, de data aceasta nu polonezi (nici poloneji), nu unguri, ci francezi cu pronunciationul tatuat pe cortex. Întreabă un amic: "u e la gară" de data aceasta răspunzându-i-se prompt: "Aaaaaa. Uuuuu e la GARRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRĂ?" Evident că până la urmă a întâlnit un băştinaş care, ignorându-i pronunţia franceză (probabil confundându-l cu un cetăţean de orice altă naţionalitate decât cea franceză şi nedornic de a-şi îmbunătăţi acolo, în acel moment limba franceză) i-a indicat traseul corect.

Concluzia mea generală: demografia străzilor a copleşit demografia oamenilor, suntem atât de singuri într-un labirint de dinozauri cenuşii, din piatră de râu, negri ca smoala, unii cu fermoare albe pe te miri unde.